Bogdan Roșca, noul manager al Radio Cluj, a copiat aproape integral lucrarea de licență a unui coleg, a stabilit Comisia de Etică a UBB Cluj.
Unicul candidat pentru șefia Studiului Teritorial al Radio Cluj, Bogdan Roşca, este acuzat că şi-a plagit în mod grosolan lucrarea diplomă.
Trei tineri, o studentă și doi absolvenți ai UBB Cluj, au fost premiați în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate, care a avut loc în 8 ianuarie 2014, la Bucureşti.
Rectorul UBB Cluj, Ioan Aurel Pop, a transmis că va susține o conferință în New York, în perioada următoare, unde va vorbi despre moștenirea culturală a Transilvaniei, la una dintre cele mai prestigioase universități din SUA, Columbia Universi
Un masterand în anul 2 la specializarea Geomatica, din cadrul Facultății de Geografie, de la UBB Cluj, a realizat o hartă interactivă cu parcările din Cluj-Napoca.
O facultate din Cluj-Napoca a fost inclusă în primele 150 facultăți din lume, potrivit Academic Ranking of World Universities.
Președintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, a comentat studiul privind dezvoltarea pe următorii ani a municipiului și consideră că birocrația este una dintre cele mai mari probleme.
Precaritatea infrastructurii de transport (inclusiv la periferie) și aglomerația sunt principalele nemulțumiri ale patronilor și angajaților din Cluj, conform unui studiu.
Cercetărorii de la UBB Cluj au reușit să creeze un sânge artificial, incolor, pe care l-au testat cu succes pe șoareci. Rețeta este unică și conține o proteină din viermi marini.
Pompierii clujeni au reușit să scoată pe malul lacului Tarnița corpul neînsuflețit al bărbatului care a fost văzut plutind luni dimineața, de către paznicul de la baraj.
O mare universitate din Cluj a anunțat RATUC că nu dispune de fonduri pentru a subvenționa abonamentul gratuit al studenților pe două linii de transport în comun.
Cozmin Gușă va preda la UBB Cluj, la catedra de Studii de Securitate din cadrul Facultății de Istorie.
Peste 3.000 de candidaţi şi-au depus, în perioada 9-17 septembrie 2013, dosarele de înscriere pentru cele 1200 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master, scoase la concurs de UBB Cluj.
Rectorii universităților clujene au venituri de mii de lei pe lună, dar sunt mult mai ”săraci” față de colegii lor din alte centre universitare din România.
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj a căzut 100 de locuri în Topul Mondial QS al universităților, ediția 2013-2014.
Șefa Achizițiilor Publice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Lucia Lupea, a picat examenul de accedere în magistratură. Lucrarea ei a primit 45 de puncte din 100 necesare.
Popa Irimie și-a motivat absențele din Consiliul Local Cluj-Napoca prin faptul că a fost ocupat la facultate.
Zilele Culturale Magiare iau startul oficial luni, 19 august, la Cluj-Napoca și vor dura până duminică, 25 august, însă evenimentele încep încă de duminică.
După 11 ani în fruntea TVR Cluj, Romeo Couți, mai vrea un mandat, beneficiind și de această dată de ajutorul liberalilor. Competitorul lui Couți este Alin Gelmărean, fostul redactor șef al Departamentului Programe din TVR Cluj.
Un academician de 57 de ani, care are un doctorat şi două masterate, este student în anul I la Facultatea de Fizică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca.
La Facultatea de Informatică din cadrul UBB Cluj s-a intrat cu nota 2, obținută în urma examenului de admitere, dar cu ajutorul notelor de la Bacalaureat.
La Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj, pe locurile bugetate, cea mai mare concrență este la Facultatea de Educaţie Fizică.
Consilierul local PSD Cluj, Irimie Popa, și-a pierdut postul din deliberativul local după ce a lipsit de trei ori consecutiv şi nemotivat de la şedinţele de Consiliu Local.
Strada Mihail Kogălniceanu a primi un ”face lift” pentru a se încadra în proiectul Cluj Never Sleeps, ciculația fiind închisă aproape o zi.
Alina Ceușan, bloggerița de modă, devenită faimoasă pentru modul original în care și-a parcat BMW -ul, este model și studentă la UBB Cluj.
Fostul jurnalist clujean, Ion Novăcescu, bănuit că a avut o relație cu fosta Securitate, a solicitat CNSAS clarificarea situației calității de colaborator cu temutul serviciu comunist.
Comisia de etică a UBB Cluj-Napoca a analizat acuzația de plagiat împotriva profesorului universitar Gheorghe Popescu adusă de Valeria Gâdiu și a anunțat astăzi decizia luată.
UBB Cluj participa si in acest an la evenimentul special "Noaptea Muzeelor", iar cei care doresc pot vizita gratuit cele pentru muzee ale universitatii.
Primăria Cluj-Napoca va amenaja două cabinete medicale stomatologice, unde studenții își pot rezolva urgențele gratuit.
Aeroportul Internațional Cluj a fost premiat de Facultatea de Business din cadrul UBB Cluj, la Gala Premiilor Business Ediţia a IV-a, din 26 aprilie 2013.