Tragedie fără margini! Doi copii de 2 și 4 ani, găsiți morți într-o mașină în plină caniculă
Tragedie cumplită în Franța, în plin val de caniculă. Doi copii, în vârstă de doar 2 și 4 ani, au fost găsiți fără viață într-o mașină parcată în orașul Carpentras, din sud-estul țării.
Potrivit autorităților franceze, micuții au fost descoperiți luni după-amiază în stop cardio-respirator, după ce pompierii au intervenit în urma unui apel de urgență. Deși cauzele exacte ale decesului urmează să fie stabilite, anchetatorii iau în calcul cu prioritate ipoteza că temperaturile extreme au provocat tragedia, scrie observatornews.ro.
Tragedie fără margini! Doi copii de 2 și 4 ani, găsiți morți într-o mașină în plină caniculă
Incidentul are loc într-un context dramatic pentru Franța, care se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de caniculă din ultimii ani. În zona în care s-a produs tragedia, temperaturile s-au apropiat de 40 de grade Celsius, iar zeci de departamente se află sub cod roșu de căldură, nivelul maxim de alertă.
Mama copiilor a fost preluată de echipajele medicale și nu a putut fi audiată deocamdată, din cauza stării de șoc. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nenorocirea.
Valul de căldură care lovește vestul Europei continuă să facă victime, autoritățile avertizând că temperaturile record ar putea persista și în zilele următoare
0 Comentarii