Deputatul USR PLUS Cluj, Viorel Băltărețu, face un apel public pentru înlăturarea parapeților vechi de pe marginea DN1 Turda-Cluj, după ce în urmă cu 4 luni, în momentul în care au fost înlocuiți, a solicitat în mod direct celor de la DRDP Cluj să ia măsu
Incidența cazurilor de COVID-19 a trecut, sâmbătă, pragul de 7 la mie în Cluj-Napoca, ajungând la 7,05. Creșterea este una accelerată, numărul cazurilor totale fiind de 2.378. În urmă cu o lună erau sub 300.
Polițiștii clujeni au desfășurat, joi, trei percheziții domiciliare la locuințele a trei persoane, care ar fi pătruns prin efracţie în 19 garaje, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 11.200 lei.
Cluj-Napoca se menține peste pragul de 6 la mie, astfel că se vor impune restricții noi în municipiu. Vineri,1 octombrie, a înregistrat rata de 6.84 la mie, iar Floreștiul a ajuns la 5.84.
Efectele participării în număr mare la festivalul Untold de la Cluj se văd în trendul ascendent al infectărilor pe care îl observăm în perioada de faţă, a spus Alexandru Rafila, medic şi reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a hotărât impunerea unor noi restricții la nivelul municipiilor Gherla, Turda, dar și a altor câteva comune din județul Cluj, după depășirea ratei de infectare de 2 la mia de locuitori.
Mai multe localități din județul Cluj au depășit pragul de 6 la mia de locuitori. Astfel, aceste localități riscă să intre în carantină de noapte, dacă situația rămâne constantă.
Municipiul Cluj-Napoca se apropie, într-un ritm alert, de 6 la mie, moment în care sunt impuse restricții pe weekend și școlile se închid.
Municipiul Cluj-Napoca a depășit luni, 27 septembrie, pragul de 5 la mia de locuitori. Astfel, rata crește într-un ritm alert.
O fată de 12 ani, care se afla într-un centru instituționalizat pentru minori din municipiul Turda, a dispărut de 4 zile. Cine a văzut-o, este rugat să apeleze de urgență la 112!
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 24 ani, cercetat pentru tâlhărie calificată în formă continuată și furt calificat în formă continuată.
Sâmbătă, 25 septembrie, rata de infectare în municipiul Cluj-Napoca a ajuns aproape de 4,5 la mie. Situația se agravează, rata de infectare crescând într-un ritm alert în ultima perioadă.
PAROHIA REFORMATĂ TURDA VECHE A FINALIZAT IMPLEMENTAREA PROIECTULUI „REABILITAREA BISERICII REFORMATE DIN TURDA VECHE, JUD. CLUJ”
Vineri, 24 septembrie, rata de infectare în municipiul Cluj-Napoca a depășit pragul de 4 la mie, ajungând la 4.08 la mia de locuitori. Situația se agravează, rata de infectare crescând într-un ritm alert în ultima perioadă.
Un accident de circulație s-a produs la Turda, în zona Lidl, pe Calea Victoriei.
O nouă zi cu peste 300 de persoane infectate cu COVID-19, în județul Cluj. Astfel, rata de infectare continuă să crească în localități.
În perioada 23 septembrie - 06 octombrie 2021 ATP Bus va rula în cadrul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A. ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane, înscrie autobuzul electric A
Peste 300 de cazuri noi, în județul Cluj, au fost descoperite în ultimele 24 de ore. În acest moment, 40 de pacienți sunt internați cu COVID-19 la Terapie Intensivă, astfel că nu mai sunt locuri disponibile pentru bolnavii de COVID în stare gravă.
Clujul are numai 5 locuri libere la ATI COVID, după ce în primăvară s-au diminuat locuri pe fondul scăderii numărului de cazuri grave.
Vineri după-masă, în jurul orei 15:00, a avut loc un accident rutier în municipiul Turda, la intersecția străzilor Calea Victoriei și Constructorilor. În urma impactului, o femeie, pasageră într-una din cele două mașini, a fost transportată la spital. Nic
Alte 171 de persoane au fost confirmate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore, în județul Cluj. Municipiile Cluj-Napoca și Dej și comuna Florești se află în scenariul galben cu peste 2 la mia de locuitori.
Un bărbat de 36 de ani, din Câmpia Turzii, a căzut de pe o clădire, de la o înălțime de 9 metri, pe strada Basarabiei. Acesta a fost transportat la spital.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj.
Municipiul Cluj-Napoca a ajuns la rata de infectare de 1.69, semn că nu va mai dura mult până va ajunge la pragul de 2 la mie. Odată cu depășirea acestui prag, evenimentele vor fi limitate la 2.500 de participanți.
Numărul de cazuri continuă să crească în județul Cluj, iar acest lucru este dovedit de rata de infectare care continuă să crească de la o zi la alta.
Programul educațional Ajungem MARI a demarat o nouă campanie de înscrieri pentru voluntari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament, apartamentele și căsuțele de tip familial. Doritorii, care vor face activități online și fizic alături de
În județul Cluj, rata de infectare a ajuns la 1.05 la mia de locuitori. Care este situația în principalele localități clujene?
O persoană a fost grav rănită și transportată la spital, în urma unui accident rutier ce a avut loc în comuna Iara, luni, în jurul orei 13:40.
Rata de infectare Cluj. Situația în județul Cluj se agravează, asemănător anului 2020. Specialiștii susțin că acest lucru se datorează faptului că autoritățile nu au luat măsuri pe perioada verii.