Românii care au ratat prima etapă a Programului Rabla Auto 2026 primesc o nouă oportunitate de a obține finanțare pentru cumpărarea unei mașini noi. Administrația Fondului pentru Mediu anunță că înscrierile se redeschid marți, 25 august, de la ora 10:00,
Un șofer a încercat să mituiască un polițist din Cluj ca să scape de o amendă de 810 lei. Dialogul surprins de bodycam este genial.
Centrul Clujului se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase weekenduri ale anului. În perioada 4–6 septembrie 2026, Piața Unirii, strada Universității și curtea Muzeului de Artă vor deveni scene pentru cea de-a zecea ediție a Festivalului Str
„Războiul merdenelelor” ajunge și la Cluj. Alin Tișe analizează scandalul devenit viral și modul în care internetul împinge publicul să aleagă tabere
Planul privind schimbarea acționariatului CFR Cluj rămâne incert, iar viitorul clubului depinde, potrivit lui Varga, de capacitatea noilor investitori de a demonstra că pot aduce finanțarea necesară.
Tribunalul Comercial Cluj a aprobat joi deschiderea procedurii de insolvență la CFR Cluj, după o perioadă în care clubul s-a confruntat cu probleme financiare
Un bărbat de 34 de ani a fost prins în flagrant de polițiști la Huedin. Ar fi furat bani două nopți la rând, iar a treia oară oamenii legii îl așteptau.
O nouă tranșă importantă de bani ajunge în sistemul medical din România. Ministerul Sănătății anunță plăți de 223,3 milioane de lei pentru 37 de proiecte finanțate prin PNRR, iar investițiile acoperă domenii esențiale: de la spitale noi și secții de terap
Un student nigerian de 31 de ani, înscris la o facultate din Cluj-Napoca, a fost condamnat la 2 ani cu suspendare pentru complicitate la înșelăciune. În conturile lui și ale colegilor de facultate au ajuns banii mai multor femei păcălite pe Facebook
Românii încearcă să pună bani deoparte, dar pentru mulți economisirea a devenit o adevărată provocare. Mai puțin de jumătate reușesc să economisească în mod constant, iar aproape jumătate dintre cei chestionați spun că pun deoparte cel mult 500 de lei înt
Reportaj din Cipru: Cum își petrec mii de localnici weekendul pe plajă, cu corturi, rulote, grătare, muzică și copii în mare până noaptea.
Investițiile în educație continuă la Cluj, iar cifrele arată amploarea proiectelor derulate în ultimii ani. Aproximativ 14.000 de copii beneficiază de clădiri educaționale noi sau modernizate, în timp ce 43 de corpuri de clădire au fost reabilitate și adu
Locuitorii din zona Între Lacuri din Cluj-Napoca reclamă din nou mirosul extrem de puternic care ar afecta aerul din cartier. Un clujean susține că problema persistă de ani de zile și că, în anumite zile, aerul devine aproape imposibil de respirat.
Cererea de insolvență a clubului CFR Cluj a fost acceptată de Tribunalul Cluj, iar formația din Gruia intră într-o perioadă de reorganizare pe toate planurile
Județul Cluj se menține în fruntea clasamentului național în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, potrivit datelor prezentate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). La cinci ani de la debutul implementării PNRR, administraț
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, duce joi la Cotroceni varianta finală a legii salarizării unitare și avertizează liderii politici că nu mai există bani în plus: „Orice suplimentare este populistă"
O femeie de 59 de ani din Oradea este fericita câștigătoare a mareului premiu în valoare de peste 10 milioane de euro
Marius Șumudică a preluat-o pe CFR Cluj într-un moment foarte dificil din toate punctele de vedere, iar acest lucru a atras antipatia unor specialiști din fotbalul românesc
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, reacționează tranșant în contextul tensiunilor politice de la București și îi răspunde lui Dominic Fritz, liderul USR, după apelul acestuia la proteste. Tișe susține că România traversează un blocaj profu
Admiterea separată la liceu din 2027 stârnește critici din partea profesorilor, dar și a PSD, USR și AUR. Se cere inclusiv amânarea sau modificarea legii.
ANPC începe monitorizarea adaosurilor la carburanți după noile scumpiri. Benzinăriile riscă amenzi de până la 2% din cifra de afaceri
Clujenii au al doilea cel mai mare salariu din România, 1.307 euro net pe lună, dar tot nu-și permit o locuință. Județul Cluj are cel mai scăzut nivel de accesibilitate imobiliară din țară, cu un indice de 0,46, la egalitate cu Doljul
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la banii alocați educației, cu doar 3% din PIB în 2023, potrivit Eurostat. Media UE este de 4,7%, iar Suedia, lidera clasamentului, ajunge la 6,8%
Patronul lui CFR Cluj a anunțat că nu își mai dorește să se implice atât de mult în viața clubului din Gruia și a ajuns la un acord cu un om de afaceri din Elveția pentru conducerea echipei. Varga nu a anunțat ferm că își cedează acțiunile, dar cu siguran
Ce se schimbă la Aeroportul Cluj până în 2030! Park & Ride, transport electric, noi rute și modernizarea infrastructurii
Miliarde în joc pentru Cluj în ultimele două săptămâni de PNRR: spitalul județean și calea ferată Cluj–Episcopia Bihor, printre investițiile care trebuie închise până pe 31 august
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, susține interzicerea jocurilor de noroc în locațiile fizice din Cluj-Napoca. „Industria își numără profiturile. Familiile își numără datoriile”, spune acesta, invocând impactul asupra familiilor și normalizarea sălilor d
ANAF a finalizat peste 1.100 de controale pe averile persoanelor fizice și a stabilit obligații fiscale suplimentare de peste 540 de milioane de lei. Cele mai frecvente nereguli: bani a căror proveniență nu poate fi justificată
Se prezenta pe internet drept maică stareță la Mănăstirea Sfânta Treime și promitea că repară căsnicii prin rugăciuni și magie albă. O femeie cu probleme conjugale i-a trimis 328.100 de lei în mai puțin de două luni, iar 60.000 i-a predat mână în mână, în