Ştiri  →    luna

Habitat Cluj caută familii care au nevoie urgentă de o locuinţă decentă. Condiția impusă îi va exclude pe mulți

Habitat Cluj caută familii care au nevoie urgentă de o locuinţă decentă. Condiția impusă îi va exclude pe mulți

Două familii cu venituri reduse din Cluj a șansa să primească o locuință nouă Habitat for Humanity. Familiile pot aplica până pe data de 30 aprilie 2013.

Încep lucrările de execuţie a podurilor de pe drumul Răchiţele-Ic Ponor

Încep lucrările de execuţie a podurilor de pe drumul Răchiţele-Ic Ponor

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de construire a celor nouă poduri de pe drumul Răchiţele - Ic Ponor.

Oltchim moare, dar aleșii votează propuneri legislative prin care Statul pierde anual zeci de milioane de euro

Oltchim moare, dar aleșii votează propuneri legislative prin care Statul pierde anual zeci de milioane de euro

În timp ce salariatii de la Oltchim si de la alte intreprinderi protesteaza pentru ca nu le-au fost achitate salariile de luni de zile, alesii Statului voteaza in Comisii proiecte prin care arunca pe fereastra zeci de milioane de euro anual.

Salariu URIAȘ obținut de Horia Țiril de pe urma insolvenței U Cluj - EXCLUSIV

Salariu URIAȘ obținut de Horia Țiril de pe urma insolvenței U Cluj - EXCLUSIV

În timp ce situaţia financiară de la U Cluj este una mult sub limita existenţei unei echipe de Liga 1, lichidatorul lui U Cluj are un salariu lunar uriaș, pentru un club care trăiește de pe o zi pe alta.

La Mechel Câmpia Turzii au fost achitate toate restanțele salariale. Foștii muncitori continuă protestele

La Mechel Câmpia Turzii au fost achitate toate restanțele salariale. Foștii muncitori continuă protestele

Toate restanțele salariale de la Mechel Câmpia Turzii au fost achitate de firma Invest Nikarom.

Bosch angajează la Cluj 100 de oameni! VEZI AICI unde trebuie să aplici și când

Bosch angajează la Cluj 100 de oameni! VEZI AICI unde trebuie să aplici și când

Bosch va organiza, vineri, 19 aprilie, la Cluj un Târg de locuri de muncă unde caută să angajeze 100 de oameni la fabrica de la Jucu.

Remus Lăpușan: Emil Boc trebuie să se trezească și să administreze Clujul - FOTO

Remus Lăpușan: Emil Boc trebuie să se trezească și să administreze Clujul - FOTO

Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, îl acuză pe primarul Emil Boc că este ”furat de mirajul politicii naționale și de implicarea în micile jocuri politice din PDL” și a uitat să mai administreze orașul.

Planetariu la Muzeul Etnografic din Cluj. Telescoape vor fi montate și în Piața Unirii

Planetariu la Muzeul Etnografic din Cluj. Telescoape vor fi montate și în Piața Unirii

Expoziția ”Descoperă Universul” va putea fi văzută la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca, în perioada 17 - 21 aprilie, în organizarea Societății Astronomice ”Andromeda”.

Petiție pentru eliberarea din închisoare a lui Gore din Cluj. Interlopul a fost condamnat la 12 ani de închisoare

Petiție pentru eliberarea din închisoare a lui Gore din Cluj. Interlopul a fost condamnat la 12 ani de închisoare

O petiție online pentru grațierea celebrului interlop clujean Gore, pe numele lui real Marius David, va fi înaintată președintelui Traian Băsescu

Bilete DEEP PURPLE și UB40. Cât costă și de când se pun în vânzare

Bilete DEEP PURPLE și UB40. Cât costă și de când se pun în vânzare

Concertele Deep Purple și UB 40, din 7 - 8 iunie, vor avea prețuri pentru buzunarele românilor, au precizat organizatorii concertului.

20 de milioane de euro pentru asfaltarea străzilor din Mănăștur până în Iris! Unde se va lucra - EXCLUSIV

20 de milioane de euro pentru asfaltarea străzilor din Mănăștur până în Iris! Unde se va lucra - EXCLUSIV

Municipiul Cluj-Napoca a câștigat un proiect european în valoare de 20 de milioane de euro, care permite Primăriei să asfalteze o serie de străzi din Mănăștur și până în Iris.

