Cadavrul unui bărbat de 53 de ani a fost găsit pe lacul Beliș. Acesta fusese căutat și zilele trecute cu sonarul, dar nu a fost găsit.
Ultima zi a festivalului Electric Castle Special Bonțida s-a încheiat cu alte dosare penale pentru consum și trafic de droguri.
În a doua zi la Electric Castle Bonțida, oamenii legii au întocmit 42 de dosare penale pentru consum și trafic de droguri.
Lacul Tarnița a fost scena unui dialog halucinant, în cursul zilei de sâmbătă, la ora 13.20, când echipajul de control de la Consiliul Județean Cluj a făcut verificări pe lac, pentru amendarea celor cu motoare termice.
Jandarmii au fost prezenți în număr mare la Electric Castle și au depistat persoane care se drogau.
Un bărbat de 53 de ani este căutat de polițiști după ce lucrurile sale personale au fost găsite pe malul lacului Beliș.
Fanii UNTOLD au primit miercuri, 28 iulie, veste mult așteptată! Autoritățile au anunțat că începând cu data de 1 august, accesul la evenimentele mari, de tip festival, va fi permis pentru toți participanții
Mai multe persoane care au cules fructe de pădure din Parcul Național Apuseni au fost amendate pentru că pun în pericol viața animalelor.
Clubul de manele Boeierul din Mănăștur a fost amendat pentru că a depășit orarul de funcționare, prevăzut de lege în stare de alertă, ora 2.00 noaptea.
O petrecere urmată de un scandal a avut loc în dimineața zilei de 18 iulie, la clubul de manele Boierul din Mănăștur, ne-a semnalat un cititor.
O turistă din Bucureşti, surprinsă în timp ce hrănea un urs, a fost amendată de jandarmii argeşeni de la Postul Montan Arefu.
Un turist din Bucureşti, care hrănea urşii într-o parcare de pe Transfăgărăşan, în apropiere de barajul Vidraru, a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei.
Jandarmii au sărit în ajutorul unui bărbat din Sibiu care a avut ghinionul ca, în plin trafic, mașina lui să rămână fără curent.
Jandarmii montani clujeni au discutat cu copiii adunați în tabăra de la Valea Ierii.
Trei mame și trei copiii s-au aventurat sâmbătă, 3 iulie, la Piatra lui Cotuna, de la Tarnița, în ciuda vremii potrivnice și a avertismentelor meteo.
Directorul Poliției Locale Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, a răspuns unei întrebări incomode, la Napoca FM, referitoare la cumulul pensiei cu salariu. O viitoare lege ar urma să îl pună să aleagă, iar acesta a spus că va alege să stea lângă Emil Boc, dar c
Un urs de 250 de kilograme a fost lovit de o mașină lângă Gherla, pe raza localității Fizeșu Gherlii.
Procurorii DIICOT Cluj au făcut cinci percheziții și au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 76 de ani, pentru 24 de ore.
Falsificatori de monedă din Cluj, Sălaj și Satu Mare au fost vizați de percheziții făcute de procurorii DIICOT.
Pompierii clujeni au avut o Intervenție dificilă in noaptea de sâmbătă spre duminica, în urma unui grav eveniment rutier produs pe raza localității Muntele Rece.
Un bărbat din Deva şi-a dat foc într-o maşină, apoi a luat-o la fugă cu hainele în flăcări, pe străzile din oraş, fiind salvat de doi jandarmi aflaţi în timpul liber.
O nouă petrecere a avut loc la Urania Palace, în spaţiul fostului cinema Favorit, pe strada Horea.
Pescarii de la Smida au fost verificați de jandarmii montani, sprijiniți de Asociația Antibraconaj si Antipoluare Cluj. Pe lacurile de munte nu se poate pescui cu momeală naturală.
Procurorii DIICOT au reținut un membru periculos al ”Academiei infractorilor”, care îngropase o armă de asalt AK-74 și o grenadă în Baciu și acum încerca să o vândă.
Tensiune mare la Craiova! Suporterii echipei CS Universitatea Craiova au ieșit în centrul orașului pentru a sărbători câștigarea Cupei României.
Un copil dispărut în Florești este căutat de zeci de polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari.
Pintea Sergiu Dan, poreclit Căposu, este traficantul de droguri arestat de judecători, după ce au fost făcute percheziții de către procurorii DIICOT Cluj. La perchezițiile făcute de procurori au fost reținute următoarele persoane:
Jandarmii clujeni spun că au folosit gazele lacrimogene și cătușele la evacuarea de pe strada Meșterul Manole, pentru că oamenii au devenit violenți.
O familie a fost evacuată forțat pentru că ocupa abuziv o locuință socială de pe strada Meșterul Manole, din Cluj-Napoca. Culmea este că locuințele sociale erau ținute goale de Primăria Cluj-Napoca, vreme îndelungată.
Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 26 de percheziții domiciliare, în municipiul Cluj-Napoca şi în comunele Floreşti şi Baciu, județul C