Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a spus în cadrul întâlnirii de vineri a Colegiului Prefectural Cluj că doreşte să facă un audit în cadrul înstituţiilor clujene.
Ședința tensionată de joi seara din sediul PNL Cluj a mai conținut un episod dur. Președintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, marele câștigător al alegerilor locale i-a reproșat lui Nicoară că l-a trădat.
Un grav accident de circulatie s-a produs pe raza localității Livada, fiind implicate doua mașini marca Volkswagen Golf.
Ana Maria Prodan s-a plâns astăzi că banii din drepturile de televizare, care s-ar fi cuvenit echipei Universitatea Cluj au intrat în conturile statului.
Alin Tișe, candidatul PDL la funcția de presedinte al Consiliului Județean Cluj, este acuzat că cere de la PDL Cluj să primească banii investiți în campania electorala, câteva zeci de mii de euri.
Cel mai bun liceu din Cluj în funcție de mediile de la ultimul examen de admitere este Colegiul Naţional Emil Racoviţă.
Absolvenții clasei a VIII-a din Cluj află rezultatele la examenul de evaluare națională după ora 15.00.
Gabriel Boștină, jucătorul pentru care Florian Walter l-a dat afară pe Ionuț Badea de la echipă, a fost abandonat de omul de afaceri, care nu l-a dus după el la Petrolul Ploiești.
Sebastian Cojocnean a plecat de la U Cluj la Petrolul Ploiești, după omul de afaceri Florian Walter.
Ana Maria Prodan a recunoscut că, dacă finanțele nu îi deblochează conturile, U Cluj nu va mai putea juca pe Cluj Arena.
Un cititor Știri de Cluj reclamă faptul că pe străzile Dorobanților și Bistriței apa se revarsă din canale și nimeni nu ia nicio măsură.
Poliția locală a efectuat, joi, 28 iunie, o acţiune tematică în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca privind aspecte legate de urbanism, protecţia mediului, activităţi comerciale, ordine publică şi trafic rutier.
Festivalul URSUS Evolution la Cluj-Napoca se desfăşoară la Cluj-Napoca între 29-30 iunie, în Piaţa Unirii.
Curtea de Apel Mureș nu a dat curs cereri de eliberare condiționată a fostului primar al Clujului, Sorin Apostu.
Concertul celebrului violonist Andre Rieu şi a orchestrei Johann Strauss, de sâmbătă seara de la Maastricht, Olanda, va fi transmis în direct la Cinema Florin Piersic.
Mai multe cutii de turtă dulce erau încă pe rafurile din Carrefour-ul din Piaţa Mărăşti, deşi erau expirate de o lună, având termenul 30.05.2012. Angajații povestesc şi cum se vinde îngheţata expirată de un an.
Locuitorii din cartierul clujean Mărăşti au avut în dimineaţa zilei de vineri, parte de o surpriză.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj invită studenţii să studieze "studiezi la cea mai bună universitate de ştiinte agricole şi medicină veterinară din România!".
Un cititor Știri de Cluj a fotografiat modul în care sunt tratați șoferii care merg să își plătească taxele de înmatriculare. Toaleta este de-a dreptul infectă și mizerabilă.
Noul patron al U Cluj, Ana Maria Prodan, a fost primită de președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu.
Sedința Biroului Politic Județean a PNL Cluj s-a transformat într-un scandal veritabil. Ceea ce ar fi trebuit să fie prima sedință a liberalilor de după alegerile locale s-a transformat rapid într-un ring de lupta.
Șeful Secției de Oncopediatrie din cadrul Institutului de Oncologie, Rodica Cosnarovici, a dezvăluit drama suplimentară a copiilor bolnavi de cancer: lipsesc citostaticele. Ministerul nu le aduce pentru că sunt prea ieftine.
Europarlamentarul PDL, Rareș Niculescu, și omul de încredere al lui Emil Boc, a scris o scrisoare incendiară în care îl desființează pe Alin Tișe, facându-l trădător.
Un număr de aproximativ 25 de persoane au protestat, joi seara, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca faţă de participarea premierului Victor Ponta la Consiliul European de la Bruxelles, organizând un falsh-mob "Domnule Ponta, Europa tuşeste!".
Sinodul de unificare a Bisericii Unitariene din Transilvania cu Biserica Unitariană din Ungaria a avut loc miercuri, 28 iunie, la Cluj-Napoca.
Un sfert dintre utilizatorii de internet din România intra zilnic pe site-uri cu conţinut pornografic, sublinieză bloggerul clujean Dragoş Stanca.
Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca va beneficia o investiție în valoare de 500 de mii de euro. Banii vor fi folosiți pentru renovarea clădirii şi achiziționarea de aparatură performantă, de ultimă generaţie.
O bătrână în vârstă de 92 de ani a fost asaltată de doi agenți de poliție din IPJ Cluj din cauză că statea la intrarea în Piaţa Unirii, colt cu strada Matei Corvin, unde vindea nişte flori.
Cele patru facultăţi ale USAMV - Agricultură, Horticultură, Zootehnia şi Biotehnologii şi Medicina Veterinară, pregătesc specialişti care vor fi la mare căutare în piaţa muncii din anii care vin.
Polițiștii locali din Cluj-Napoca au fost reținut un barbat care a furat, în data de 26 iunie, din mai multe bunuri în valoare de aproximativ 1000 euro din curtea imobilului din str. Iuliu Maniu nr. 1.