Ministrul Educației, Daniel David, ia în calcul plecarea din funcție în 2026: „Am tot amânat”


Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că ia în calcul plecarea din funcție în 2026. 

Mai mult, fostul rector de la UBB Cluj a declarat că ar fi corect  ca bugetul educației pentru 2026 să fie implementat de un ministru care l-a negociat

„Eu vă spun sincer, eu am venit cu un orizont de câteva luni până în luna mai când trebuia aşezată instituţia prezidenţială şi stabilizată ţara. Din mai am venit cu ideea că rămân până când începe şcoala, pentru a ajuta trecerea ţării prin evaluările internaţionale că arăta foarte rău ca un ministru al celui mai mare sistem bugetar să plece şi nu ştiam cum o să înceapă şcoala după măsurile fiscal-bugetare”, a transmis David. 

Ministrul Educației, Daniel David, ia în calcul plecarea din funcție în 2026: „Am tot amânat plecarea” 

De asemenea, ministrul a mai precizat că nu vizează o carieră politică și crede că și-a adus contribuția în Ministerul Educației. 

După aceea ideea era că rămân până când Comisia Europeană face evaluarea globală şi o să ne spună că lucrurile sunt ok, fondurile europene nu sunt blocate şi ţara este stabilă. Nu vizez o carieră politică. Cred că mi-am adus contribuția și am tot amânat plecarea de foarte multe ori”, a afirmat ministrul, notează observatornews.ro. 

Daniel David a subliniat că nu ar fi corect să elaboreze bugetul pentru anul viitor fără a-și asuma continuarea mandatului.

„Nu este corect să faci un buget pe un an și apoi să pleci”, a conchis ministrul. 


Comentarii Facebook