Veste bună pentru șoferii din Cluj-Napoca! Strada Uzinei Electrice revine la patru benzi. Emil Boc: „Antreprenorul s-a ținut de cuvânt”


Strada Uzinei Electrice din Cluj-Napoca va fi redată circulației pe toate cele patru benzi, după finalizarea lucrărilor de asfaltare. Primarul Emil Boc a verificat, sâmbătă, stadiul intervențiilor din zona Podului Garibaldi și a anunțat că urmează să fie realizate marcajele rutiere, iar balizele de pe carosabil vor fi îndepărtate.

Potrivit edilului, constructorul și-a respectat angajamentul ca strada să fie circulabilă până la data de 15 noiembrie. La momentul verificării, toate cele patru benzi erau deja asfaltate, urmând ca marcajele să fie finalizate până la sfârșitul zilei de sâmbătă.

„Antreprenorul s-a ținut de cuvânt, e 14 noiembrie, strada este asfaltată la patru benzi și astăzi mai trebuie să facă marcajele. Până seara marcajele vor fi realizate. Balizele de pe carosabil urmează să fie îndepărtate. Astfel, șoferii vor putea circula în mod obișnuit pe patru benzi, față de cele trei disponibile anterior”, a transmis Emil Boc.

Veste bună pentru șoferii din Cluj! Strada Uzinei Electrice revine la patru benzi. Emil Boc: „Antreprenorul s-a ținut de cuvânt”

În ceea ce privește lucrările la noul Pod Garibaldi, primarul Clujului a reiterat că termenul de finalizare este sfârșitul lunii martie 2027. Emil Boc a declarat că va urmări îndeaproape evoluția șantierului și le-a mulțumit clujenilor pentru răbdarea de care au dat dovadă în perioada lucrărilor.

Edilul a mai anunțat că podul provizoriu va fi transformat într-un pod pietonal și velo, după finalizarea noului Pod Garibaldi, pentru a îmbunătăți conectivitatea cartierului. Viitorul pod va avea două benzi pentru circulația auto, două piste pentru bicicliști și două trotuare pietonale. Contractul pentru lucrări, atribuit companiei GEIGER TRANSILVANIA SRL, are o valoare de 40,7 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri locale și alte surse.

Termenul anunțat pentru finalizarea lucrărilor și reluarea circulației pe noul Pod Garibaldi este martie 2027.

Comentarii Facebook