Hainele și încălțămintea care rămân nevândute în magazine nu vor mai putea fi distruse. Este decizia fermă adoptată de Comisia Europeană, care vrea să pună capăt unei practici controversate din industria modei: arderea sau distrugerea stocurilor pentru a
Deputatul liberal clujean Ovidiu Cîmpean a anunțat că România va beneficia de una dintre cele mai consistente alocări financiare din cadrul programului european SAFE – Strategic Alliance for European Defence, un mecanism creat pentru consolidarea apărării
Partidul Social Democrat a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că nu va susține măsurile de tip „tăieri fără excepții” aplicate în sistemul bugetar, avertizând că astfel de decizii pot avea consecințe grave asupra funcționării statului. Reacția vi
Munții Apuseni ascund unele dintre cele mai importante resurse minerale ale Europei, iar zăcământul de aur și cupru de la Rovina, din județul Hunedoara, este dovada clară a acestui potențial. Potrivit datelor obținute în urma forajelor realizate în anul 2
Scandal major în jurul contractului pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca. Compania bosniacă Integral Inženjering a publicat documente care, potrivit acesteia, demonstrează fără echivoc că a refuzat în mod explicit și repetat asocierea cu Dimex
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a reacţionat ferm după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, pentru a cincea oară, amânarea deliberărilor privind legea de reformă a pensiilor magistraţilor, un jalon esenţial
Proiectul Centura Metropolitană Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de transport din regiune, se află în centrul unui conflict juridic.
Comisia Europeană a respins categoric acuzațiile formulate de Statele Unite, potrivit cărora ar fi influențat scrutinul din România și ar fi intervenit în alegerile naționale ale altor state membre. Reacția executivului european vine după ce un raport al
Asociația Pro Infrastructură cere rezilierea contractului pentru Centura Metropolitană a Clujului, criticând suspendarea lucrărilor de primăria lui Emil Boc și avertizând că «tactica struțului» va întârzia finalizarea proiectului cu cel puțin doi ani
Proiectul digital al Clujului, comparat cu Parlamentul European și NATO. Alin Tișe: „Digitalizarea de la Cluj are ecouri peste hotare”
Digitalizarea administrației publice din Cluj-Napoca începe să producă ecouri la nivel internațional. Sala de ședințe a Consiliului Județean Cluj a fost prezentată, zilele acestea, drept proiect de referință în cadrul ISE - Integrated Systems Europe, cel
Potrivit unui studiu publicat marți de organizația neguvernamentală Transport & Environment (T&E), cota de piață a vehiculelor electrice noi ar putea ajunge în 2035 la doar 85% sau chiar mai puțin. Motivul: relaxarea recentă a cerințelor impuse producător
România a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 7,65% din Produsul Intern Brut (PIB), adică aproximativ 146 de miliarde de lei, anunță Ministerul Finanțelor. Această valoare este sub ținta de 8,4% stabilită de Guvern în relația cu Comisia Europeană
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, reacționează dur după ce postul România TV a difuzat informații potrivit cărora aceasta ar fi „blocat ilegal” 11 baraje finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Oficialul guvernamental califică a
În urmă cu trei zile, consilierul local din partea AUR, Anca Ciubăncan, l-a scos din sărite pe viceprimarul Dan Tarcea în momentul în care a cerut socoteală pentru anumite cheltuieli haotice făcute de Primăria Cluj-Napoca. Mai exact Proiectul de hotărâre
România pregătește o linie de tren de mare viteză de aproape 800 km, între Constanța și granița cu Ungaria, cu viteze de până la 250 km/h. Investiția estimată se ridică la aproape 15 miliarde euro
Uniunea Europeană face un pas mare pentru protejarea pacienților și a accesului la tratamente vitale, după ce a finalizat un nou regulament menit să prevină penuriile de medicamente critice. Actul privind Medicamentele Critice (Critical Medicines Act - CM
Uniunea Europeană și blocul Mercosur, format din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au semnat sâmbătă un acord comercial istoric, punând capăt unui proces de negocieri care a durat mai mult de 25 de ani.
România devine unul dintre principalii piloni de securitate ai Europei, a declarat vineri președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, după ce Comisia Europeană a aprobat aplicația țării noastre pentru finanțare prin noul instrument financiar „Acțiu
Decizia Guvernului de a majora impozitele și taxele pe proprietate - clădiri, terenuri și autovehicule - a stârnit ample controverse în spațiul public. Duminică, Executivul a venit cu o serie de precizări menite să clarifice motivele care au stat la baza
România a votat recent în favoarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur - Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, un pas important pentru extinderea oportunităților comerciale ale țării noastre. Președintele României, Nicușor
Președintele României, Nicușor Dan, urmează să înființeze în cadrul Administrației Prezidențiale un departament special dedicat combaterii dezinformării și fake-news-ului, aflat în directa sa coordonare, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Inițiati
Comisia Europeană a dat startul unei noi runde a programului DiscoverEU, una dintre cele mai populare inițiative dedicate tinerilor europeni. Anunțul, făcut miercuri, aduce vești excelente pentru cei care tocmai au împlinit 18 ani: peste 40.000 de permise
În ultimele șase luni, absorbția fondurilor europene în România a crescut de cinci ori, iar mecanismele blocate anterior au fost puse în mișcare. Ministrul Dragoș Pîslaru anunță creșteri record la plăți și rambursări, precum și obiective ambițioase pentru
România introduce, de astăzi, o taxă de 25 de lei pentru coletele cu valoare sub 150 euro provenite din afara UE. Măsura vizează protecția retailerilor locali și reducerea fraudelor, iar colectarea taxei va fi responsabilitatea furnizorilor de servicii po
România primește peste 586 de milioane de euro de la Comisia Europeană chiar înainte de finalul anului. Fondurile sunt destinate marilor proiecte de infrastructură din transporturi și nu provin din taxele românilor
UE impune reguli mai stricte pentru siguranța jucăriilor! Substanțe nocive precum PFAS și bisfenolii vor fi interzise, iar fiecare jucărie va avea un pașaport digital pentru verificarea siguranței
Ministrul Educației, Daniel David a anunțat în urmă cu puțin timp că i-a transmis premierului Ilie Bolojan demisia sa
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că ia în calcul plecarea din funcție în 2026.
Parlamentul European a votat miercuri în favoarea inițiativei cetățenești europene „Vocea mea, alegerea mea: avort sigur și accesibil”, marcând un moment important în dezbaterea privind drepturile reproductive la nivelul Uniunii Europene. Rezoluția a fost