Medicul clujean Ionel Mircu a declarat apt un bărbat din punct de vedere ginecologic. Acum a JIGNIT un pacient cu cancer

Medicul clujean Ionel Mircu a declarat apt un bărbat din punct de vedere ginecologic. Acum a JIGNIT un pacient cu cancer

Medicul clujean Ionel Mircu, cel care l-a făcut nesimțit pe un pacient bolnav de cancer, a mai fost cercetat pentru că l-a declarat apt pe un bărbat din punct de vedere ginecologic pentru susţinerea examenului pentru permisul auto.

Asfaltul se crapă lângă linia de tramvai din Cluj-Napoca, de pe strada Barițiu - VIDEO

Asfaltul se crapă lângă linia de tramvai din Cluj-Napoca, de pe strada Barițiu - VIDEO

Un clujean a filmat o serie de crăpături apărute pe linia de tramvai de pe strada George Barițiu.

Mesajul unui medic clujean către un pacient cu cancer: ”Ai atât de puțin timp să te mai bucuri de viață. PS. Hai pa, nesimțitule”

Mesajul unui medic clujean către un pacient cu cancer: ”Ai atât de puțin timp să te mai bucuri de viață. PS. Hai pa, nesimțitule”

Un medic clujean, nemulțumit că un pacient bolnav de cancer s-a mutat la un alt coleg de breaslă, i-a trimis un sms cutremurător în care l-a făcut nesimțit.

Mihaela Radulescu în tandrețuri cu Botezatu: ”Am fost doi prosti, toata viata ne-am iubi”

Mihaela Radulescu în tandrețuri cu Botezatu: ”Am fost doi prosti, toata viata ne-am iubi”

Mihaela Radulescu a aruncat în aer lumea mondenă din România după ce a mărturisit că și-ar fi dorit să se iubească cu Cătălin Botezatu.

Cum influențează luna nașterii sistemul imunitar al bebelușului

Cum influențează luna nașterii sistemul imunitar al bebelușului

Problema influenței perioadei în care ne naștem asupra organismului este dezbătută de multă vreme, iar acum, oamenii de știință au venit cu un răspuns parțial la această întrebare. Potrivit unui nou studiu, dezvoltarea sistemului imunitar ș

Zodiac românesc folcloric. Vezi care este zodia ta și ce spune despre tine!

Zodiac românesc folcloric. Vezi care este zodia ta și ce spune despre tine!

Ca orice natie cu credinte vechi, ascunse in negura timpului, romanii au si ei diverse preziceri mistice, cu privire la caracterul fiecarei persoane. Desi pare ciudat, pe meleagurile noastre au existat ghicitori care au incercat sa desluseasca felul in c

Directorul IML Cluj, Costel Siserman, demis în urma scandalului cadavrelor decapitate

Directorul IML Cluj, Costel Siserman, demis în urma scandalului cadavrelor decapitate

Directorul IML Cluj, Costel Siserman, a fost demis din funcție după scandalul cadavrelor decapitate din luna martie, când au fost făcute studii de chirurgi esteticieni din Italia pe cadavre nerevendicate.

Botezatu va face uniformele pentru Tarom

Botezatu va face uniformele pentru Tarom

Designerul Cătălin Botezatu a fost ales de compania aeriană de stat Tarom pentru a reazilza uniformele pentru piloți și însoțitori de bord, în urma unui concurs lansat luna trecută.

Gimmy, singurul club de sport din Cluj care ofera Kangoo Jumps gratuit clientilor săi (P) - FOTO

Gimmy, singurul club de sport din Cluj care ofera Kangoo Jumps gratuit clientilor săi (P) - FOTO

Clientii Gimmy au fost mereu inconjurati de atentie de catre echipa noastra. Pe langa cele mai performante aparate de fitness si cele mai variate programe de aerobic, Gimmy a tinut mereu sa ofere plusvaloare fiecarui abonament.

