Părinții de la Palatul Copiilor Cluj anunță că merg în instanță după reducerile cercurilor de activități: „Copiii sunt afectați direct”
Un părinte anunță că, împreună cu un avocat, pregătește o acțiune în justiție prin care sunt contestate actele ISJ Cluj care au dus la reducerea unor cercuri și activități extrașcolare.
Demersul vine în contextul în care există deja o petiție online pentru salvarea cercurilor de activități extrașcolare din cluburile și palatele copiilor. Inițiatorii susțin însă că petiția are în principal rolul de a arăta amploarea problemei și numărul persoanelor afectate, în timp ce acțiunea în instanță urmărește obținerea unor efecte juridice concrete.
„Sunt părinte al unor copii afectați direct de reducerile deja aplicate la Palatul Copiilor Cluj și structurile arondate. Există deja o petiție online pentru salvarea cercurilor de activități extrașcolare. Petiția este importantă pentru a arăta public amploarea problemei și numărul celor afectați, dar rămâne un demers în principal pasiv. Acțiunea în justiție este un demers activ, care poate produce efecte juridice concrete și, printr-o eventuală suspendare admisă de instanță, efecte rapide asupra măsurilor contestate”, transmite unul dintre părinți.
Potrivit acestuia, o eventuală suspendare a măsurilor contestate ar putea produce efecte rapide, în cazul în care instanța ar admite o astfel de solicitare.
Părinții invocă și existența unui caz similar la Constanța, unde, potrivit inițiatorului demersului, un elev și o asociație de părinți au obținut suspendarea unor măsuri adoptate de Inspectoratul Școlar Județean.
Părinții copiilor afectați sunt invitați să se alăture demersului
Inițiatorul acțiunii face apel către părinții ai căror copii au fost afectați de reducerea cercurilor și activităților să participe la demersul juridic.
Părintele susține că documentarea cât mai exactă a efectelor produse asupra copiilor este importantă pentru susținerea acțiunii care urmează să fie pregătită.
În paralel, părinții pot susține și petiția online intitulată „Salvează cercurile de activități extrașcolare din cluburile și palatele copiilor”, prin care este solicitată menținerea acestor activități.
Reamintim că la Palatul Copiilor Cluj și la structurile arondate din județ au fost reduse 12 posturi didactice, ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 7/2026. La Cluj-Napoca, măsurile afectează mai multe cercuri și activități extrașcolare desfășurate de Palatul Copiilor.
Printre acestea se numără Cultură și civilizație engleză, de la filiala Mărăști, Teatru, Schi, Creație plastică, Robotică și jocuri logice, Șah, Go și Chimie experimentală.
Reducerile vizează și alte activități desfășurate în structurile arondate din județ, printre domeniile afectate fiind informatica și înotul.
Activitățile organizate de palatele și cluburile copiilor sunt gratuite pentru elevi și reprezintă una dintre principalele forme de educație extrașcolară accesibile copiilor.
Problema nu este însă una limitată la județul Cluj. La nivel național, părinți și reprezentanți ai sistemului de educație extrașcolară solicită protejarea cercurilor gratuite și menținerea activităților oferite de palatele și cluburile copiilor.
0 Comentarii