Un TIR s-a răsturnat vineri, 24 iunie, în jurul orei 15.00, în localitatea Bucea.
Luna iulie vine cu vești extraordinare pentru doi nativi ai zodiacului. Acești norocoși vor avea parte de un început de lună fabulos. Startul lunii vine cu o veste extrem de bună pentru ei. Ei vor avea parte de un start de lună cu o veste fenomenală.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunță restricții începând de luni, 27 iunie, pe strada Eroilor, pentru lucrări în cadrul proiectului de modernizare.
Mai multi vitezomani au fost depistați în trafic, în urma unei razii, pe strada Drumul Sfântul Ioan, în cursul zilei de joi, 23 iunie.
Virusuri cunoscute și mai puțin cunoscute atacă în toate direcțiile lumii, spun specialiștii, dând exemplul meningitei, hepatitei de cauză necunoscută, variolei maimuței și, mai nou, al poliomelitei care de câteva luni se transmite comunitar în Marea Brit
Un protest spontan care a durat 2 ore, a avut loc vineri, 24 iunie la Penitenciarul Gherla.
O petrecere s-a sfârşit tragic pentru un braşovean de 36 de ani care a fost bătut şi tâlhărit de o femeie de 25 de ani, care venise în casa lui ca să se distreze.
Parlamentul European a aprobat prelungirea certificatului verde până pe 30 iunie 2023.
Unul dintre membrii fondatori ai formației „Compact”, Leluț Vasilescu, a murit, vineri, 24 iunie.
Poliția Cluj spune că rapperul MobTrap, pe numele lui real Michael Emeka Rosenfeld, a fost făcut knockout de un polițist, pentru a fi imobilizat, fiind agresiv și aruncând amenințări la adresa uniformei.
Un nou caz de infectare cu variola maimuței a fost diagnosticat în România. Este al șaselea caz confirmat până acum.
Scene greu de privit au fost nevoiţi să vizioneze magistraţii unei judecătorii din Ţara Galilor. Un bărbat de 31 de ani a violat o femeie în propria ei casă şi a înregistrat ororile cu telefonul mobil al victimei.
După cum era de așteptat soluția Guvernului de a compensa prețul carburanților cu doar 0,50 lei, aplicați direct la pompă, nu a fost primită prea bine de șoferi. Așadar, șoferii din Cluj organizează un nou protest în benzinăriile din oraș în data de 30 iu
Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă serbează doar ziua morții sfinților, Fecioara Maria și Ioan Botezătorul făcând excepție de la această regulă. Aceștia au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât și alte evenimente din viața lor.
O fetiță de 4 anișori din Italia a căzut de la balconul unei locuințe şi un tânăr care se afla în trecere a intervenit rapid şi a salvat-o.
Rapperul MobTrap a fost lovit cu pumnul de un polițist în fața Secției 4 Colina, din Cluj-Napoca. Tovarășii rapperului au filmat momentul în care acesta a fost culcat la pământ cu un pumn, lovitura fiind extrem de violentă.
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore și apoi arestat pentru 30 de zile, după ce l-a amenințat pe șoferul cursei Cluj-Napoca - Neamț și apoi și pe polițiștii care au intervenit la caz.
Zborurile Wizzair din Dortmund spre Cluj și Timișoara au fost anulate, fără nicio explicație din partea companiei. După ce au fost dați jos dintr-un avion „de ocazie”, sute de români au rămas blocați pe aeroport.
După afișarea notelor la Evaluarea Națională, absolvenții clasei a VIII-a mai au de trecut un hop și anume admiterea propriu-zisă la liceu.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf se află în plin proces de divorț. Recent, instanța a decis ce pensie alimentară trebuie să plătească antrenorul pentru fiul său, Laurențiu Reghecampf Junior.
Un adolescent de 16 ani din Oradea a fost la un pas de moarte după ce un băiat de aceeași vârstă l-a tăiat în zona gâtului cu un cuțit.
Un bebeluș de numai un an este în comă profundă, după ce a căzut din mașina aflată în mers pe care o conducea tatăl acestuia. Accidentul a avut loc pe un drum din județul Caraș-Severin
S-au afișat notele la examenul de Evaluare Națională 2022, iar județul Cluj este și în acest an pe primul loc în țară, cu o promovabilitate în urma examenului de Evaluare Națională 2022 de 92,73%. În acest an, 189 de elevi din Cluj au obținut nota 10 la p
Premierul Nicolaei Ciucă a anunțat, joi, 23 iunie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că a „identificat împreună cu specialiștii o soluție de compensare a prețului carburanților, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă”.
O tragedie de neimaginat a lovit familia unei tinere proaspăt căsătorită, din Sydney, după ce aceasta s-a stins din viaţă în timp ce se afla în luna de miere, alături de soţul ei.
Topul celor mai bune școli din județul Cluj, în funcție de examenul de Evaluare Națională, este condus în acest an de Școala ”Ioan Bob.
Un bărbat de 43 de ani a primit un rinichi de la soţia lui. Intervenția extrem de rară a avut loc marţi la un spital din Iaşi.
Vremea în Cluj rămâne caldă pentru acest final de săptămână. Meteorologii anunță temperaturi care vor ajunge la 30 de grade Celsius. Weekend-ul acesta soarele își va face din plin prezența și ne vom putea bucura de drumeții, șansele de ploaie fiind aproap
Peste 82% dintre elevi au luat peste nota 5 (cinci) la Evaluarea Națională, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, joi, 23 iunie, după ce s-au afișat notele pe site-ul oficial al Ministerului Educației.
Pompierii clujeni au intervenit în această dimineață la un incendiu violent, care a izbucnit pe strada Grigore Moisil din Cluj-Napoca. Până la această oră, șase persoane au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.