La eveniment vor vorbi reprezentanți ai SpaceX, Apple și fosta președintă a Republicii Estonia.
Manuscrito a câștigat etapa regională din România a NTT DATA eAwards, primind un premiu în valoare de 10.000 de euro, un bilet la NTT DATA Talent week și calificare la finala internațională Global eAwards!
Dr. Daniel Metz, lector universitar la FSEGA (UBB Cluj), crede că viitorul României nu este agricultura, ci IT -ul, industria Informatică.
Daniel Metz, unul dintre cei mai bogați clujeni, a anunțat la începutul anului că va renunța la afaceri, pentru a se dedica carierei academice, iar în luna februarie a devenit lector la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor - Linia Germa
Antreprenorul Daniel Metz, cel care a pus pe picioare compania EBS devenită apoi NTT Data, apare în documentarul celor de la Recorder, despre IT -ul clujean, care a transformat orașul.
Fostul CEO al NTT Data, una dintre cele mai de succes companii clujene, Daniel Metz, a anunțat că în ultima etapă a carierei sale profesionale se va dedica carierei universitare.
Dr. Daniel Metz, președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA România, a publicat două fotografii cu Dan Petrescu, în care apar patronul Neluțu Varga și președintele CFR Cluj, Cristi Balaj.
Articolul care a fost desemnat ca fiind ”Știrea anului 2021” a fost -REVOLTĂTOR! În pandemie, directorul PNL -ist al Sălii Polivalente Cluj ”sparge” banii PUBLICI, pe haine de lux, la cel mai scump magazin din Cluj.
Cea de-a sasea ediție a Galei Premiilor Presei Clujene, organizata de Asociatia Profesionistilor din Presa Cluj (APPC) va putea fi urmărită online.
Președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA România, crede că Clujul are nevoie de metrou, tren metropolitan și centură metropolitană, ca proiect pe 10 - 15 ani.
Dr. Daniel Metz, președintele Consiliului de Administrație NTT DATA România, a declarat că industria imobiliară din Cluj trebuie să continue să se dezvolte.
Dr. Daniel Metz, președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA România, a vorbit despre efectele lucrului de acasă.
Daniel Metz, Președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA Romania, a primit luni, 11 octombrie, titlul de Profesor Honoris Causa al UBB Cluj.
Universitatea Babeș-Bolyai îi va decerna luni, 11 octombrie 2021, de la ora 14.00, lui Daniel Metz titlul Profesor Honoris Causa.
Daniel Metz, președinte al Consiliului de Administrație NTT DATA Romania, a publicat primele fotografii cu Dan Petrescu la CFR Cluj, după ce a semnat contractul cu echipa.
NTT DATA, lider global în transformare digitală și servicii IT, a anunțat astăzi că a înființat recent NTT DATA EMEAL (Europa, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină) care își va începe activitatea operațională în 14 septembrie 2021.
NTT Data devine ”Partener de onoare” al CFR Cluj, după o colaborare de aproape două decenii.
NTT DATA Romania anunță numirea unui nou director executiv al companiei. Începând cu 1 mai 2021 Maria Metz va ocupa funcția de Chief Executive Officer (CEO) al NTT DATA Romania, va fi membru al Consiliului de Administrație și va prelua atribuțiile lui Da
Universități din întreaga țară se alătură proiectului ”PEX - Practicăm EXcelența” al NTT DATA Romania. Șase universități au semnat deja acordurile de parteneriat iar alte două sunt în proces de semnare.
Cel mai important eveniment din Transilvania dedicat jurnaliștilor, Gala Presei Clujene, va putea fi urmărit online din întreaga lume, pentru prima dată în cei cinci ani de existență ai acestui eveniment de excelență pentru mass-media, singurul de gen din
Campania Biletul de Sănătate este continuată de NTT DATA România, companie care susține de la 1 noiembrie mișcarea și stația de sănătate din Cluj. Aceasta este cea de-a doua companie care vine alături de clujeni și care susține o perioadă costul biletelor
Proiectul ”Bilete de sănătate” continuă la Cluj până la finele anului. Clujenii vor primi bilete de călătorie, dacă fac genuflexiuni.
15 ani de APPC. Gala Presei Clujene 2020 are loc în 12 noiembrie, când se premiază cele mai bune articole
NTT DATA Open Innovation 2020, competiția dedicată start -u- urilor cu premii de 100.000 de euro. Până când se fac înscrieri
NTT Data în top cinci cele mai profitabile firme de soft din România. Ce profit a avut în 2019
NTT DATA a anunțat astăzi că lucrează împreună cu R&A, organizatorul campionatului The Open, pentru a valorifica datele și tehnologia AI de care dispune compania cu scopul de a crea un campionat virtual cu celebritățile golfului din ultimii 50 de ani
Daniel Metz: Firmele își vor proteja veniturile. Toată lumea închide fermoarul
Compania NTT DATA, furnizor si integrator de solutii și siteme IT complexe, a lansat, astăzi, un raport care descrie reacția companiei la pandemia Covid-19. “Reîntoarcerea la valorile noastre pe timp de criză” explorează acțiunile realizate de NTT DATA,
Curiozitate, veselie, experimente, fotografii haioase și amintiri educative. Așa se poate defini experiența de care au avut parte cei peste 6.500 de copii care au avut prilejul de a se transforma în „medici”, în cadrul expoziției interactive „The Human Bo
Iulius Mall Cluj a pregătit o nouă activitate inedită, educativă și distractivă pentru copii. Cei mici pot participa la expoziția „The Human Body for Kids”, unde se transformă în „medici” și învăță totul despre corpul uman. Evenimentul interactiv va co