Peştera Urşilor este perla Munţilor Apuseni şi face parte din categoria obiectivelor turistice care trebuie vizitate cel puţin odată în viaţă.
Odată cu încălzirea vremii revine unul din pericolele care împânzesc zonele verzi. Mușcătura de căpușă poate duce la reacții alergice grave, iar în unele cazuri, pot transmite chiar și boli. Pentru evitarea unor astfel de situații, prevenția este cea mai
Dinu Maxer părea mai îndrăgostit ca niciodată după divorțul de Deea Maxer. Artistul își refăcuse viața alături de o tânără pe nume Ada, însă se pare că relația celor doi nu a ținut prea mult.
Florin Piersic a povestit publicului, în cadrul unui festival, despre întâlnirea sa din tinerețe cu celebrul pictor, Pablo Picasso. Actorul român susține că mesajul pe care i l-a lăsat celebrul pictor l-a urmărit toată viața.
După 11 ani de tergiversări, șeful Consiliului Județean, Alin Tișe, a inaugurat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Cluj, fără presă.
O parohie din judeţul Alba vrea să-i convingă pe enoriași să renunţe la coroanele funerare din plastic, iar banii care i-ar cheltui pe acestea să-i ofere familiilor îndurerate.
Angajații din penitenciare anunță cu proteste în fața Guvernului dacă li se vor tăia banii sau dacă vor fi bugetari din sistem dați afară.
Un clujean s-a prezentat la un laborator privat și și-a făcut analizele de sânge, iar apoi a plecat spunând că le va ”achita cândva”. Acesta ne-a declarat că este o formă de protest pentru că statul ia banii din asigurari, dar niciodată nu sunt fonduri pe
Miercuri dimineață, patru percheziții domiciliare au avut loc în Capitală, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat.
Casele de pariuri au invadat și Bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca, după ce Mărăștiul a fost ”cucerit” de păcănele și pariuri.
Tragedie nemărginită într-o familie din Cluj, care și-a pierdut marți fiica în vârstă de 14 ani. Amintim că, eleva s-a înecat cu un jeleu la Școala Gimnazială Geaca, în data de 26 aprilie.
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, se va organiza un concurs de pescuit pentru copii, iar participarea va fi gratuită. Concursul va avea loc pe lacul I din Gheorgheni.
Linia de autobuz de la Aeroportul Cluj până în centrul municipiului Cluj-Napoca a fost inaugurată, marţi, aceasta fiind deservită de mijloace de transport electrice. Preţul unei călătorii este de 6 lei.
Proprietarul câinelui care l-a servit cu o friptură de sute de lei, poleită cu foiță de aur, a primit o provocare de la un adevărat iubitor de animale. ”Cumpără 50 de saci cu mâncare și donează-i unui adăpost de animale”, a spus Voicu Ienci, un formator d
Un șofer clujean, intrigat de faptul că au dispărut indicatoarele rutiere de la intersecția străzii Universității cu strada Napoca și Piața Unirii.
Vacanţa de 1 mai s-a încheiat, iar comercianţii şi hotelierii trag linie şi-şi calculează profiturile. 100 de mii de turişti au petrecut minivacanţa de 1 Mai la mare, potrivit estimărilor.
Vânzarea oricărei mașini va fi în curând condiționată de un document numit RAR Auto-Pass, care va prezenta istoricul mașinii, conform unei legi adoptate în Parlament.
Cei zece turişti, între care se aflau un bebeluş de 11 luni şi alți patru copii cu vârste până în 11 ani, din judeţul Timiş, au avut nevoie să fie salvați, luni, de o echipă de salvare plecată în căutarea lor pe Cheile Sălbatice ale Caraşului, în zona loc
Lacul Como este sufocat de turiști, scrie La Stampa, citată de Rador. Cozi la restaurante, la autobuze turistice, la funicularul care merge de la Como la Brunate, cu vedere spre lac. Sunt cozi nesfârșite și pe șoselele care unesc localitățile de pe malul
The New York Times a vizitat înainte de încoronare casa din Ardeal a regelui Charles, una dintre cele 56 de cabane, 12 case și 7 palate pe care acesta le deține.
Nutriționista Mihaela Bilic vine și trage un semnal de alarmă în legătură cu consumul de roșii cu brânză, fel preferat al multor români. Cunoscuta specialistă susține că această gustare este o bombă calorică.
Preoţii care oficiază slujbe de înmormântare pentru enoriaşi din afara parohiei vor fi amendaţi drastic.
Luna iunie vine cu vești excelente pentru câteva zodii din horoscop, însă doar două zodii din cele 12 se vor bucura de mult noroc.
Mai multe avertizări în legătură cu prezența urșilor în zonele locuite au fost emise în ultima vreme. Localnicii din Cătina au observat zilele trecute urme de urși, iar acum un om a reușit să fotografieze un exemplar, lângă o pădure.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, susţine că nu este întâmplător că România are cele mai mari creșteri de preț la gaze și energie electrică din Europa.
Ansamblurile de flori, dar și statuia lui Mihai Viteazu, au fost surprinse într-un material video filmat la începutul lunii mai de un clujean pasionat de materiale video realizate cu drona.
Pentru a absorbi cumva excesul de energie mecanică a arcului, amortizoarele sunt plasate în suspensie. Designul lor vă permite să amortizați rapid vibrațiile arcurilor și să restabiliți poziția mașinii în spațiu.
Lucrările la malurile Someșului au avansat, dar cu tot mai mult beton turnat. Administrația a promis o oază de verdeață la final și că vor fi spații de promenadă nemaipomenite.
Ajunsă la cinci puncte distanță de liderul Farul, când în joc mai sunt 12 puncte, CFR, campioana en-titre a României, mai are puține șanse să obțină al șaselea titlu la rând.
Tinerii au cheltuit sume uriașe în cluburile de fițe din Mamaia Nord. La Vama Veche, proprietarii teraselor se plâng că sunt clienţi zgârciţi, care nu mai lasă niciun bacşiş.