Șomerii care se angajează în alt oraș primesc 12.500 de lei

 

Ministerul Muncii acordă un sprijin de 12.500 de lei șomerilor care se angajează în alt oraș.

 

Șomerii care decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajaţi, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Finanţarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj”, precizează Guvernul.

 

Introducem în premieră şi redefinim conceptul de sprijin pentru navetă. Discutăm de o primă de încadrare care permite ca orice om din această ţară care doreşte să se angajeze - fiind în şomaj - la mai mult de 15 km de domiciliul său să beneficieze de o subvenţie de 0,5 lei pe km, plafonată la 55 de lei pe zi care să îi permită să se ducă şi să lucreze la distanţă faţă de domiciliu”, a precizat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

 

În zonele depopulate, cu grad înalt de sărăcie, angajatorii pot atrage șomeri care vor primi de la stat o primă de instalare de 12.500 lei în două tranşe, 50% în momentul semnării contractului şi 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

 

Guvernul va acorda ”a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;

 

b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;

 

c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;

 

d) în situația în care persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autoritățile publice locale sau centrale, locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de: 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c); 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b)”.

 

De asemenea, vor fi acordate subvenţii şi angajatorilor. ”Le dăm angajatorilor subvenţii de 900 de lei pe lună timp de 12 luni sau, după caz, de 18 luni, în cazul persoanelor cu handicap şi care reprezintă o compensaţie destul de semnificativă din salariile pe care persoanele care sunt mai puţin calificate le obţin în acest moment”, a spus ministrul Muncii. ”Oricine din diaspora va veni în ţară şi îşi va căuta prin această ofertă pe care o avem pe mobilitate, va putea beneficia de cei 12.500 de lei”, a adăugat Pîslaru.

 

Măsurile prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă adoptată miercuri, vor intra în vigoare la 1 decembrie.

Comentarii Facebook