Un francmason din grupul Bilderberg s-a spovedit pe patul de moarte, unui pastor american, și i-a spus cateva din evenimentele pe care intreaga planeta la va infrunta.
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că va scădea contribuţia de asigurări sociale pe salarii.
Yanacocha, cea mai profitabila mina din America Latina si a doua ca marime din lume, este situata la 4000 de metri altitudine, pe culmile Anzilor.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a spus că a fost citat greșit când a declarat că susține Timișoara în lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Premierul Victor Ponta și ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, au prezentat o serie de detalii din contractul semnat cu compania de exploatare minieră de la Roșia Montană.
Compania Gabriel Resources Ltd. va cere despăgubiri în valoare de 4 miliarde de dolari ROmâniei, în cazul în care proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană va fi respins de Parlament, a anunțat irectorul executiv al companiei, Jonathan
Fostul premier al României, Emil Boc, a declarat că dacă Victor Ponta era la putere în perioada austerității din România, economia țării s-ar fi păbușit.
Un ministru din guvernul Venezuelei a transmis un mesaj alarmant prin care își îndeamnă compatrioții să-și închidă paginile de Facebook pentru a nu fi spionați de guvernul american, cum a pățit și Edward Snowden, fostul consultant al servici
Compania Gabriel Resources are de gând să dea în judecată statul român în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană.
Premierul României, Victor Ponta, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că din moment ce liderii politice deja și-au pronunțat decizia cu privire la proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană chiar înaintea dezbaterii,
Președintele Senatului, Crin Antonescu, aflat într-o vizită oficială, miercuri, a inspectat șantierul noii piste a Aeroportului Internațional Cluj, alături de Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat la Cluj că un referendum pentru rezolvarea problemei câinilor maidanezi este inutil, susținând că toată lumea dorește să scape de această problemă, esențială fiind o rezolvare imediată.
Fostul premier Emil Boc îi solicită premierul Victor Ponta să retragă proiectul de lege privind Roşia Montană deoarece este neconstituţional.
Circa 1.000 de clujeni au ieșit în stradă și marți după-amiaza, în Piața Unirii, și au protestat față de proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că premierul Victor Ponta a greşit cu Roşia Montană.
Circa 5.000 de persoane au protestat în Piața Unirii și au cerut salvarea zonei de la Roșia Montană.
Premierul Ponta a declarat că nu este convins de proiectul Roşia Montană, dar că totul va rămâne pe umerii parlamentarilor, care trebuie să ia o decizie privind pornirea exploatării.
Primarul Emil Boc a anunțat că el nu a fost și nici nu este un fan al proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
Ecologiștii organizează un protest în Piața Unirii, în 1 septembrie de la ora 17.00, împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare, conform Mediafax.
Ministerul Agriculturii a solicitat Consiliului Concurenței să analizeze aspectele referitoare la stabilirea unor prețuri și condiții inechitabile de tranzacționare a produselor agricole.
Reprezentanții PSD Cluj respinge cu fermitate mesajele extremiste și retrograde ale președintelui Jobbik, Vona Gabor, aceștia fiind de părere care afirmațiile nu-și găsesc corespondent în diplomația europeană actuală, amintind doar de o retor
Social democrații clujeni consideră că atacurile lansate de președintele Traian Băsescu la adresa Guvernului Ponta sunt simple vorbe în vânt.
Guvernul a refuzat să publice costul vizitelor premierului victor Ponta în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China, dar nici cine au fost membrii delegației care l-au însoțit.
Un blogger îi propune lui Emil Boc să aducă Cerbul de Aur la Cluj.
Guvernul României apelează la 150 de experți din mediul privat, care sunt puși la dispoziția Autorității de Management și a Organismelor Intermediare POS CCE, printr-un program al Ministerului Fondurilor Europene finanțat din bani europeni.
Liderii PSD Cluj îl acuză pe Traisn Băsescu că ”transformă un subiect extrem de serios pentru România”, cum este privatizarea CFR Marfă ”într-un joc politic din care speră să câștige ceva”.
Preşedintele PRM, Gheorghe Funar, îi solicită premierului Victor Ponta să ceară Parlamentului European anularea mandatului de reprezentant al României la PE al europarlamentarului Tokes Laszlo.
Cynthia Curt, fosta consilieră a fostului premier Emil Boc, a fost concediată.
Autoritățile din Bulgaria doresc modificarea codului rutier în așa fel încât să îi sancționeze pe cumpărătorii de mașini înmatriculate în Bulgaria, dar care nu au rezidenţă în ţară şi continuă să circule cu plăcuţele de înmatricu