Miercuri 8 Decembrie

CEO -ul BT, Omer Tetik, previziuni economice pentru anul 2022


CEO -u BT, Omer Tetik, a făcut previziuni economice pentru anul 2022. 

Economia în România, într-adevăr, a revenit. A fost o creștere destul de puternică după scăderea de anul trecut, dar, pe de altă parte, creșterea a venit preponderent din consum. Dacă vorbim despre România SA ca o firmă, banii împrumutați, banii induși în sistem, trebuie dați către producție, către industrie, trebuie adusă plusvaloare. Și acolo sunt puțini”, a precizat Omer Tetik.

Anul trecut, la început de pandemie, a fost incertitudine, a fost poate un pic de panică în anumite segmente, numai că am strâns rândurile, de fapt, au fost multe decizii luate în scurt timp, decizii bune, și toată România s-a mobilizat în jurul lor.

Doar că a fost și o solidaritate globală. Vedem acum că fiecare țară, fiecare regiune, începe să fie preocupată, din ce în ce mai mult, de problemele proprii. Și atunci și România trebuie să se gândească la probleme sale, nu doar ca parte din structurile internaționale. Cum putem să rezolvăm noi fără să cerem ajutorul altcuiva, fără să primim bani din alte surse? Și or să fie provocări în continuare în zona de predictibilitate. Suntem spre sfârșit de an și vorbim despre faptul că nu avem toate datele să construim un buget pentru anul viitor, o să fie foarte multe volatilități în piețe”, crede Omer Tetik. 

O să fie din nou un an în care o să mergem pe gheață, dar, dacă o să mergem pe gheață cu pași de pinguin, cerți, dar mici, o să ajungem la destinație”, apreciază el. 

Oportunități există, continuă CEO-ul, care spune că Banca Transilvania are în plan în perioada următoare să crească creditarea pentru companii. O altă oportunitate ar putea veni din faptul că Asia începe să piardă din avantajul competitiv, ceea ce înseamnă că se deschide o ușă pentru România. O alta ar putea fi reprezentată de antreprenorii români care încep să își extindă business-urile în afara țării. ”Din ceea ce am văzut din discuțiile cu clienții, antreprenorii români încep să iasă din România, încep să aibă investiții, achiziții afară, în jurul României sau peste ocean. Este un lucru foarte bun că de la liga noastră națională ieșim în liga globală”, a punctat Omer Tetik, conform Republica.ro.

Comentarii Facebook