O femeie de 74 de ani din Transilvania, păcălită cu promisiunea unor câștiguri rapide la bursă! A transferat 75.000 de lei unor necunoscuți
O femeie în vârstă de 74 de ani, din orașul Cugir, județul Alba, a rămas fără aproape 75.000 de lei după ce a fost înșelată prin metoda „Investiții la Bursă”. Persoane necunoscute au convins-o că poate obține un profit rapid dacă investește bani la bursă, determinând-o să efectueze mai multe transferuri bancare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, fapta au avut loc în perioada 7-8 septembrie 2026. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că persoanele necunoscute ar fi indus-o în eroare pe femeie, sub pretextul că o vor ajuta să investească pentru a obține câștiguri rapide.
În acest mod, victima a transferat în total 74.500 de lei într-un cont indicat de presupuşii autori.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru identificarea persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului. Ancheta vizează infracțiunea de înșelăciune.
Un alt caz, cu un prejudiciu de peste 250.000 de lei
Un caz similar a fost semnalat în județul Alba în 22 octombrie, când un bărbat din Bacău a fost reținut de polițiști. Acesta ar fi convins o femeie de 68 de ani, din Blaj, că o poate ajuta să obțină venituri din investiții la bursă și ar fi determinat-o să îi dea peste 250.000 de lei.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, banii ar fi fost introduși ulterior într-un ATM destinat achiziționării de criptomonede.
În acest caz, femeia ar fi fost indusă în eroare inclusiv prin prezentarea unor documente și fotografii create cu ajutorul inteligenței artificiale.
0 Comentarii