Primarul municipiului Cluj-Napoca anunță că, în cadrul ședinței Consiliului local de marți, a fost semnat contractul pentru realizarea Bazei sportive „La Terenuri” din Mănăștur, în valoare de 5,5 milioane euro fără TVA.
Un echipaj de jandarmi clujeni au dat dovadă de omenie, ajuntând o bătrânică pierdută pe stradă să ajungă în siguranță acasă.
Tratarea la domiciliu a pacienților de COVID-19 este o ”bombă cu ceas” în Italia
Poliţiştii clujeni au identificat în flagrant şi au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, din oraşul Luduş, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
Preotul Bogdan Marian, din Mănăștur, are dosar penal pentru că a organizat slujbe sfidând ordonanțele militare
Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa anunță că, miercuri, au fost colectate cantități foarte mari de deșeuri de la barajul plutitor din cartierul Grigorescu.
Scandal cu romii și la Ploiești. Statul român pare că a pierdut lupta cu clanurile - VIDEO
Individ periculos liber în Mănăștur. A fost reținut și eliberat pentru tentativă de viol: Nu pot face nimic, dacă nu e vreo infracțiune - FOTO
Polițiștii din Hunedoara fugăriți de mulțime, după ce au vrut să rețină un bărbat fără documente de ieșit din casă - VIDEO
La o biserică din Mănăștur credincioșii au înconjurat cu lumânări aprinse lăcașul de cult - VIDEO
Grădinile din zona ”La terenuri”, din Mănăștur, ”măcelărite” pentru două blocuri - FOTO
Paștile la Florești se distribuie timp de zece ore, pentru a nu fi aglomerație
Cum a reușit Oradea să nu aibă niciun cadru medical infectat cu coronavirus. Clujul a pierdut această luptă
Fundașul lui CFR Cluj, Paulo Vinicius (35 de ani), este acuzat că și-a bătut soția la finalul săptămânii trecute, apoi s-a urcat băut la volan și a plecat de acasaă, polițiștii reușind să ăl prindă în trafic.
Postarea unei clujence, după ce a văzut că la Lidl e aglomerat: SUNT ATÂT DE FURIOASĂ....!!
Polițiștii clujeni au prins în flagrant, azi-noapte, doi tineri care ar fi pătruns într-un garaj din cartierul Oprișani, din municipiul Turda
Un incendiu de vegetație a avut loc, marți, în cartierul clujean Bună Ziua.
Primăria Cluj-Napoca anunță că se montează dispensere cu dezinfectant în stațiile de transport public, în piețe și în scările de bloc.
Clujean de ZECE a făcut un coș metalic, unde pune alimente pentru cei care nu au. Surpriză, nimeni nu a vandalizat sau furat nimic - VIDEO
Se închide temporar circulația pe un sens pe strada Bună Ziua
Străzile din Cluj-Napoca sunt spălate și noaptea. Sunt dezinfectate și pubelele de gunoi - FOTO
Preot clujean cu coronavirus
La Turda, romii sunt cu boxele pe stradă! Putem sta noi în casă cât vrem - FOTO
Primăria municipiului Cluj-Napoca a început acțiunile de dezinfecție a tuturor blocurilor de pe raza orașului.
Imaginile cu un tânăr de 22 de ani, din Iași, care s-a urcat pe cal și a mers până la maternitate pentru a-și vizita soția care tocmai născuse au făcut furori pe internet în aceste zile.
Despre coronavirus cu un fost jurnalist clujean, stabilit în Tenerife, proprietar de restaurant: ”Ne vindecă de snobismul ultimelor decenii”
E noaptea minții! FBI avertizează că sunt grupuri extremiste care vor să îmbolnăvească cu coronavirus evreii și persoanele de culoare
Romii au făcut petrecere cu manele în stradă: Care coronavirus să ne facă rău? - VIDEO
Locatarii unui complex rezidențial din cartierul Gheorgheni sunt revoltați din cauza faptului că o firmă de închiriere apartamente în regim hotelier cazează persoane obligate să stea în autoizolare.
Medic clujean, aflat în izolare, s-a aruncat pe geam în Mănăștur