Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat, miercuri seară, că nu medicametele sunt cele care rezolvă problema COVID-19, iar lipsa lor, deşi este o problemă, ”ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei”. Mihăilă susţine că
Consumul de medicamente pentru tratarea COVID-19 a crescut în ultimele două luni de cel puţin 6 ori la nivelul spitalelor care tratează pacienţii infectaţi.
La Terapie Intensivă, în județul Cluj,numărul cazurilor grave a scăzut la 87 de pacienți. În schimb, la nivelul întregului județ, au fost descoperite peste 600 de cazuri, în ultimele24 de ore.
Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.676.293 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.785 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima
Prof. dr. Cristian Băicuș a dat unele sfaturi pentru pacienții cu COVID, care sunt acasă, și a explicat de ce mor atât de repede cei care ajung la spital.
Opoziţia şi puterea îşi dau mâna pentru a trece de pandemie. Alexandru Rafila, Adrian Streinu Cercel, Nelu Tataru și reprezentanții OMS fac în scurt timp un anunţ extrem de important despre măsurile care trebuie luate pentru a opri infectările.
Octavian Jurma: „Ne aflăm într-o fază de scădere accelerată a numărului de cazuri.” Epidemiologul anunţă sub 5.000 de cazuri pe zi, la jumătatea lunii noiembrie, acesta fiind „pragul de suportabilitate al spitalelor”.
România are o rată de acoperire vaccinală de 36.5%, a anunțat, marți, Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
În ultimele 24 de ore, în județul Cluj, au fost descoperite 501 cazuri noi de coronavirus. La Terapie Intensivă sunt internați 90 de pacienți în stare extrem de gravă.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 160 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România recomandă vaccinarea gravidelor. „Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia”, a precizat Daniel Mureșan, președintele SOGR.
Alţi şase pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă, vor fi transferaţi marţi în Germania, anunță Ministerul Apărării Naționale.
Purtarea corectă a măștii și distanțarea în autobuz scad transmiterea virusului cu peste 98%, arată un studiu realizat în Coreea de Sud, citat de expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, luni, că sunt peste 300.000 de elevi sunt vaccinaţi anti-COVID, ceea ce reprezintă peste 25% din numărul elevilor eligibili pentru vaccinare.
Primarul Emil Boc a spus că pandemia bate în retragere la Cluj, pe fondul unei vaccinări masive. Cluj-Napoca a ajuns la o rată de vaccinare de aproape 60%.
Puțin peste 200 de cazuri în județul Cluj, în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt internați 89 de pacienți.
311 decese și 6.993 de cazuri noi de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Au fost raportate și 11 decese anterioare.
Gheorghiță: Nu este exclus să se genereze o nouă tulpină a coronavirusului, mai contagioasă. Dacă certificatul verde nu se introduce și pentru anumite categorii profesionale, atunci va fi greu să ajungem la 70 la sută populație vaccinată
Luni, o nouă tranţă de vaccin Pfizer, care constă în 751.140 de doze, ajunge în ţară. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Duminică, au fost raportate doar 321 de cazuri noi de COVID-19,la Cluj. Cu toate acestea, numărul pacieților internați la Terapie Intensivă a crescut din nou.
Numărul de cazuri noi de coronavirus s-a înjumătățit duminică, ajungând la 7.424 de persoane pozitive, în ultimele 24 de ore.
O situație medicală ce părea fără ieșire i-a determinat pe chirurgii din Cluj să facă o operație în premieră, pentru România.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.106 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 141 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore, în județul Cluj, au murit 10 persoane infectate cu COVID-19. La Terapie Intensivă au mai rămas 85 de pacienți în stare extrem de gravă.
Profesorii Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel au propus posibilitatea acordării temporare a unui certificat verde în termen de 10 zile de la administrarea primei doze de vaccin.
Încă un mit fals despre vaccin. Arhiepiscopul Teodosie: Nici la gripă nu e bine să faci medicamentul clasic de gripă dacă ai alergie. Medic alergolog: În 99% din cazurile cu alergii se recomandă vaccinarea anti-Covid.
Cercetătorul Octavian Jurma anunță că vârful pandemiei a fost atins și că suntem ”în faza descendenta încă de săptămâna trecută”.
Un studiu publicat în The Lancet arată că persoanele care trec prin experiența infectării cu Sars-CoV-2 capătă o imunitate care durează de la câteva săptămâni până la 12 luni, în funcție de vârstă și de severitatea bolii.
Specialişti în boli infecţioase au taxat dur votul contra certificatului verde obligatoriu la locul de muncă al senatorilor şi în mod special al profesorilor Adrian Streinu-Cercel şi Alexandru Rafila. În Camera Deputaţilor, proiectul cerut cu disperare de
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.474 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 205 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.