Europarlamentarul Daniel Buda atrage atenția că ”Guvernul PSD-ALDE curentează populația cu cele mai mari majorări la prețul energiei electrice din UE”.
Un studiu realizat de IRES arată că numai 17% dintre români mai cred că țara merge pe o direcție bună.
Comisarul european Corina Creţu a afirmat că 800 de milioane de euro destinate infrastructurii de transport din alocările perioadei 2007-2013 au fost total pierdute.
Artistul Tudor Chirilă a transmis un mesaj dur la adresa guvernării PSD-ALDE, privind modificările pe care aceștia le fac la legile Justiției.
România are a opta cea mai veche flotă comercială din Uniunea Europeană, având aproape 40% din aeronove cu o vechime de cel puţin 20 de ani, conform datelor din 2015 publicate într-un raport al Eurostat.
Rata sărăciei a atins cote alarmante în România, unde unul din doi români se zbate în lipsuri de tot delul.
Shaorma ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană din 2018, deoarece în procesul de preparare a cărnii se folosesc fosfaţi.
Euro a ajuns la 4,63 lei pe interbancar, iar guvernatorul BNR a anunțat un puseu al inflației la finalul anului.
Investitorii japonezi doresc să investească la Cluj-Napoca în plină criză a gunoaielor, dar nu sunt lăsați.
Ministrul Finanţelor a spus că a aflat din presă cât costă carburanţii.
Românii care călătoresc în Marea Britanie ar putea avea nevoie de vize după 2019.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda susține că drepturile românilor din această țară nu pot fi călcate în picioare și avertizează Ucraina și pe președintele Petro Poroșenko că UE va reacționa.
Deputatul USR Cluj, Adrian Dohotaru, a făcut plângere penală împotriva grupurilor care culeg fructe de pădure, acuzându-i de evaziune fiscală.
Produsul Intern Brut (PIB) al României este foarte mic raportat la numărul de locuitori.
Banca Transilvania şi Fondul European de Investiții (FEI) acordă, din 20 septembrie, finanțări cu garanții europene, destinate creşterii afacerii sau susținerii capitalului de lucru.
Şeful Unităţii pentru România în cadrul DG Regio al CE, Carsten Rasmusen, a confirmat că municipiul Cluj-Napoca ar putea rămâne fără banii pentru centura metropolitană, dacă Ministerul Transportulor nu urgentează lucrurile.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat, în cadrul unui intervei pentru Berliner Zeitung, că este ''inacceptabilă'' decizia Ungariei de a nu aplica o hotărâre a Curții Europene de Justiție (CEJ) care prevede că statele membre trebuie să prei
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, în cadrul dezbaterilor din Comisia de muncă de la Senat pe tema plafonării indemnizaţiei pentru creşterea copilului, că putea să nu mai dea deloc aceşti bani sau să se rezume la 100 de eu
Primarul Emil Boc pretinde că dezvoltarea imobiliară a Clujului este blocată.
Nouă români pleacă din țară în fiecare oră, iar România pierde jumătate de miliard de euro anual.
Un raport Eurostat, publicat marți, arată că românii cu vârste de peste 16 ani sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte participarea la un eveniment cultural sau sportiv, în anul 2015.
O nouă țară din UE legalizează marijuana în scopuri medicale. Vezi despre ce stat este vorba
Compania Google a primit o amendă de 2.42 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, pentru că a denaturat rezultatele căutărilor în favoarea propriului serviciu de căutare a cumpărăturilor.
Banca Transilvania şi FEI, parte a Grupului Băncii Europene de Investiţii (BEI), au încheiat un acord de garantare în baza căruia BT va acorda IMM-urilor împrumuturi în valoare totală de 100 de milioane de euro.
Intrarea în Cluj-Napoca dinspre Baciu este un adevărat calvar.
Ioan Rus, fost ministru PSD, a declarat că nu este bine ca tot Guvern să fie schimbat după doar şase luni de zile de la instalare.
Prințul Charles a ajuns la UBB Cluj, unde primește titlul de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj. Laudatio a fost rostit de rectorul Universității, Ioan Aurel Pop.
Ungaria a anunțat că analizează posibilitatea instalării unui gard de-a lungul frontierei dintre Ungaria şi România, a declarat, luni, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, notează MTI.
Guvernul federal din Elveţia a reintrodus restricţii temporare pe piaţa muncii pentru români şi bulgari.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, cîă singura țară care se opune realmente aderării la spațiul Schengen este chiarRomânnia, precizând că unii politicieni "nu au înţeles foarte bine cum e cu statul de drept".