România - Franța se difuzează pe Cluj Arena. Clujenii pot vedea tot campionatul de pe stadion


Clujenii au ocazia de a vedea partida inaugurală a Campionatului European de Fotbal, dintre România și Franța, direct pe stadionul Cluj Arena.

Astfel, suporterii clujeni sunt invitați să susțină echipa națională a României, ân cadrul evenimentului realizat de Asociația U business Sport Club, în parteneriat cu Cluj Arena și în colaborare cu Asociația Studenților de la Facultatea de Business.

Evenimentul începe de la ora 19.00, iar participanții vor avea parte de o serie de activități speciale.

Vom organiza atât un campionat de fotbal cât si activități interactive pentru copii și mămici, de la peretele de escaladă, la zumbakids, facepainting și tiroliană. Vom avea și zone de food&drinks și relaxare, multe surprize și nu în ultimul rând balonul cu aer cald. De asemenea, vom avea o zonă VIP unde accesul va fi pe bază de card, iar personalitățile, antreprenorii clujeni și nu numai sunt așteptați pentru a socializa într-un cadru aparte, dar și pentru a viziona meciurile și a susține echipa națională”, transmit organizatorii.

Toate meciurile Campionatului European de Fotbal vor fi transmise LIVE pe cele 2 ecrane de pe Cluj Arena si pe un ecran mare amplasat pe gazon, iar accesul pe stadion cât și vizionarea meciurilor sunt GRATUITE.

La ora 21:00 va fi transmisă festivitatea de deschidere a Campionatului European de Fotbal 2016, iar de la ora 22:00 va începe meciul România-Franța.

Suporterii sunt așteptați într-un număr cât mai mare îmbrăcați în GALBEN pentru a crea o atmosferă unică!

Comentarii Facebook