Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 13.30, pentru a interveni la un accident de circulație produs pe strada Bisericii din Ciurila, în urma căruia un pieton a fost grav rănit.
PSD ameninţă cu ieşirea de la Guvernare. Preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, i-a avertizat pe liberali, marţi, că nu se cramponează de guvernare.
Primăria Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor de reabilitare la Parcul Feroviarilor.
Primarul Emil Boc a fost întrebat la conferința de presă de luni, 3 ianuarie, prima din ultimul an, ”Ce realizare a Primăriei din ultimii 15 ani arată că există capacitatea de a realiza Metroul sau Centura Metropolitană”.
Metroul Clujului va intra în licitație în februarie 2022, iar apoi lucrurile nu mai pot fi controlate. Totul va depinde de firmele care vor participa și dacă vor fi contestații.
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că din 18 ianuarie 2022 vor fi eliminate centralele individuale de apartament din blocurile noi.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, fost proprietar al unui ziar din Cluj și apoi realizator de emisiuni la București, a dezvăluit lucruri mai puțin știute despre familia lui, la podcastul lui Codin Maticiuc.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, și-a prezentat raportul de activitate pe 2021.
Primarul Emil Boc a devenit expert în modernizări, asfaltări, dar de când a fost premier (în 2008 a fost ales primar, dar a plecat la București pe postul de premier și a revenit în 2012) nu a făcut niciun proiect mare.
Primarul Emil Boc spune că nimeni nu a pus centura Clujului la sertar și că va fi finanțată din fonduri europene. El recunoaște că documentația este în întârziere.
Primarul Emil Boc îi atacă din nou pe cei care nu cred că municipalitatea este capabilă să facă un proiect precum este cel al metroului. Edilul i-a invitat să meargă să stea în trafic, în Florești, Gilău sau Apahida, pentru a vedea cât de necesar este met
Construit la începutul secolului al XX-lea de către antreprenorul de succes al acelor vremuri, David Sebestyen, imobilul situat pe strada Universității, nr. 3 din municipiul Cluj Napoca, cunoscut sub denumirea de Palatul Sebestyen, reprezintă de mai
Primarul Emil Boc spune că metroul va scoate din uz 30.000 de mașini și va reduce prețurile de pe piața imobiliară, cea mai scumpă din România.
Trenurile metropolitane sunt cele mai ușor de realizat pentru că se fac pe infrastructura existentă sunt nepoluante și pot transporta foarte mulți oameni.
Metroul Clujul a fost aprobat în ședința de Guvern de marţi,28 decembrie, când a fost aprobată Hotărârea de Guvern cu indicatorii tehnico-economici. Lucrările ar trebui să dureze circa 10 ani. Urmează să se treacă la licitația de proiectare și execuție a
Locuitorii din Palatca se plâng de faptul că drumul județean 161G arată ca după bombardament. Dacă ai tractor sau mașină de teren ești în siguranță, dar cu un autoturism normal sunt riscuri.
Metroul a fost intens și puternic dezbătut în 2021. S-au scris zeci de materiale despre acest subiect, care a involuat pe măsură ce au trecut lunile, dar s-a și scumpit pe măsură. La final de an, metroul scurt a ajuns să coste cât era tot proiectul la înc
Un crater considerabil a fost lăsat neasfaltat de o firmă din Sălaj, care a preluat lucarea, dar a uitat de ea pe durata sărbătorilor de iarnă.
Primăria din Apahida este acuzată că a uitat complet de satul Câmpenești, unde drumul arată ca după bombardament.
Primarul Emil Boc a lămurit acuzațiile aduse și în Consiliul Local, legat de finanțarea metroului din PNRR și excluderea centurii metropolitane de la finanțarea imediată.
Drumul județean 108C, Rachitele - Ic Ponor era blocat de zăpadă, vineri dimineața.
50.000 de lei are de plătit Salina Turda pentru concedieri abuzive, iar USR PLUS se întreabă dacă va plăti primarul PNL, Cristian Matei.
Primarul Emil Boc continuă războiul cu omul de afaceri Sile Pușcaș, patronul Platinia, devenind, din hărțuit, hărțuitor.
Primarul Emil Boc a declarat că focurile de artificii publice din Cluj-Napoca vor avea un volm redus de zgomot, pentru a proteja animalele de companie.
Primăria comunei Florești a dat în folosință primul automat de bilete și abonamente nenominale, instalat în apropiere de clădirea Primăriei Florești.
Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor a Camerei Deputaților, condusă de deputatul PNL de Cluj, Sabin Sărmaș, deschide calea unui nou format în privința consultării publice, care va asigura o fundamentare mult mai eficientă a deciziilor c
Primăria Cluj-Napoca continuă proiectul de amenajare a Parcului Observator, după ce a câștigat procesul cu dezvoltatorul imobiliar Sile Pușcaș. Mai rămân procesele pentru stabilirea unei valori exacte a terenului, conform prețului pieței și a despăgubiril
Clujul nu va avea focuri de artificii și concerte în noaptea de Revelion, în Piața Unirii și Piața Avram Iancu. Totuși, primarul Emil Boc a spus că va face 3 -4 focuri de artificii, pe care clujenii să le vadă din geam.
Metroul Clujului intră în linie dreaptă și Ministerul Transporturilor a publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate marți, 21 decembrie, încheierea unui Acord de colaborare între Consiliul Județean Cluj și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, respectiv municipiul Bistrița și Compania Națională