Vineri 5 Iunie

Primăria Cluj montează dispensere de dezinfectant în stațiile de transport în comun, piețe și scări de bloc

Primăria Cluj-Napoca anunță că se montează dispensere cu dezinfectant în stațiile de transport public, în piețe și în scările de bloc.

"O nouă măsură pentru limitarea răspândirii COVID-19 vizează montarea în stațiile de transport în comun din municipiu de dozatoare cu dezinfectant pentru mâini", anunță municipalitatea.

Primăria Cluj-Napoca a instalat aceste dispozitive în 15 stații de transport în comun din zonele cele mai tranzitate ale orașului, precum și în cele 5 piețe agroalimentare administrate de municipalitate. 

Stațiile CTP Cluj-Napoca în care clujenii pot găsi noile dispensere cu soluție dezinfectantă:

• Expo Transilvania - str. Aurel Vlaicu

• Arte Plastice - str.Aurel Vlaicu

• Mareșal Constantin Prezan - str. Aurel Vlaicu

• Crinului - B-dul 21 Decembrie 1989

• Piața Mărăști - B-dul 21 Decembrie 1989

• Memorandumului Nord - str.Memorandumului

• Memorandumului Sud - Str.Memorandumului

• Spitalul de Copii - Calea Moților

• Piața Flora - Calea Florești

• Bucium - str. Bucium

• Minerva - str. Primăverii

• Izlazului -str. Izlazului

• Teatru - Piața Ștefan cel Mare

• Piața Gării - str. Piața Gării

• Piața Gării Noi - peron - str.Piața Gării

Piețele agroalimentare în care au fost amplasate dispensere pentru dezinfectarea mâinilor: 

• Piața Flora - Aleea Padin

• Piața Grigorescu - str. Mirăslău

• Piața Hermes - str. Albac

• Piața Ira - str. Dâmboviței

• Piața Zorilor - str. Pasteur

În perioada următoare vor fi amplasate astfel de dispensere și în alte stații CTP. 

De asemenea, până acum au fost montate 130 dispensere cu soluție dezinfectantă la blocurile mari din cartierele Mănăștur și Mărăști. 

Începând de astăzi, Primăria Cluj-Napoca distribuie aceste dispozitive către președinții asociațiilor de proprietari sau administratorilor, pentru a fi instalate de către aceștia.

Mai multe informații despre măsurile luate de Primăria municipiului Cluj-Napoca pentru protejarea cetățenilor și limitarea răspândirii COVID-19 sunt accesibile pe www.primariaclujnapoca.ro

Comentarii Facebook