Motorina s-a scumpit din nou în România. Prețurile au crescut cu până la 14 bani pe litru la unele dintre cele mai mari rețele de benzinării. Cele mai mari majorări au fost înregistrate miercuri, 16 septembrie, la Rompetrol și MOL.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) i-a apărat reputația profesională avocatului Călin Budișan, decanul Baroului Cluj, după o serie de atacuri și acuzații publicate în mediul online de un bărbat care a fost condamnat definitiv în două dosare
Florin Estefan răspunde raportului de control al Ministerului Culturii la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Fostul manager spune că nu are nimic de ascuns, că verificarea a vizat practici existente în toate instituțiile de profil și că se va apăra î
Un clujean care și-a cumpărat recent o casă și a ajuns în etapa de finisare și mobilare a cerut idei de activități ieftine sau gratuite pentru timpul liber. Cu bugetul pus la încercare de costurile amenajării locuinței, acesta spune că își dorește, alătur
Trei copii folosiți la cerșit în Dej au fost luați de polițiști și predați DGASPC Cluj. Poliția nu a spus cine îi trimitea să ceară bani. Ce riscă cei care exploatează minori?
CFR Cluj încearcă să reducă drastic cheltuielile după intrarea în insolvență. Conducerea clubului din Gruia a negociat cu mai mulți fotbaliști diminuarea contractelor, iar fondul total de salarii ar urma să scadă cu aproximativ 20-30%
Peste 800 de persoane au participat la Cluj Bike Fest 2026. Mai mult de 500 de concurenți, inclusiv 175 de copii și 50 de familii, au luat startul la Wonderland.
Victorie pentru solidaritatea alb-negră! Donația pentru cazul umanitar medical a fost strânsă integral: „U” nu e doar o echipă de fotbal, e o familie
87% dintre români privesc pesimist economia, iar așteptările pentru 2027 s-au înrăutățit față de anul trecut, arată studiul Mkor „Consumer Sentiment România”. Din cele 14 instituții evaluate, niciuna nu trece de nota 5 din 7: Școala conduce topul încreder
CFR Călători funcționează de la 1 ianuarie fără buget aprobat, iar documentul stă blocat la Ministerul Finanțelor, susțin sindicaliștii feroviari. Federația FNFM-CV vorbește despre 257 de zile de așteptare și un termen legal depășit cu mult
Ministerul Culturii a încheiat controlul la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Raportul arată că banii din biletele la spectacole finanțate din fonduri publice ajungeau într-o asociație privată, ocolind trezoreria și contabilitatea instituției
Elevii clujeni de clasa a III-a și a IX-a pot primi și în anul școlar 2026–2027 câte 700 de lei din bugetul local. Banii merg spre cluburi sportive, cărți, teatru, operă sau muzee
Consiliul Fiscal trage un semnal de alarmă: unele instituții publice nu mai au bani până la finalul anului, iar cel mai expus este sistemul sanitar, în special unitățile de primiri urgențe. Instituția condusă de Daniel Dăianu cere o rectificare bugetară r
Turismul românesc trece printr-o perioadă dificilă, iar cifrele din prima parte a anului 2026 arată cât de puternic au fost afectați operatorii din industrie. Mai bine de trei sferturi dintre aceștia spun că au înregistrat scăderi ale veniturilor, în timp
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) ar fi înregistrat eronat în evidențele financiare din 2023 și 2024 peste 1,1 miliarde de lei ca sume primite sau datorate de la Comisia Europeană pentru plata primelor de carieră didactică și profesi
Ministrul Turismului, Irineu Darău, anunță că Organizația de Management al Destinației la nivel național ar putea deveni operațională din 2027 și complet funcțională din 2028. În paralel, ministrul critică public primăriile: prea multe OMD-uri locale înfi
Aproape 10.000 de burse sociale au fost acordate la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, din fonduri europene, pentru 2.154 de studenți din medii dezavantajate. Suma totală trece de 9,2 milioane de lei, bani plătiți lunar, în cuantum întreg
România a terminat 31.958 de locuințe în primele șase luni din 2026, cu aproape 30% mai multe decât anul trecut, arată datele INS publicate luni. Aproape toată creșterea vine din bani privați, în timp ce construcțiile din fonduri publice au scăzut. Bucure
„Șepcile Roșii” se mobilizează pentru Paul Gazdac, un suporter U Cluj care se luptă cu o boală grea: donații la meciul cu Oțelul
O poveste desprinsă parcă dintr-un film de comedie se judecă în instanțele din Iași. Poliția și ANAF au ajuns să se lupte pentru 4.807 lei, bani proveniți din valorificarea a 437 de pui de găină. Păsările au fost confiscate în 2020 de la un comerciant amb
Elevii și studenții din Cluj care primesc pensie de urmaș trebuie să depună adeverința de școlarizare, în original, în zece zile de la începerea anului școlar sau universitar. Cine nu o face rămâne fără plată de la 1 noiembrie
Toate benzinăriile din România au scumpit vineri carburanții, iar motorina a ajuns la 10,43 lei/l în stațiile OMV și Rompetrol. Benzina se oprește la câțiva bani sub pragul de 10 lei
Ministerul Energiei a deschis un apel de 500 de milioane de euro pentru instituțiile publice care vor panouri solare cu baterii de stocare. Primăriile, spitalele, universitățile de stat și unitățile de cult pot primi până la 10 milioane de euro fiecare, f
ANPC a aplicat 1.102 amenzi de peste 3,98 milioane de lei în urma controalelor desfășurate între 7 și 11 septembrie 2026, la peste 1.600 de operatori economici. Comisarii au oprit de la vânzare produse de 2,66 milioane de lei
Tot mai mulți tați ajung la indemnizația maximă de 8.500 de lei pentru creșterea copilului. Numărul lor a crescut cu 32,4% într-un singur an, potrivit ANPIS. Totalul beneficiarilor scade, dar tații merg în sens invers
Consiliul Județean Cluj a aprobat o centrală fotovoltaică cu baterii pentru Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa. Cele 380 de panouri solare ar acoperi 98% din curentul consumat de spital, alimentat acum integral din rețea
Un clujean reclamă că, în fiecare dimineață, între 7.30 și 9.00, șoferii trec pe roșu la semafoarele din zona Pieței Mihai Viteazul. După calculele lui, ar fi vorba de aproape 100 de mașini pe zi. Soluția pe care o propune autorităților: ridicarea permise
Pensionarii clujeni nu prin topul celor mai mari pensii din România, conform ultimelor analizate realizate de economiști. Vârstnicii din Cluj au venituri mult sub conaționali din alte zone ale țării
Mirosul neplăcut reclamat în zona Gării din Cluj-Napoca a ajuns în atenția Primăriei. Viceprimarul Dan Ștefan Tarcea spune că a mers în teren pentru a verifica situația și a discutat cu operatorul de salubritate, iar autoritățile au stabilit mai multe măs
Un tânăr de 21 de ani din Aghireșu a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru tâlhărie calificată. Acesta ar fi agresat un bărbat de 51 de ani pe o stradă laterală din localitate și i-ar fi sustras telefonul mobil și alte bunuri.