De aproximativ un secol, centrul României este considerat a fi în localitatea sibiană Dealu Frumos, însă geografii clujeni au descoperit că lucrurile nu stau chiar așa.
Consiliul Naţional ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) a analizat activitatea unei universități din Cluj-Napoca și i-a dat calificativul neîncredere.
Un clujean a dezvoltat o aplicație mobile de socializare, folosită în scurt timp de sute de oameni.
Primăria Cluj-Napoca a promis un parking în campusul Hașdeu încă din primăvara anului 2012. Trei ani mai târziu, funcționarii municipalității schimbă încă hârtii cu UBB Cluj și nimic nu s-a făcut.
Taximetriștii care staționează în fața magazinului Sora întrec uneori orice limită. Pentru a ajunge pe strada Bolyai Janos, taximetriștii încalcă orice limită.
La începutul fiecărui an universitar compania germană msg systems România organizează în parteneriat cu Universitatea Tehncă Cluj Napoca și Universitatea Babeș Bolyai, un curs tehnic SAP, teoretic si practic, dedicat studenților de la secțiil
Universitatea Babeş-Bolyai organizează şi în acest an concursuri, care pot înlocui examenul de admitere la facultate, pentru anul universitar 2015-2016.
Psihologii de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” au adaptat cunoscutul colind ”Moș Crăciun cu plete dalbe” astfel încât să respecte„Decalogul pentru o viaţă fericită”, bazat pe studiile unor celebrii cercetători americani care au revo
Bosch deschide un nou centru de cercetare în Cluj-Napoca și face angajări la începutul anului 2015.
UBB Cluj îl va onora pe astronautul Dumitru Prunariu cu titlul de Doctor Honoris Causa.
O clujeancă este noul ministru al Culturii, propunerea fiind acceptată de președintele Traian Băsescu.
În această perioadă se desfășoară cea de-a noua ediție a festivalului de muzică de cameră SoNoRo, iar în acest sfârșit de săptămână va avea loc o serie de concerte la Cluj-Napoca.
Iohannis a studiat la Cluj între anii 1979 - 1983, iar colegii acestuia au povestit cum era în tinerețe candidatul la alegerile prezidențiale.
Klaus Iohannis a declarat că refuză să se ducă la dezbaterile făcute la televiziunile lui Victor Ponta.
O facultate de la UBB Cluj a fost inclusă în topul Best Global Universities.
Sunt frumoase și au un corp lucrat până în cele mai mici detalii. Fiecare dintre sportivele de la U Cluj Fitness își dedică cel puțin 6 - 8 ore pe săptămână pentru a putea concura la show -urile de fitness și bikini.
500 de butași de cireș ornamental japonez au fost donați municipiului Cluj-Napoca de către o delegație din oraşul Matsuyama, Provincia Ehime, Japonia.
UBB Cluj va găzdui din această toamnă, în premieră națională, un Centru pentru Studii Indiene, o premieră naţională.
Campus Days are loc în complexul Hașdeu în perioada 22-23 octombrie 2014.
Clujul are cel mai frumos și performant complex sportiv din România, modernizat din fonduri europene.
Primarul Emil Boc a participat la inaugurarea lucrărilor de la Parcul Iuliu Hașieganu din Cluj-Napoca, unde a testat terenul sintetic de fotbal.
Fostul redactor al revistei Tribuna, conf. univ. dr. I. Maxim Danciu, a încetat din viață în noaptea de luni spre marți.
Universitatea Hull din Marea Britanie aduce la UBB Cluj primul MBA cu predare în limba engleză, după modelul britanic.
Universitatea Babeş-Bolyai a deschis marţi, 30 septembrie 2014, noul an universitar pentru un număr de 9.549 de studenţi în anul I.
Celebrul scriitor portughez António Lobo Antunes, multiplu nominalizat la Premiul Nobel, va veni, în perioada 6-7 octombrie 2014, la Cluj-Napoca.
O echipă din cadrul UBB Cluj lucrează la realizarea primei baze de date despre populaţia din Transilvania, din 1850 și până acum.
Asociaţia Inventatorilor din România, organizează în perioada 16 - 19 septembrie 2014, la Cluj-Napoca, evenimentul "Rolul invenţiilor în Progresul Societăţii”, un prilej foarte bun de cunoaştere şi relaţionare pentru inventatorii din Român
Potrivit clasamentului Internațional al Universităților din 2014, publicat marți, Massachusetts Institute of Technology se află, pentru a treia oară consecutiv, pe locul întâi.
Secretarul de stat Raed Arafat, considerat părintele medicinei de urgență din România, va fi onorat de UBB Cluj în cadrul unei ceremonii speciale.
Un rezultat de excepție obținut de câțiva cercetători ai Universității Babeș-Bolyai a fost publicat în prestigioasa revistă ”Nature” din 11 septembrie 2014.