Artiştii din România sunt revoltaţi, după ce statul vrea să le ia 70% din drepturile de autor. Deja un proiect de lege a trecut de Senat.
În luna septembrie a acestui an, doi soți din Câmpia Turzii au avut ghinionul să fie diagnosticați în același timp cu cancer. De atunci, au fost organizate multe campanii pentru a-i ajuta să strângă banii necesari pentru tratament. O tânără doctorandă din
CEO -u BT, Omer Tetik, a făcut previziuni economice pentru anul 2022.
Suma de bani plătită de Vlăduța Lupău pentru o singură noapte de cazare pe o insulă exotică a făcut-o invidioasă pe Andreea Bănică.
Primarul Emil Boc a declarat că vor începe lucrările de lărgire a drumului pe Calea Moților - Calea Mănăștur, dar și de refacere a străzilor Uzinei Electrice - Oțetului și Mărginașă.
Fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru corupție, în dosarul CET Govora. Decizia nu este definitivă.
Mezzosoprana Andreea Ilie l-a ironizat pe Dan Bittman, fostul ei iubit, luptător împotriva restricțiilor și a vaccinului.
CFR Cluj, campioana României, are probleme economice mari și speră să mai taie datoriile, la fel ca alte cluburi, prin insolvență, după cum anunță azi Gazeta Sporturilor.
Mircea Badea a vorbit marți seară despre cum taxele mai mari pentru persoanele bogate ar fi „o prostie”, care nu ar aduce statului niciun beneficiu.
O șoferiță a crezut că a lovit un copil lângă Gara Mică, din Piața Gării, dar apoi a aflat cu surprindere că totul era o încercare de înșelăciune.
Primarul Emil Boc s-a lăudat că nu mai e mult și Drumul Lombului, de 1,6 kilometri, va fi finalizat, după 8 ani de la începerea lucrărilor. Un clujean a filmat din aer proiectul, realizat din fonduri europene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în cadrul proximei ședințe ordinare a forului administrativ județean și care vizează rectificarea bugetului prin alocarea de noi fondur
Câmpia Turzii a cerut bani prin Programul ”Anghel Saligny” pentru a realiza centura de sud a orașului, pe o lungime de 9,5 kilometri.
Directorul Terapia Cluj, Dragoș Damian, transmite premierului o scrisoare deschisă în care reclamă situația gravă din economie și faptul că România nu a făcut nici cel mai mic efort să stăvilească munca la negru și evaziunea fiscală.
FCSB anunță că l-a dat afară pe antrenorul Edi Iordănescu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că urmează ”multe majorări de la 1 ianuarie” și că urmează o taxă pe lux.
Gigi Becali și Edi Iordănescu au intrat într-un conflict de proporții, deși încă antrenorul este angajat la FCSB.
Cu toții visăm la o casă, astfel că unii dintre noi suntem puși în fața accesării unui credit ipotecar. Totuși, înainte de a face acest lucru este necesar să știi câteva lucruri înainte să accesezi un credit.
Trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce un incendiu le-a cuprins casa de pe strada Barițiu, din municipiul Turda.
Clujenii sunt chemați în stradă împotriva PNL, care i-a trădat pe oameni.
Conducerea Spitalului Municipal Timişoara a decis de curând introducerea unui sistem de monitorizare electronică a personalului din spital. Sistemul, înjositor pentru cadrele medicale, presupune purtarea unor brăţări electronice cu ajutorul cărora munca m
Gigi Becali continuă să facă gesturi la limita interpretărilor. După ce a ajutat zeci de oameni cu bani, acum în curtea Mănăstirii Radu Vodă din București, cu ocazia sărbătorii,Sfântul Nectarie Taumaturgul, și-a dat haina de pe el unui om cu dizabilități
Testare gratuită a angajaților de la stat, timp de 60 de zile, înființarea a peste 1.000 de noi centre de testare Covid și acces la medicamente antivirale în ambulatoriu sunt câteva dintre măsurile de gestionare a pandemiei convenite în comisiile din parl
Fostul ministru USR-PLUS al Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că Florin Cîțu i-a sugerat închiderea CFR Călători.
Zodiile obsedate de reduceri. Sincer, ce te entuziasmează mai tare decât cumpărăturile online? Vorbind în numele meu, aș putea pierde ore întregi adăugând rochii și produse de îngrijire a pielii în coșul meu de cumpărături online.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că politica economică pe care o va susține în viitorul guvern este una simplă: taxe mai mari pentru bogați și beneficii pentru cei cu venituri reduse și medii.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a spus că măsurile economice propuse de PSD țin de comunism.
O asistentă care lucra la un cabinet medical de familie este cercetată penal și acuzată de luare de mită, după ce ar fi eliberat mai multe certificate de vaccinare false.
Primarul Emil Boc a fost întrebat despre proiectele Clujului care bat pasul pe loc, precum este cel de la baza sportivă ”La Terenuri”, unde complexitatea este medie, dar firma e în întârziere.
România este pe ultimul la loc în Europa la educaţie financiară. Un sfert dintre români nu pun bani deoparte pentru zile negre, iar cei care fac economii, banii strânşi nu le ajung mai mult de 3 luni de zile. Prima greşeală pe care o fac românii este că e