Declin pe piața imobiliară a Clujului! E mai rentabil să stai în chirie, decât să plătești rate la bancă


Piața imobiliară este într-un declin, iar cei care stau în chirie se felicită.  

Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară arată că în primele șase luni ale acestui an, numărul tranzacțiilor a scăzut cu 20% față de aceeași perioadă din 2022.

Astfel, în prima jumătate a anului s-au vândut în România 281.000 de case și terenuri, cu aproape 60.000 mai puține față de aceeași perioadă din 2022. Asta pentru că prețurile proprietăților au continuat să crească, deși românii nu mai au bani să plătească.

Creditele nu mai sunt o soluție pentru că a crescut ROBOR și ICCR.

Florin Dragoslav, consultant imobiliar: ”Cunosc pe cineva care avea un credit de 1.200 de lei. Astăzi acel credit a ajuns la 1.800 de lei și vorbim de ultimele 9 luni. Acei potențiali clienți cumpărători în 3, 6, 9, 12 luni care veneau să vadă anumite proprietăți, în contextul actual de ROBOR renunță și nu mai vin. Pur și simplu renunță la vizionări”, conform Știrile Pro TV.

Chiriaș: ”Nu este o investiție. Pierd bani! Decât să pierd bani, mai bine mă duc să mă plimb”.

R: Unde locuiți?

Chiriaș: „Cu chirie. E mult mai convenabil”.

Daniela Casper, dezvoltator imobiliar: „Dacă în trecut era mai rentabil să plătești o rată la bancă și rata la bancă era aproape la fel ca și chiria, în momentul de față acest aspect s-a debalansat puțin. Piața favorizează chiriile. Chiriile sunt mai avantajoase decât ratele la bancă”.

Județele cu cele mai multe tranzacții (perioada ianuarie - iunie 2023)

BUCUREȘTI   46.406

ILFOV             16.166

BRAȘOV         15.346

TIMIȘ              12.642

CONSTANȚA 12.509

CLUJ               12.494

Comentarii Facebook