Horoscopul iubirii. Află care sunt nativii din zodiac cu care te potrivești cel mai bine din rândurile următoare.
Noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat a intrat în vigoare. Grecia e pe lista galbenă, Spania, pe cea roşie. Ce implică această decizie ?
Cifrele situației epidemiologice din România în prezent, chiar dacă par bune, nu sunt „nici pe departe” într-o zonă care să ne așeze într-o situație confortabilă, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă în baza căreia preţurile locuinţelor ANL, care au crescut considerabil anul trecut ca urmare a aplicării Ordonanţei 114, vor reveni la tarife apropiate celor din anu
Un bărbat de 29 de ani a fost atacat de urs în Harghita, în urmă cu scurt timp. Din primele informații acesta a fost rănit în zona pieptului și a fost transportat la spital.
Premierul României, Florin Câțu, însoțit de ministrul afacerilor Interne, Lucian Bode și alte oficialități, vor efectua o vizită în județul Alba pentru analiza și evaluarea din teren a efectelor fenomenelor meteo periculoase inregistrate in județul Alba î
Primarul comunei Baciu, Balazs Janos, i-a dat o replica de la obraz primarului Emil Boc, care a spus zilele trecute ca in Baciu nu e nicuo creasa.
Comuna Floresti are cele mai moderne camere de supraveghere din Romania.
Cererile pentru chirii au crescut substanțial în ultimul an, prețul acestora, crescând, de asemnea, pe măsură. România deține cea mai mare rată de supraaglomerare din UE.
Două tinere din Gilău au ajuns la spital, sâmbătă dimineață, după ce mașina în care erau a fost lovită de un tractor, condus de un bărbat din Dâmbovița.
Vremea rea din ultimele zile continuă să provoace probleme în urma sa. Peste 200 de persoane au fost evacuate din case și cazate la cămine culturale.
Autorităţile locale din judeţele Covasna şi Harghita cer ajutorul celor centrale şi guvernamentale în privinţa rezolvării unei probleme care a devenit, spun acestea, acută pentru locuitorii din zonă - cea a urşilor care coboară zilnic după mâncare şi care
Viitura puternică din comuna Ocoliș, județul Alba, a măturat tot ce a prins în cale. Primarul din Ocoliș a povestit care este situația și cum au fost afectații locuitorii comunei.
Un adăpost de animale din Mărișel a luat foc după a fost trăsnit de fulger.
Cu ce medii s-a intrat la specialitățile Liceului cu Program Sportiv din Cluj-Napoca?
Lacul Privighetorii, din municipiul Turda, este locul potrivit pentru o ieșire relaxantă, necostisitoare și sănătoasă alături de cei dragi.
Cine este acum în vacanţă în Grecia şi nu este vaccinat are nevoie de test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, la întoarcerea în România.
Aterizarea forțată a elicopterului american din centrul Capitalei, ar fi avut loc din cauza unei defecțiuni majore a cutiei de transmisie.
Politia Cluj l-a prins rapid pe cel care a vandalizat statuia lui Matei Corvin, din centrul Clujului.
Circulația pe autostrada A10, Turda - Sebeș, este un adevărat chin pentru șoferi. Aceștia reușesc cu greu să iasă de pe autostrada nefinalizată.
O femeie a fost transportată la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier ce a avut loc în comuna Feleacu, în această dimineață.
Se pare ca ultimul an de pandemie nu a afectat foarte mult rezultatele copiilor exceptionali din judetul Cluj, intrucat din punct de vedere al mediilor generale de admitere de zece, situatia este aproape neschimbata.
Un bărbat a murit după ce a fost implicat într-un accident rutier pe ruta Turda-Aiud, vineri dimineață.
ANM a emis o atenționare Cod portocaliu de vreme rea, cu ploi torențiale și descărcări electrice în județul Cluj și alte județe din țară.
O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost dislocate pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs între localitățile Șaula și Izvorul Crișului.
Marius Sumudica, antrenorul CFR Cluj, a lovit un autobuz in central Clujului.
Clienții Companiei de Apă ”Someș” doin Zalău se simt ca în Africa, după ce pe străzi au apărut bidoane de 1000 de litri, de unde să se aprovizioneze oamenii cu apă potabilă.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, i-a replicat lui Emil Boc, care ceartă primăriile din Baciu, Apahida și Florești că nu fac creșe pe bandă rulantă.
Psihologul Mircea Miclea, fostul ministru al Educației, a criticat în termeni duri proiectului ”România educată”, al președintelui României, Klaus Iohannis, despre care a spus că e plin de banalități.
Un accident soldat cu mai mulți răniți s-a produs la Gherla, pe centura ocolitoare a orașului.