Incluziunea nu înseamnă doar acceptare, ci și implicare, accesibilitate și șanse egale pentru toți. Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au demonstrat că schimbarea poate începe chiar din comunitatea academică, participând la o inițiativă
25 de comune din județul Cluj s-ar putea afla în centrul discuțiilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României. PSD vrea să promoveze o reformă prin care localitățile mici ar putea fi comasate, însă criteriile exacte nu au fost încă stabi
Sute de sesizări privind persoane dispărute în Cluj! Poliția a înregistrat o creștere de peste 60% în 2026
Aproximativ 200 de turiști au urcat sâmbătă pe Vârful Pipaș, într-o tură ghidată de Salvamont Cluj, pe unul dintre cele două trasee noi de la Beliș. Circuitul scurt are 8 kilometri și se face în trei-patru ore. Celălalt urcă pe Măgura Călățele, la 1.404 m
Descoperă un traseu superb de toamnă în Apuseni, la Lacul Beliș, potrivit și pentru familiile cu copii. Priveliști spectaculoase și o drumeție de două ore!
Două trasee montane noi în zona Beliș se inaugurează sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 9.00. Circuitul mare are 21 de kilometri și urcă pe Măgura Călățele, la 1.404 metri. Varianta scurtă trece pe la belvederea de pe Pipaș și pe malul Lacului Beliș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Munții Apuseni avansează într-un ritm susținut, iar unul dintre cele mai frumoase drumuri din Munții Apuseni ar putea finalizat în curând
Consiliul Județean Cluj face lucrări pe drumul județean DJ 108C, între Răchițele și Doda Pilii. Intervențiile acoperă aproape 20 de kilometri din ruta spre Munții Apuseni. Se plombează gropi, se frezează asfaltul și se desfundă șanțurile
Campania prin care Rocsana Contraș îi sprijină pe copiii din zonele montane ale județului Cluj continuă, chiar dacă inițiatoarea spera să îi poată pune punct. Noi cazuri au apărut pe listă, iar alte 20 de ghiozdane echipate vor ajunge la copii din zona Be
Consiliul Județean Cluj a început lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107P Mărișel, pe sectorul aferent Lotului 1. Intervențiile se desfășoară pe un tronson de peste 20 de kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 24+000
Salvamontiștii din județul Cluj au fost chemați să intervină în ultimele 24 de ore, într-una dintre cele șase misiuni de urgență raportate la nivel național. Șase persoane au fost salvate, iar una a ajuns pe mâna medicilor
Lucrările de execuție pentru viitoarea „mini-centură” ocolitoare a Clujului au început. Este vorba despre modernizarea drumului județean DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, investiție realizată cu fonduri europene.
Lucrări de întreținere pe un sector important de drum din județul Cluj. Consiliul Județean Cluj a anunțat că au fost demarate intervenții pe DJ 107P Someșu Rece - Mărișel, pe o lungime de 24 de kilometri. Operațiunile urmăresc atât îmbunătățirea stării dr
Investiție uriașă în Cluj! Peste 150 de milioane de lei pentru modernizarea unui drum de aproape 29 de kilometri spre Apuseni
Consiliul Județean Cluj pregătește o nouă etapă importantă pentru modernizarea infrastructurii rutiere din județ. Un proiect de hotărâre a fost adoptat în ședința programată luni, 31 august, iar mai multe proiecte de modernizare vor fi demarate în perioad
Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică, valabil miercuri, de la ora 10.00 până la ora 23.00, în cea mai mare parte a zonei montane și în estul Transilvaniei. Sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de
Localnicii și turiștii din Beliș reclamă lipsa apei în mai multe zone ale comunei, una dintre destinațiile turistice ale județului Cluj
O nouă subunitate de pompieri este pregătită în județul Cluj, la Beliș, într-o zonă în care intervențiile rapide ale salvatorilor sunt extrem de importante. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj intenționează să construi
Una dintre cele mai importante căi de acces spre Munții Apuseni intră într-un amplu proces de întreținere și reparații. Consiliul Județean Cluj a anunțat demararea lucrărilor pe drumul județean DJ 108C, pe tronsonul cuprins între DN1 și localitatea Mănăst
Parlamentarul clujean Remus Lăpușan îi invită pe români să redescopere frumusețea Munților Apuseni și să își petreacă vacanțele în satele și stațiunile din această zonă spectaculoasă a județului Cluj. Într-un mesaj adresat celor care își caută o destinați
Cod roșu de furtuni în Cluj! Sunt anunțate ploi torențiale și descărcări electrice în mai multe localități
Pompierii clujeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna comuna Beliș, județul Cluj, într-un eveniment care a mobilizat mai multe echipaje de intervenție din zonă.
Se ia curentul în Cluj! Vezi zonele afectate și programul întreruperilor
Zona montană a județului Cluj are acum propria organizație de turism. OMD Local Vlădeasa a primit aviz oficial de la Minister și reunește 12 comune și 15 parteneri privați. Află ce înseamnă asta pentru turismul din regiune
Zeci de comune din județul Cluj intră într-un program european de 815 milioane de euro care aduce servicii sociale directe pentru persoanele vulnerabile din mediul rural. Mese calde pentru copii, îngrijire la domiciliu, sprijin educațional și reparații la
Compania de Apă Someș va extinde și reabilita sursa subterană de apă Bologa, care alimentează Huedinul și localitățile de munte din județul Cluj. Debitul va crește de la 25 la minimum 90 de litri pe secundă
Pompierii din Huedin au avut parte de o după-amiază fără răgaz: trei incendii în câteva ore, în localități diferite din județul Cluj. Cel mai grav a fost cel din Lunca Vișagului, unde o casă și o anexă au ars pe 100 de metri pătrați
Salvamont Cluj intră în sezonul turistic cu 59 de trasee omologate verificate și echipe active în cele patru baze strategice din județ. De 1 Mai, munții din Cluj vor fi supravegheați non-stop, iar timpii de intervenție reduși la minimum
Un incendiu a izbucnit în seara aceasta în apropierea localității Beliș, județul Cluj, afectând o cabană din lemn și foișorul acesteia.
FOTO. Un șofer de 20 de ani din Cluj a făcut praf două mașini parcate! Tânărul s-a dus la poliție abia după 18 ore de la producerea accidentului