Vineri 27 Noiembrie

Ce companie continuă campania ”Biletului de Sănătate” = Faci genuflexiuni și primești un bilet de autobuz gratuit


Campania Biletul de Sănătate este continuată de NTT DATA România, companie care susține de la 1 noiembrie mișcarea și stația de sănătate din Cluj. Aceasta este cea de-a doua companie care vine alături de clujeni și care susține o perioadă costul biletelor de autobuz câștigate cu genuflexiuni. 

Suntem în continuare o companie care are caracter, are culoare și care este ancorată în comunitate. O companie care nu trăiește într-un recipient de sticlă, ci care face parte din societate, să fie și mai puternică. Cred cu tărie că arta, cultura și sportul sunt elementele de bază ale orașului nostru. Implicarea în astfel de proiecte sociale aduce un beneficiu comunității locale. Este un act de solidaritate din partea noastră, a companiilor care își doresc o implicare activă și constantă. Investim în proiecte cu impact și încercam să construim o comunitate sustenabilă”, a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania.

Suntem bucuroși să vedem că acțiunea noastră dedicată mișcării și sănătății a avut un succes atât de mare. Suntem și mai fericiți să vedem că autoritățile și companiile din Cluj vor să susțină astfel de proiecte. Încă o dată se dovedește faptul că sportul are puterea de a inspira oamenii, de a aduce beneficii unei comunități și de a ne face mai fericiți și mai puternici. Avem deja solicitări de implementare a proiectului Biletul de Sănătate și în alte locații și sperăm ca exemplul pe care l-am dat în Cluj să fie preluat cât de curând și de alte orașe din țară”, a spus și Mirel Alexa, director executiv Sports Festival.

Stația sportivă smart a fost inaugurată în 23 septembrie, lângă stația de autobuz existentă Memorandumului Sud, cu obiectivul principal de a încuraja oamenii să introducă mișcarea în rutina zilnică. Tichetul a fost denumit simbolic BILETUL DE SĂNĂTATE și poate fi folosit pentru o călătorie în rețeaua de transport public a orașului, zona urbană, până la finalul anului 2020. Primele 3 săptămâni, costul biletelor emise a fost suportat de Sports Festival și Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Pentru următoarea perioadă, stația va fi adoptată de mai mulți parteneri privați care vor susține costul biletelor emise gratuit cetățenilor, în schimbul a 20 de genuflexiuni. Până acum, s-au emis 26.000 de bilete de sănătate.

NTT_Biletul de Sanatate_3.jpeg

Biletul de Sănătate este campanie de sănătate publică inițiată de Sports Festival, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

.

Comentarii Facebook