Un programator a stârnit un val de controverse pe rețelele de socializare, după a afirmat că lucrătorii din IT sunt mai inteligenți decât restul populației.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 30 din SuperLigă.
Autostrada care va lega județul Cluj de București face avansuri rapide, astfel încât în următoarele luni va fi pusă în funcțiune încă o secțiune de 15 km. Acest drum este unul dintre cele mai complicate din România, fiind nevoie de mai multe tuneluri prin
Taxele de școlarizare la facultățile de stat din România au atins cote alarmante, rivalizând cu cele ale instituțiilor private. Pentru anul universitar 2025-2026, cele mai mari taxe de școlarizare sunt înregistrate la Universitatea de Medicină și Farmacie
Compania va începe zborurile din 4 iunie 2025 de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, cu o frecvență de 1 zbor/săptămână (miercurea). Pretul unui bilet începe de la sub 100 euro.
Drumul Cluj-București va deveni mai lung, după ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat noi restricții de circulație pe Valea Oltului.
Federația Română de Fotbal anunţă, vineri, că Luca Manolache, internaţional de juniori al României, a murit la doar 19 ani.
Proiectul de Ordin privind structura anului școlar 2025-2026 a fost avizat în ședința Comisiei de dialog social de astăzi. Cursurile anului școlar 2025-2026 vor începe pe 8 septembrie 2025 și se vor încheia pe 19 iunie 2026.
Piața chiriilor din Cluj-Napoca continuă să fie una dintre cele mai dinamice din țară, cu prețuri în creștere și cerere ridicată în cartierele populare.
Primăria Cluj-Napoca a semnat un contract de tip acord cadru cu o companie, a cărui patron este pus sub control judiciar de către DNA. El ar fi cauzat un prejudiciu de 12 milioane de lei.
Trupa Firma a provocat un val de reacții din partea fanilor săi, după ce a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj de susținere pentru fostul candidat în alegerile prezidențiale, Călin Georgescu.
Aproape 1000 de cazuri de gripă au fost înregistrate la Cluj în ultima săptămână. Județul rămâne în top la cele mai multe cazuri.
CFR Cluj ar putea merge la Sfântu Gheorghe fără antrenorul Dan Petrescu, care se află la spital alături de propria mamă
Filiala AUR din județul Cluj a anunțat că va duce oameni cu autocarul la protestul ce va avea loc în acest weekend în București. Manifestul va fi unul pro Călin Georgescu și împotriva actualului Guvern.
U-BT se pregătește pentru revenirea pe teren după perioada de pauză competițională. Cu toate acestea, antrenorul Mihai Silvășan se confruntă cu câteva probleme de lot înaintea partidei.
Prețurile polițelor RCA, deși încă plafonate, au crescut cu până la 20% față de 2024, obligând șoferii să plătească mai mult decât anul trecut pentru asigurarea obligatorie.
Grupul belgian Turbos Hoet, cel mai mare dealer DAF din lume, a finalizat achiziția integrală a companiei românești TH Trucks. Tranzacția de acum vizează restul de 50% din acțiuni, iar valoarea acesteia este de 12,7 milioane de euro.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului au găsit bacterii periculoase, inclusiv de natură fecală, în gheața folosite de un celebru fast food din țară. Toate aparatele de gheață din România au fost scoase din funcțiune temporar.
În ciuda progresului în alte sectoare economice, Clujul încă nu ajunge la nivelul Bucureștiului în ceea ce privește parcul auto de lux, deși se remarcă o creștere continuă a numărului de mașini exclusiviste pe drumurile sale
U-BT revine cu un nou meci de foc după eliminarea din Cupa României. Elevii lui Silvășan luptă pentru o victorie în Liga Națională de Baschet Masculin.
Primarul comunei Jucu, Valentin Pojar, a transmis un mesaj important pentru locuitorii comunei și nu numai, referitor la intersecția de la Jucu de Mijloc cu DN1C, care este frecvent blocată. Conform acestuia, autoritățile au avansat semnificativ în vedere
Comunitatea angajaților din Ministerul Afacerilor Interne este chemată la un gest de solidaritate pentru colegul lor, Gavrilă Andrei, polițist la IPJ Giurgiu – Biroul de Investigații Criminale. Acesta se confruntă cu o încercare extrem de dificilă
Clujul se numără printre județele cu cele mai multe firme care și-au suspendat activitatea în anul 2024! Concret, 1.162 de firme și-au suspendat activitatea în anul precedent, cu aproape 10% mai multe decât în 2023.
Antrenorul echipei CFR Cluj trece prin momente grele în familie, motiv pentru care nu va putea fi prezent la meciul din această seară.
Clujul se numără printre județele cele mai afectate de valul de dificultăți economice care a lovit mediul de afaceri la începutul anului 2024.
Ministerul Educației a publicat Metarankingul Național al universităților, în anul 2024. Potrivit Metaranking-ul Național din 2024, pe locul 1 la nivel național se clasează Universitatea Babeș-Bolay din Cluj-Napoca.
Dan Bittman a povestit despre idila secretă pe care a avut-o cu o tânără studentă la Medicină din Cluj.
Clujul rămâne printre județele în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de gripă clinică și săptămâna asta.
Au spus adio Bucureștiului acum 5 luni, dar nu e totul roz la Cluj! Ce le place și ce le displace cel mai tare pe Lavinia Goste și Marius Zorilă. Cum s-a schimbat viața familiei după mutarea la Cluj au povestit în platoul „La Măruță”, unde au fost împreun
Dan Șucu, patronul echipei Rapid București, este pregătit să vină cu banii la Cluj-Napoca pentru a își atinge planurile. Acesta nu vine doar pentru jucători, ci vrea mai mult de la oraș