Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat Cod Galben de ploi și descărcări electrice în județul Cluj și mai multe zone ale țării.
Pădurarii care l-au denunțat pe directorul Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, în dosarul de mită, sunt controlați de inspectorii silvici, într-o acțiune ce seamănă cu răzbunarea ”mafiei lemnului”.
Un pădurar deştept din ocoalele silvice "cu randament economic", din cadrul Direcţiei Silvice Cluj, face în fiecare lună aproximativ 40.000 de lei din lemnul pe care îl exploatează ilegal.
Pădurarii care l-au denunțat pe șeful Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, au povestit că au fost obligați să plătească 20.000 de euro anual, dacă vor să mai rămână în funcții.
Traian Mariș, directorul RomSilva Cluj, a fost reținut de DNA Cluj, într-un dosar de luare de mită.
Dezvoltatorii pârtiei de schi Mărișel - Copcea, pârtie care va fi deschisă din 2014, au prezentat o schiță a proiectului.
Prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat că în judeţul Cluj nu sunt drumuri blocate din cauza zăpezii.
Tabăra lui Horea Uioreanu a zdrobit-o pe cea a președintelui PNL Cluj, Marius Nicoara, și a câștigat toate colegiile eligibile din județul Cluj, care revin organizației.
Meteorologii au emis o atenționare Cod Galben pentru mai multe județe din vestul țarii. În Cluj sunt temperaturi de 33 - 34 de grade Celsius la umbră, iar locurile răcorăase sunt numai în zona de munte.
Partea de sub a țării este sub cod portocaliu, iar în Transilvania este cod galben, astfel că locurile cu răcoare sunt greu de găsit.
În comuna Beliș s-a înregistrat o prezență la vot de 99,23%, cea mai mare din România. La Beliș a fost și o secție de votare pentru turiști, lucru care justifică prezența masivă la vot.
Un bărbat din Beliș, care a încercat să fure copia listei electorale permanente, a fost reținut de poliție.
USL Cluj îl acuză pe Daniel Buda, președintele PDL Cluj, că fabulează când îi acuză că vor frauda votul la referendum.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a făcut o acuzaţie la adresa USL cum ar fi trimis în zona Beliş a judeţului Cluj o listă cu 400 de persoane care nu se află în ţară pentru a fi trecute ca fiind prezente la vot.
Meteorologii au emis o atenționare Cod Galben pentru mai multe județe din țară. Avertizarea nu vizează și județul Cluj, dar și aici va fi foarte cald, astfel că locurile unde poate fi găsită și răcoarea sunt la mare căutare.
Cu ocazia Referendumului din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu, în judeţul Cluj vor fi amplasate 4 noi secţii de votare la Băile Cojocna, Băile Turda, Băişoara şi Beliş-Fȃntȃnele.
România este sub cod portocaliu de caniculă în 9 județe, iar în restul țării avem god galben, astfel că locurile unde poate fi găsită și răcoarea sunt la mare căutare.
Biroul Electoral Judetean (BEJ) Cluj a prezentat lista primarilor alesi in functie in urma scrutinului de duminica, 10 iunie.
Drumul turistic care face legatura intre Cluj-Napoca si Ciurila, aflat intr-o stare avansata de degradare, va fi modernizat pana la finalul lunii iunie, anuntat conducerea Regia de Administrare a Domeniului Public si Privat.
Preotul comunei Belis, Cristian Muntean, a fost prins de politisti baut la volan, pe raza comunei Calatele.
Politistii au confiscat lemn pe drumul Huedin - Belis.
Un clujean si-a scos la plimbare papagalul, duminica dupa-amiaza, 18 martie, pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, spre deliciul trecatorilor.
PSD Cluj si Alianta de Centru-Dreapta (ACD), compusa din PNL si PC, si-au desemnat candidatii la primariile din judetul Cluj, adaugand pe liste 8 respectiv 6 candidati noi pentru alegerile locale ce vor avea loc in 10 iunie.
PSD Cluj si Alianta de Centru-Dreapta (ACD), compusa din PNL si PC, si-au desemnat candidatii la primariile din judetul Cluj.
Deputatul independent Mircia Giurgiu ii solicita premierului Mihai Razvan Ungureanu bani pentru finalizarea lucrarilor la reteaua de alimentare cu apa din comuna Belis.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a alertat autoritatile in legatura cu faptul ca cinci localitati din zona de munte din judetul Cluj sunt sub zapada.
Un barbat de 40 de ani a disparut luni seara in lacul Belis, in timp ce traversa apa cu barca. Acesta este cautat acum de salvamont si de rude.
Politistii din comuna Ciucea au confiscat deja primii brazi de Craciun, itati din padure fara autorizatie.
Iluminatul festiv de sarbatori in Cluj-Napoca va fi pornit in acest an in data 1 Decembrie. De asemenea, vor fi impodobiti 18 brazi in oras, fata 16 brazi in 2010. Acestia vor fi adusi din zona Belis - Rachitele.