Cluj: Un copil s-a lovit intenționat de o mașină în Piața Gării. Nouă tehnică de șantajat șoferii?


O șoferiță a crezut că a lovit un copil lângă Gara Mică, din Piața Gării, dar apoi a aflat cu surprindere că totul era o încercare de înșelăciune. 

Aseară (luni seara) în fata la fosta Gara Mică, mergeam cu viteza foarte redusă, am auzit o bubuitura. Franez...am crezut ca am făcut pană. În stânga, un băiat de 14-16 ani, se ținea de mână și zice ca s-a lovit de mașina mea. Eu, când am auzit, am vrut să sun la 112. Copilul nuuuu, nu sunați că am mai pățit din astea și nu trebuie. Între timp, în spatele meu se face coloană, încep să mă claxoneze etc. Zic ”Stai aici că parchez și vin să sun la poliție!” Între timp, a venit un domn si a spus ”Am văzut totul, cum el intenționat a intrat în mașina dvs. Vin de martor!”.

Eu am parcat mașina, copilul a fugit… Am dat declarație la poliție etc. Ideea este că domnul care a fost martor, l-a văzut pe băiat care a mers la restul găștii, pentru că erau adunați mai mulți în stație. Cred că dacă nu intervenea domnul, băiatul îmi cerea bani. Am sunat și la poliția locală și au promis că vor monitoriza zona. Sunt absolut convinsă că au făcut aceasta pentru că aveam viteza extrem de redusă. Deci, atenție la personajele care se lovesc de mașinile voastre”, a relatat Nicoleta, pe grupul Info Trafic jud. Cluj.

Comentarii Facebook