VIDEO. Imaginile credinței: Mama Părintelui Visarion din Florești, condusă pe ultimul drum de un alai impresionant de preoți și sute de credincioși

Un moment impresionant azi, 23 septembrie, la Florești, unde mama Părintelui Visarion, dcunoscut de numeroși credincioși din Cluj, a fost condusă pe ultimul drum.

Femeia s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Un apropiat a povestit pentru Știri de Cluj că aceasta a fost o femeie profund credincioasă, cu o mare evlavie pentru Maica Domnului.

Zeci de preoți au venit să-i fie alături Părintelui Visarion

Imaginile de la ceremonia de înmormântare sunt impresionante. Zeci de preoți au participat la slujbă și au însoțit cortegiul funerar, alături de sute de credincioși veniți să-i fie aproape Părintelui Visarion într-unul dintre cele mai grele momente.

visarion 3.png

„Au fost foarte mulți preoți și oameni. Părintele Visarion este un om deosebit, și-a iubit foarte mult mama. Sunt multe zeci de preoți, din respect pentru Părintele Visarion” a povestit pentru Știri de Cluj unul dintre credincioșii prezenți la ceremonie.

Mama Părintelui Visarion avea 91 de ani, iar cei care au cunoscut-o vorbesc despre credința sa puternică și despre evlavia pe care a purtat-o de-a lungul vieții Maicii Domnului.

Mulțimea de oameni și numărul impresionant de preoți care au participat la înmormântare au transformat despărțirea într-o adevărată imagine a credinței și a respectului de care se bucură Părintele Visarion în comunitatea clujeană.


visarion 2.png

image.png

Comentarii Facebook