Clujeanca Georgiana Lobonț și soțul ei, Rareș Ciciovan, păgubiți cu aproape 50.000 de euro. Au dat de cine nu trebuie în Dubai: „Birlic e porecla lui”


Îndrăgita artistă Georgiana Lobonț și soțul ei, Rareș Ciciovan, au fost păgubiți cu aproape 50.000 de euro. Artista de muzică de petrecere a apelat la ajutorul instanței.

Cei doi și-au dorit să-și ia un apartament tocmai în Dubai, însă au dat de cine nu trebuie. Artista recunoaște că a avut încredere și, după ce s-a văzut cu banii luați, persoana în cauză ar fi blocat-o pe rețelele sociale.

Cântăreața de muzică de petrecere a povestit, într-un interviu pentru Fanatik, faptul că se judecă în instanță pentru că vrea să-și recupereze banii pierduți, care ar fi de fapt un avans pentru achiziționarea unei locuințe în Dubai.

Artista și soțul ei l-au reclamat în instanță pe un om de afaceri care închiriază mașini în Dubai și care se ocupă și cu vânzarea de apartamente. Întregul proces a fost intentat anul trecut, însă judecătorii nu ar fi în favoarea artistei din cauză că nu a semnat un contract cu presupusul țepar.

Birlic e porecla lui și îi un țepar. Noi am vrut să cumpărăm un apartament în Dubai de la el. Avea vreo 7 apartamente de vânzare și noi i-am trimis prin bancă bani, 47.000 de euro. Nu ne-a mai răspuns la telefon și noi trebuia să mergem să vedem apartamentul anul trecut prin iunie. Îi treaba un pic mai veche.

Eu de asta l-am dat în judecată, prin avocatul Adrian Cuculis, pentru că nu am mai văzut banii ăștia înapoi. Nu știu de ce mi s-a respins cererea, că nu m-a reprezentat direct Adrian Cuculis, dar acum urmează să îl sun, să îl rog să se implice el.

El îmi zicea că a mai avut și alte procese pe spețe din astea cu apartamente în Dubai, cu oameni care au făcut înșelătorii și au câștigat. Nu înțeleg de ce s-a respins cererea. Noi, oricum, toți banii i-am trimis prin bancă, totul e legal.

Din păcate, nu am încheiat un contract cu el. Dar noi avem conversații pe Whatsapp în care ne zice să mergem să vedem apartamentul. I-am zis să ne trimită banii înapoi, pentru că nu am chef să mă cert cu el. De fiecare dată când voiam să mergem să vedem apartamentul, nu era, vezi, Doamne! acasă și nu era disponibil.

Sper să se facă dreptate. Oricum o să fac recurs și mă duc până în pânzele albe. Eu am păstrat conversațiile de pe Whatsapp. El m-a blocat în rest pe Instagram, pe rețelele astea. Eu cred că oricum pe cale legală ceva o să se întâmple. Eu nu îmi doresc altceva decât să îmi recuperez banii”, a explicat artista pentru Fanatik.

Și soțul ei, Rareș, se gândește să-și facă dreptate și în instanța din Emiratele Arabe.

Am mai aflat că nu suntem singurii. Unul e disperat și a mers în Dubai că are să-i dea 170.000 de dolari. Și Isăilă, fostul iubit al lui Carmen de la Sălciua, a luat o țeapă de zeci de mii de euro. Partea rea e că e în Dubai și nu prea i se poate face nimic. Celălalt s-a dus direct în Dubai și l-a dat în judecată. Nu și-a recuperat niciunul banii până acum. Cred că mergem și noi acolo să facem plângere”, a intervenit Rareș Ciciovan, pentru sursa citată.

Comentarii Facebook