Drumul Național 75 care duce în Țara Moților a stârnit revolta în munți, iar oamenii au ajuns să facă proteste. Fostul deputat Horia Nasra a spus că drumurile de munte nu ajută la dezvoltarea turismului.
Cei cărora le lipsesc ani de vechime la pensie îi pot cumpăra plătind contribuțiile care s-ar fi încasat în fiecare lună.
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a declarat că este posibil ca în toamnă să se repete scenariul de anul trecut când pe timpul verii au scăzut cazurile noi de COVID-19, iar toamna să avem parte de un al treilea val al pandemiei.
Majorare alocații 2021. Alocațiile copiilor nu vor mai fi majorate anul acesta, în contextul în care părinții din România așteptau ca acest lucru să se întâmple la începutul lunii iulie a acestui an.
Curtea Constituțională Română va decide joi dacă amenzile primite de români pe perioada stării de alertă vor fi sau nu anulate.
Viorica Dăncilă este viitorul consilier pe strategie al lui Mugur Isărescu. Fostul premier a început noul loc de muncă din 14 mai.
Studenții ar putea avea gratuitate în bibliotecile central universitare! Inițiatorul legii: „93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an!"
Legalizarea căsătoriei pentru familiile de același sex în România este tratată într-un sondaj Accept. Un sondaj de opinie arată că majoritatea adulților tineri din România consideră că familiile de același sex au nevoie de protecția legii prin căsători
Europarlamentarul Dragoș Benea critică în termeni duri noul PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență „updatat”, care nici de aceasta dată nu aduce proiecte de infrastructură majoră pentru Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care prevede posibilitatea reducerii timpului de lucru pe durata pandemiei cu până la 80%.
Persoanele care nu se căsătoresc până la 35 de ani pot scoate bani mulți din buzunar. Totul va fi legal. Toate detaliile care au speriat tinerii.
Republica Moldova intră de joi, 1 aprilie 2021, în stare de urgență, timp de două luni, inclusiv de Paște.
George Simion, atac la adresa lui Orban: „Domnul Orban este ultimul care să vorbească despre excentricități în Parlament, el bea în parlament”.
Cristian Tudor Popescu a precizat că cei care protestează în stradă sunt mânați de AUR, care vrea să crească numărul votanților.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat, luni, fără mască de protecție Covid-19 în Parlament.
După ce ieri au avut loc proteste în mai multe orașe ale țării, liderul AUR, George Simion a anunțat ce se va petrece azi în țară.
Ludovic Orban se gândește să candideze la președinția României. Președintele liberalilor declară că își dorește un nou mandat în fruntea PNL iar candidatura pentru Cotroceni va fi aproape obligatorie, dat fiind că președintele Klaus Iohannis este, deja, l
Diana Șoșoacă, fostă senatoare AUR, spune că nu o tentează înscrierea în PSD, motivând că partidul condus de Marcel Ciolacu trebuie să scape de baronii locali și să recunoască vina susținerii unui guvern PNL.
Transportul elevilor la școală este în pericol, anunță Emil Boc, preedintele Asociației Municipiilor din Romania (AMR), care acuză Ministerul Educației că vrea să nu mai plătească acest serviciu.
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat luni, 8 martie 2021, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, arată un comunicat al administrației prezidențiale.
Membrii și simpatizanții AUR au protestat la Cluj împotriva vaccinării obligatorii.
Noul prefect al Clujului, Tasnadi Szilard, flancat de politicieni UDMR la depunerea jurământului - FOTO
După revolta provocată de Guvern, prin decizia anulării gratuității studenților la tren, s-a decis oferirea a 12 călătorii gratuite. Studenții cred, în continuare, că e o mare prostie.
Bugetul României pe 2021 a fost adoptat de Guvern, vineri seară, urmând să ajungă în acest weekend în Parlament pentru a fi votat.
În România există, la ora actuală, două sisteme de pensie. Majoritatea românilor primesc pensie în funcție de cât au contribuit o altă categorie are parte după pensionare de venituri speciale.
Care este, de fapt, explicația vaccinării obligatorii în România? Care sunt persoanele care ar putea fi obligate să se vaccineze
Vicepremierul Kelemen Hunor spune că bugetarii vor avea aceleași venituri anul acesta, dar că sporurile pe care le primesc angajații la stat urmează să fie analizate.
Sporuri nesimțite la bugetari! Consultant financiar: „Nu mai putem continua așa, e imposibil de acoperit în 2021”
Organizația Declic a amplasat pe Valea Prahovei un panou cu mesajul ”TĂIAȚI PENSIILE SPECIALE, NU PĂDURILE!”.
Tasnadi Szilard, UDMR, prefect în locul lui Mircea Abrudean.