Contractul pentru centura Metropolitană a Clujului trebuie reziliat: „Tactica struțului a lui Boc va aduce la același rezultat, dar peste 2 ani”

Se cere rezilierea contractului pentru Centura Metropolitană a Clujului și mutarea proiectului la o autoritate mai competentă. Asociația pro Infrastructura „Tactica struțului a lui Emil Boc va aduce la același rezultat, dar peste doi ani”

Clujenii riscă să mai aștepte ani buni până la finalizarea Centurii Metropolitane. Asociația Pro Infrastructură solicită rezilierea contractului cu asocierea condusă de Dimex și Integral Inženjering, după ce primăria a suspendat lucrările, invocând un „conflict juridic” între asociați aflat în anchetă penală.

„Într-un comunicat de presă lacrimogen emis vinerea trecută”, spun cei de la Pro Infrastructura, administrația locală motivează suspendarea contractului prin „respect față de lege și față de fondurile locale/naționale și europene”, fără a oferi însă detalii concrete despre natura disputei dintre firme.

Criticii consideră că explicația primăriei ridică mai multe semne de întrebare și că decizia de suspendare nu este cea mai eficientă. Asociația Pro Infrastructură subliniază:

„O vorbă simplă din popor spune: cine se scuză, se acuză. Dacă este curată ca lacrima, dacă și-a îndeplinit corect obligațiile în procedura de achiziție publică și ulterior după semnarea contractului, de ce alege primăria să îl suspende în loc să aplice penalități de întârziere sau chiar să-l rezilieze dacă antreprenorii nu pot sau nu vor să-și îndeplinească obligațiile și termenele asumate?”

Reprezentanții asociației atrag atenția că problemele juridice sau financiare dintre constructori nu sunt responsabilitatea beneficiarului:

„Disputele dintre constructori și problemele lor juridice și/sau financiare nu sunt în responsabilitatea beneficiarului. În orice relație comercială, dacă furnizorul nu-și face treaba, din orice motive independente de client, acesta din urmă are tot dreptul și toate pârghiile contractuale și legale de a solicita penalități, daune și ulterior rezilierea.”

Mai mult, primăria însăși recunoaște că nu există claritate cu privire la impactul conflictului asupra procedurii de atribuire:

„Nu rezultă clar dacă acest conflict a afectat sau nu validitatea procedurii de atribuire a contractului.”

Asociația Pro Infrastructură se întreabă însă:

„Ce treabă are disputa internă din asociere în faza de execuție cu validitatea atribuirii proiectului?! Sunt condiții pe care constructorii și le-au asumat la ofertare și acum nu le pot pune în teren? Sunt documente măsluite și/sau pași legali neîndepliniți? Cine răspunde? Și ce a păzit primăria când a evaluat oferta unică a asocierii condusă de Dimex și ulterior a parafat înțelegerea?!”

Îngrijorările legate de capacitatea Dimex de a gestiona un proiect atât de complex tehnic și financiar au fost anticipate încă din februarie 2025:

„Capacitatea Dimex de a executa un proiect atât de complex tehnic și financiar, dublată de felul în care primăria a derulat licitația de lucrări, mărind valoarea estimată DUPĂ ce ofertele (singura de fapt, Dimex) au fost depuse. O manevră administrativă care, deși legală, nu este acceptată de Comisia Europeană deoarece denaturează concurența, pe bună dreptate. Același șablon ca la metroul ușor clujean, unde Comisia a retras finanțarea PNRR.”

Referitor la soluțiile posibile, Asociația Pro Infrastructură consideră că opțiunile confortabile nu există, iar varianta fezabilă rămâne rezilierea:

„În opinia noastră, din informațiile pe care le avem în acest moment, varianta fezabilă este rezilierea și mutarea proiectului la o autoritate contractantă mai competentă (CNAIR sau CNIR) care să relanseze rapid o nouă licitație... a patra! Alternativa? Tactica struțului, fuga de răspundere a domnului Boc și așteptarea timp de cel puțin 2 ani de zile ca să se termine ancheta penală în curs. Cu riscul, evident, ca la finalul ei să ajungem... tot la reziliere, în ipoteza în care asocierea va fi găsită vinovată și se va trezi în imposibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale.”

Asociația atrage atenția că administrația clujeană continuă să acumuleze întârzieri masive în implementarea proiectelor majore de infrastructură de transport:

„Centura a avut întârzieri pe linie, cu anii: la întocmirea studiului de fezabilitate, la licitația de lucrări (lansată de 3 ori!) și acum la proiectare și execuție lucrări. Metroul, trenul metropolitan? Toate se dovedesc a fi investiții mult prea complicate pentru primarul Boc și echipa sa.”

Comentarii Facebook