Duminica 27 Septembrie

VIDEO. Imagini dramatice din incendiul din Hașdeu, Cluj! Flăcările uriașe au cuprins o cameră de la etajul 5 al Căminului 17. 200 de studenți, evacuați

Imagini dramatice cu incendiu de proporții din căminul 17 din Hașdeu, Cluj. 200 de stundeți evacuați. 3 au avut nevoie de oxigen. Au fost mutați în alte cămine, majoritatea în căminul 16


Imagini impresionante surprinse în timpul incendiului izbucnit în această dimineață în Căminul 17 din Complexul Studențesc Hașdeu din Cluj-Napoca arată amploarea focului care a pus pe jar sute de studenți.
În filmare se poate vedea cum flăcările au cuprins camera situată la etajul 5 al căminului, focul fiind vizibil de la distanță. Incendiul a izbucnit în timp ce în clădire se aflau numeroși studenți, iar aproximativ 200 de tineri erau cazați în imobil.
Cea mai mare parte a studenților au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

13 studenți au fost găsiți în camere și evacuați de pompieri

Situația a fost una delicată și din cauza riscului ca incendiul să se extindă de la camera cuprinsă de flăcări către încăperile învecinate.

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor și două autoscări. La fața locului au fost trimise și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

În timp ce o parte dintre pompieri acționau pentru stingerea focului din interior, alte echipaje au verificat camerele căminului.

În urma verificărilor, 13 studenți au fost găsiți în camere și evacuați de pompieri. Toți au fost consultați ulterior de echipajele medicale.

Trei dintre ei au avut nevoie de administrarea de oxigen, însă niciun student nu a fost transportat la spital.

Flăcările au distrus bunurile din camera de la etajul 5

La sosirea pompierilor, obiectele și bunurile din camera în care a izbucnit incendiul erau cuprinse în totalitate de flăcări, existând pericolul ca focul să ajungă și la camerele din apropiere.

Intervenția pompierilor a împiedicat propagarea incendiului, iar flăcările au fost lichidate într-un timp scurt.

După stingerea focului, echipajele au continuat operațiunile pentru înlăturarea efectelor incendiului și ale degajărilor de fum.

Totodată, pompierii fac cercetări pentru stabilirea cauzei probabile a incendiului, iar împreună cu personalul administrativ al universității sunt căutate soluții pentru relocarea studenților ale căror camere au fost afectate de foc sau de fum.

Citește și

VIDEO: Incendiu de proporții în Cămin în Hașdeu, Cluj! 200 de studenți, evacuați. 13 au avut nevoie de îngrijiri medicale, 4 de oxigen - Ştiri de Cluj


Ce se întâmplă cu studenții evacuați după incendiul din Căminul 17 din Hașdeu? Organizațiile de studenți din UBB sar în ajutorul colegilor - Ştiri de Cluj

Comentarii Facebook