Salariile din sectorul bugetar vor creste de anul viitor cu 15%, fata de nivelul inregistrat in octombrie 2010, iar salariul minim brut pe economie va creste de la 600 la 670 de lei.
Conferinta de Arte Martiale Japoneze a fost organizata, sambata, la sediul Facultatii de Educatie Fizica si Sport Cluj.
Consortiul "Universitaria", din care fac parte cele mai mari cinci universitati din Romania, intre care si UBB Cluj Napoca, considera ca adoptarea Legii educatiei fara o dezbatere publica este "ilegala si neresponsabila".
PSD Cluj va demara, de luni, dezbateri publice pe marginea programului de guvernare al partidului, aprobat la Congres. Social democratii se vor intalni cu sindicatele, cu patronatele, cu studentii, fermierii sau cu organizatiile de pensionari.
Echipamentele de ultima generatie de la Institutul Oncologic din Cluj au fost inaugurate in prezenta ministrului Sanatatii, Cseke Attila.
Actiunea face parte din cadrul campaniei "Saptamana prevenitii criminalitatii", derulata de Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj.
Aproape 100 de elevi clujeni au participat la o dezbatere pe tema delicventei juvenile, organizata de IPJ Cluj si Asociatia Romana de Dezbateri, Oratorie si Retorica.
Actorul clujean Dorel Visan s-a vindecat de hepatita C, dupa ce a recurs la leacurile medicinei traditionale chinezesti.
Presedintele a acordat o "perioada de gratie" de doua luni Guvernului pentru aplicarea masurilor de austeritate si a cerut PDL sa se reformeze
Dupa opt ore de dezbateri si scandal, deputatii l-au votat, azi-noapte, pe clujeanul Mircea Stfean Minea in postul de judecator la Curtea Constitutionala.
Membrii Comisiei au aprobat, dupa patru ore de dezbateri, ca invatamantul obligatoriu sa fie de 10 clase. Astfel, clasa premergatoare a fost trecuta la ciclul primar, iar clasa a IX-a la cel gimnazial.
Conducerea UBB ataca pe toate flancurile proiectul legii educatiei. Dupa ce 21 de facultati au respins proiectul, acum e randul profesorilor de la Facultatea de Istorie si Filosofie si de la cea de Educatie Fizica si Sport sa protesteze.
Victor Ponta devine de astazi presedinte al Partidului Social Democrat. El a obtinut cele mai multe voturi din partea celor 1.700 de delegati la Congresul PSD.
Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj -Napoca este pe locul 81 in topul primelor 100 de universitati din lume, la categoria dezbateri academice. Pozitia a fost castigata de UBB Cluj in urma participarii in 2009 la patru concursuri internationale.
Sharon Stone a starnit vii dezbateri in presa americana dupa ce a aparut intr-o serie de fotografii avand ochii vineti. Imaginile au fost surprinse in Beverly Hills si starul din Basic Instinct a incercat pe cat a putut sa nu iasa in evidenta, purtand ha