O nouă BĂTAIE DE JOC? Liviu Dragnea: Autostrada Transilvania ar putea fi construită tot de Bechtel

O nouă BĂTAIE DE JOC? Liviu Dragnea: Autostrada Transilvania ar putea fi construită tot de Bechtel

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că Autostrada Transilvania r putea fi construită tot de Bechtel.

Elevii de la o școală din Cluj nu au voie cu machiaj, bijuterii și bluze sexy. Unii părinți susțin că REGULAMENTUL este comunist

Elevii de la o școală din Cluj nu au voie cu machiaj, bijuterii și bluze sexy. Unii părinți susțin că REGULAMENTUL este comunist

Elevii de la Școala Ion Agârbiceanu din Cluj-Napoca trebuie să respecte un regulament de ordine interioară, considerat de unii părinți comunist.

Ofertele de smartphone-uri din România, UMILITE de cele din Anglia. Vezi diferențe

Ofertele de smartphone-uri din România, UMILITE de cele din Anglia. Vezi diferențe

În statele din vestul Europei, smartphone-urile de top sunt oferite la prețuri mici alături de un abonament de o valoare mai ridicată, În România în schimb, telefoanele oferite la preț de 1 euro, cu un abonament lunar de peste 15 euro, sunt doar

Patru cămătari țigani, reținuți de DIAS Cluj. Au tâlhărit o femei însărcinată și i-au dat foc la casă

Patru cămătari țigani, reținuți de DIAS Cluj. Au tâlhărit o femei însărcinată și i-au dat foc la casă

Trupele DIAS Cluj au reținut patru recuperatori și cămătari țigani din Cluj care au tâlhărit o femei însărcinată și i-au dat foc la casă.

Cinci semne că smartphone-ul tău este virusat

Cinci semne că smartphone-ul tău este virusat

Numărul virușilor pentru smartphone-uri ce rulează sistemul de operare Android este tot mai mare, iar dacă nu ai un antivirus instalat pe telefonul tău, acesta poate fi infectat foarte ușor, mai ale dacă rulează versiunile de android Gingerbread,

Șoferul cu anunțul: NU PARCA DEZUMFLU ROȚI, VOPSESC PARBRIZE, ZGÂRII TOT, în colimatorul Poliției Locale - FOTO

Șoferul cu anunțul: NU PARCA DEZUMFLU ROȚI, VOPSESC PARBRIZE, ZGÂRII TOT, în colimatorul Poliției Locale - FOTO

Șoferul din Gheorgheni, care a postat un anunț pe strada Nicolae Pascaly, avertizându-i pe cei care parchează pe locul lui că le zgârie mașina și vopsește parbizul, este în colimatorul Poliției Locale.

Top 10 alimente pe care nu știai că le poți congela

Top 10 alimente pe care nu știai că le poți congela

Procesul de congelare al alimentelor este foarte util pentru gospodinele care vor să își păstreze alimentele pentru o perioadă mai îndelungată și nu trebuie să se limiteze doar la diverse tipuri de carne și legume.

Patrick Ciorcila a intrat în top 800 ATP, la numai 16 ani - FOTO

Patrick Ciorcila a intrat în top 800 ATP, la numai 16 ani - FOTO

Conform clasamentului ATP din 1 aprilie, Patrick Ciorcilă, jucatorul clubului Winners Tennis Club, ocupă poziția 775 în lume, cu 20 de puncte ATP.

Dumitru Bobină, şef în Primăria Cluj-Napoca şi lider de sindicat, acuzat că a bătut o angajată

Dumitru Bobină, şef în Primăria Cluj-Napoca şi lider de sindicat, acuzat că a bătut o angajată

Ştiri de Cluj continuă ciclul dezvăluirilor legate de abuzurile grosolane ale liderilor de sindicat din Primăria Cluj-Napoca.

Biletele RATUC se scumpesc din 1 aprilie. Cât va costa o călătorie, dar și un abonament

Biletele RATUC se scumpesc din 1 aprilie. Cât va costa o călătorie, dar și un abonament

Biletele pe mijloacele de transport în comun ale RATUC Cluj de scumpesc de luni, 1 aprilie, cu 25 de bani pe o călătorie, de la 1,75 lei la 2 lei.