Expoziția interactivă „First Kids on Mars”, dedicată celor mici, s-a încheiat, iar în cele 12 zile, 6.400 de copii au făcut „primii pași” pe lună și au învățat despre Univers și Marte.
Cluj Blues Fest 2019, vineri, 15 noiembrie, la Cinema Florin Piersic! În deschidere, cea mai tânără trupă de blues din Transilvania, Green Onions
Perioada 13-24 noiembrie 2019 este dedicată micilor exploratori, la Iulius Mall Cluj. Prichindeii sunt așteptați la expoziția interactivă „First Kids on Mars”, unde au ocazia să se distreze și să înveţe despre Univers și despre planeta Marte.
Cluj Blues Fest 2019. Cântă câştigătoarea European Blues Challenge-Azore 2019 - VIDEO
Presa din Cluj și-a lansat Anuarul 2019, care conține cele mai bune materiale scrise de jurnaliștii clujeni - FOTO
Cluj Blues Fest 2019 are loc la început de noiembrie
Zilele Clujului 2019: Peste 300.000 de participanți, clujeni și turiști în cele patru zile de distracție
Adrian Falub a fost demis de la conducerea U Cluj, după rezultatul de egalitate cu Ripensia Timişoara, scor 1-1.
Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) va organiza, sub Patronajul Ambasadei Republicii Federale Germania în România, ”Gala Premiilor APPC 2018”.
Juriul premiilor APPC 2018 este format din Sabina Fati – redactor-șef Radio Europa Liberă - România, Indira Crasnea – editor-șef Mediafax și Robert Schwartz - șeful redacției române de la Deutsche Welle.
După două zile pline de energie și culoare, cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, continuă sâmbătă, 19 mai 2018, cu alte activități și evenimente menite să aducă împreun
”Rapsodia Copiilor” - primul concert din lume pentru copii, orchestră și tuburi de percuție - are loc în Piața Unirii în cadrul Zilelor Clujului, vineri, 18 mai, de la ora 18.00.
A opta ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, începe mâine, joi, 17 mai 2018.
Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează și în acest an o petrecere de Revelion, la care sunt invitați clujenii, dar și turiștii aflați în oraș.
Primăria municipiului Cluj-Napoca îi invită pe toți clujenii și turiștii deopotrivă să petreacă noaptea de Revelion împreună în Piața Unirii, având în vedere că Revelionul 2018 are o însemnătate aparte.
Cei mai buni elevi din Cluj-Napoca au fost premiați la Gala ”10 pentru Cluj 2017”. Din nefericire s-a strecurat o gafă uriașă.
Actrița Cătălina Sandu, cunoscută pentru rolul ei din filmul ”Răzbunarea țigăncii: Pălăria fatală și Horthy”, le-a făcut o nouă surpriză bunicilor de la un cămin, ducându-le daruri.
Primăria Cluj-Napoca invită clujenii, turiștii români și turiștii străini, pe 1 Decembrie în Piața Unirii să sărbătorim împreună Ziua Națională a României!
Compania NTT DATA Romania are, începând din luna noiembrie, un nou sediu ultra modern localizat într-o clădire de birouri din centrul municipiului Sibiu.
NTT DATA Romania a înregistrat în primele 10 luni ale anului 2017 o cifră de afaceri de 43,3 mil EUR, în creștere cu 50,22% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Prima seară a Cluj Blues Fest a fost de un înalt nivel, iar artisti precum Marcian Petrescu și AG Weinberger s-au ”jucat”, aducând sound uri incredibile pe scena de la Casa de Cultura a Studenților Cluj.
Cunoscutul artist Alexandru Andrieș va cânta sâmbătă seara la Cluj Blues Fest, un eveniment de suflet, care a început vineri seara cu show -ul de excepție al lui A.G. Weinberger.
Ajuns la cea de-a patra ediție, Cluj Blues Fest, singurul festival de blues din Cluj-Napoca, are loc anul acesta în 3 și 4 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenților.
Cluj Blues Fest 2017 are loc în zilele de 3 - 4 noiembrie și la cea de-a patra ediție aduce pe scenă concerte ale artiști foarte buni.
În acest sfârșit de săptămână, 3 și 4 noiembrie, va avea loc cea de-a patra ediție a festivalului Cluj Blues Fest.
NTT DATA Romania marchează un nou succes pe plan local, demarând prima implementare pe piața din România a unei soluţii de industrie SAP pentru dealerii auto: SAP DBM – Dealer Business Management, la compania EVW Holding.
Ajuns la cea de-a patra ediție, Cluj Blues Fest, singurul festival de blues din Cluj-Napoca, va avea loc anul acesta în 3 și 4 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenților.
Daniel Metz, șeful NTT Data România, a explicat care ar fi căile de dezvoltare a Clujului.
La mai puțin de 2 luni de la preluarea numelui NTT DATA, echipa de volei feminin a clubului sportiv Universitatea Cluj și-a înoit lotul, dar și echipamentul.
Echipa de volei feminin Universitatea Cluj a semnat, miercuri, un acord de colaborare cu NTT Data Romania, devenind astfel ”Universitatea NTT Data Cluj”.