Ce cred clujenii despre renovările de la malurile Someșului: „Adevăratul potențial se va vedea nu în acest an, ci peste vreo 2-3”


Proiectul pentru reabilitarea malurilor Someșului se bucură de atenția clujenilor. Oameni sunt mulțumiți de noua zonă de promenadă, precizând că în următorii 2-3 ani se va vedea potențialul real al proiectului. Singurele probleme care apar recurent sunt cele ale iluminatului slab, la nivelul solului, și balustrada care nu ar avea un aspect estetic plăcut. Anul trecut însă, administrația preciza că iluminatul va fi completat în zonele evaluate ca fiind insuficient iluminate la acest moment. 

„M-am plimbat recent pe malurile refăcute și nu cred că e o lucrare chiar așa rea cum s-a tot vehiculat. Promenada e chiar decentă, plaja nu a prea fost modificată, locul de joacă arată bine, iar organizarea în general mi se pare ok. Cred că adevăratul potențial se va vedea nu în acest an ci peste vreo 2-3, când o să mai crească din copacii cei noi și se va prinde iarba și gazonul unde e acum pământul răstălmăcit. La iluminat mi se pare că puteau să găsească o soluție mai bună, dar poate se mai poate suplimenta. Sunt și toaletele acelea automate și se leagă bine de Rozelor.

Probabil spațiul va prinde și mai multă viață dacă o să se mai organizeze ceva evenimente pe acolo, la capitolul ăsta mi se pare că orașul stă bine. Sunt curios cum vor evolua lucrurile în zonă, poate și niște terase sezoniere/food trucks? Per total, proiectul mi se pare unul util pentru oamenii din zonă, mai ales cu continuarea dinspre Armatura, pare că Someșul a devenit mult mai prietenos”, a relatat un clujean pe platforma reddit.com.

Și alți clujeni nu au ezitat să-și spună părerea despre proiectul în valoare de 151,9 milioane lei (cu TVA):

„E fain acuma și cred că va fi mai fain după ce înverzesc copacii ăia”;

„Azi am trecut cu bicicleta pe acolo și am văzut-o pentru prima dată de când e gata. Sincer chiar mi-a plăcut. Este pistă de biciclete separată de zona pietonală, 2 zone pietonale dispuse pe niveluri diferite, zonă verde, loc de joacă pentru copii, terenuri de sport... chiar arată organizat. Dacă n-o vor distruge oamenii cu gunoaie aruncate aiurea e un proiect care va arăta bine mulți ani”;

„Înainte, prin 2011-2015 îmi plăceau sălciile acelea mari direct pe plajă, fiind acolo de mulți ani, de ele îmi pare rău.. dar în rest arată super bine. Treptele acelea de beton sunt mult mai okey decât acele rampe din beton înclinat care deserveau doar pentru a ține râul sub control. S-a îmbinat practicul cu utilul. Cred că vara va fi plin de tot, chiar și băncile cred că nu vor fi destule, dar la caniculă sau nopți toride, plimbarea pe lângă Someș e super”;

„Singurul lucru care nu-mi place e că balustradele alea au o bandă led care seara e puțin deranjanta. În special pe partea opusă a Someșului unde nu mai este altă sursă de lumină”;

„E o lucrare neterminată: copacii uscați au fost scoși imediat după plantare si nu au fost înlocuiți/gazonul e de negăsit sunt zone pline de buruieni/pământul se surpă pe aleile din aval/scările între alei nu sunt luminate/noaptea e o adevărată provocare sa schimbi aleea”;

„E beton. Acuma ca e răcoare ne bucurăm. Când vin temperaturile de peste 28°C o sa fie de ocolit. De ce are fobie de copaci primăria, nu îmi pot închipui”;

„Au lăsat mult loc de mai bine:

  1. Balustradele alea din aluminiu arată absolut execrabil. Arată ca un gard din Auchan și pare ca nimeni de la primărie, în momentul în care au venit cu acest proiect, nu și-a pus problema de respecta un anumit design arhitectural.
  2. Iluminarea este prost gândită. Se folosește lumina "rece" (sunt multe motive pentru care nu e indicat să se folosească lumina rece seara) care face promenada să semene mai mult cu o camera de spital decât cu un loc unde să te plimbi (probabil s-au folosit LED-uri ieftine pentru a avea costuri mai reduse). De asemenea, stâlpișorii folosiți pentru iluminat acoperă o suprafata de 1m^2 în jurul lor, iar seara e bezna totala cu tot cu iluminatul pornit. Pe langa asta, aproape în fiecare saptamana vad un alt segment nefuncțional din banda de LED-uri de sub balustradele de aluminiu.
  3. Bancutele. Nu știu cine e geniul care a venit cu idea de a elimina spatarul băncilor publice, dar merită minim 1 an de pușcărie. Folosim design minimalist în detrimentul funcționalității.
  4. Stilul arhitectural aleator. Balustrada oribilă, bancutele "minimaliste" și iluminarea ieftină și la buget suferă de problema cu care se confruntă tot orașul: lipsa unui stil arhitectural. Proiectul este făcut în stil modern/minimalist, alte proiecte sunt în stil tradițional transilvănean etc.

Nu e rău ca s-a făcut și arată mai bine decat inainte, dar se putea face o treaba infinit mai buna. Nu știu care e motivul pentru care we cut so many corners și nu vreau sa speculez ca cineva ar fi furat din bani, dar nu m-ar surprinde”;

„Arată frumos dar nu e foarte funcțional. Led-urile îți taie ochii dacă te uiți la ele, plus nu merg toate deodată. Să cobori când e întuneric treptele ce leaga aleile e un adevarat concurs de rupt picioare acestea nefiind iluminate”.

Comentarii Facebook