Cosmineanu Daniel Ninel, fost director al Depoului CFR din Cluj-Napoca, aflat în stare de arest la domiciliu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru fapte de corupție, alături de alți 14 inculpați.
Polițiștii clujeni au reținut, marți, o femeie pentru instigare la furt calificat, aceasta fiind acuzată a determinat doi bărbați să sustragă bunuri din imobile.
Simona Halep a fost atacată de mulți pe motiv că nu va juca pentru România în meciul de Fed Cup din Canada.
Un român de 27 de ani din Iaşi s-a spânzurat cu un cordon de fereastră, dar înainte și-a precizat motivele pe Facebook.
Ce e dispus să facă Mircea Badea pentru a ajunge coleg de celulă cu Traian Băsescu
Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru ce a postat pe Facebook.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a arestat pentru 30 de zile pe primarul Radu Mazăre pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu.
Două persoane sunt cercetate de polițiștii clujeni pentru șantaj, acestea fiind acuzate că ar fi ameninţat un bărbat că publică informaţii compromiţătoare despre el, pentru a-l determina să aibă o anumită conduită.
Aproximativ 100 de fermieri clujeni s-au adunat, joi, în fața sediului Prefecturii pentru a protesta împotriva nedreptăților la care sunt supuși.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Stefan Diaconu, a anunțat că va fi schimbată legea, urmând să nu mai fie aplicate amenzi pentru sume infime găsite în plus sau în minus în casele de marcat.
Municipalitatea din Florești, criticată intens de localnici, anunță lasarea unui program de asfaltări.
O femeie din Baia Mare, patroana unui spațiu dintr-un centru comercial, s-a spânzurat miercuri dimineața.
Clujul nu va avea un miting aviatic în această primăvară pentru că parcarea avioanelor de la Aeroportul Cluj nu a fost recuperată de Consiliul Județean Cluj de la o firmă privată.
Gigi Becali a apărut în fața completului de judecată și a pledat pentru eliberarea lui. Decizia va fi luată în cursul acestei zile.
Andrei Grigoriu a impresionat la ”Romanii au talent”, dar trecutul lui a șocat.
Preşedintele Klaus Iohannis și-a prezentat bilanțul mandatului de 100 de zile de când e la Cotroceni pe Facebook.
Inspectorii ANAF au precizat că terasa PUB 18, din București, nu a fost închisă pentru că nu a declarat suma de 3,28 de lei, așa cum au susținut proprietarii localului.
Patroana unui depozit en-gros din Buzău s-a sinucis luni după amiază, sătulă de controalele ANAF.
Judecătorii de la Tribunalul Cluj i-au dat o veste mare lui Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, judecat pentru fapte de corupție.
Comisia Europeană a stabilit că despăgubirile de 85 de milioane de euro primite de fraţii Micula încalcă normele UE privind ajutoarele de stat.
Clujenii care sunt asigurați la sistemul public de sănătate nu pot să își facă analizele în mod gratuit pentru că nu sunt bani.
O clujeancă este cercetată pentru că a înșelat o familie, promițând că are infleunța necesară pentru a obține un certificat de handicap.
Polițiștii au făcut percheziții la două locuințe din Cluj-Napoca și Căpuș, în cazul unui furt dintr-o vilă din Florești.
Șeful ANAF, Gelu Stefan Diaconu, a comentat ”amenzile date pentru 100 de lei pentru care nu s-a emis bon”.
Institutul Oncologic ”Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca a lansat programului CEDICROM, finanțat din fonduri norvegiene, pentru depistarea cancerului de col uterin în rândul populațiilor defavorizate.
Polițiștii locali din Cluj-Napoca au întrerupt lucrul vineri dimineața și au dat năvală în biroul primarului Emil Boc.
Răzvan Pop, fostul consilier personal al lui Horea Uioreanu, și cel care aduna șpaga de sute de mii de lei a șocat instanța în sala de judecată.
Un bărbat a fost reținut, miercuri, de polițiștii clujeni, acesta fiind acuzat că ar fi tîlhărit o persoană într-o stație de autobuz, furându-i 600 lei.
Un cunoscut om de cultură din Cluj-Napoca a fost reținut miercuri, 25 martie, pentru 24 de ore, într-un dosar de falsuri.
Aplicația de mesagerie a celor de la Facebook a evoluat multîn ultima perioadă, iar acum aceasta va fi reinventată complet pentru a aduce o serie de functii noi.