Consiliul Județean Cluj a aprobat tarifele pentru Teatrul Puck, din Cluj-Napoca. Acesta vor avea în 2022 aceeași valoare ca în 2021.
Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca a decis la ședința de joi, 28 octombrie, că ”activitățile de tip laborator, seminar, proiect se vor desfășura în continuare onsite, iar activitățile de tip cursuri se vor desfășura online. Situația va fi reana
The 90`s are calling, in Iulius Mall Cluj! Dacă toamna a venit la pachet cu o stare nostalgică sau pur și simplu vrei să retrăiești momente din adolescența ta, te așteptăm în Iulius Mall, unde încă se desfășoară Muzeul Pop-Up Generația Millennials. Expozi
În lipsa unor măsuri raționale din partea conducerii Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN), studenții au ajuns să se teamă pentru sănătatea lor și acuză existența unor conspirații.
Studenții străini au făcut parte din farmecul Clujului încă de acum 40 - 50 de ani. Veneau atunci mulți studenți din Africa, Orientul apropiat, dar și din Grecia și unele țări europene. Aceștia locuiau în cămine, nefiind permis atunci să fie închiriate ap
Un tânăr student care ieșea de la facultate, de pe strada Dorobanților, în 5 aprilie 2017, împreună cu trei colegi, a evitat o biciclistă, dar aceasta s-a dezechilibrat, a căzut și și-a rupt piciorul. Cei patru tineri au traversat pista de biciclete, ampl
Studenția - miros de cafea, proiecte, cursuri, seminarii, distracție, din nou cafea, examene, dar și multe nopți nedormite în care faci proiectul pe care ai spus că nu o să îl mai lași pe ultima sută de metri. Pentru a marca revenirea la viața de student,
Belghin Abdul-Cair a făcut o pasiune din faptul de a hărţui în instanţă instituţia prestigioasă de învăţământ din Cluj-Napoca. Acesta a dat în judecată UMF Cluj de nu mai puțin de 24 de ori în ultimii trei ani, iar o parte dintre procese încă se mai judec
Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează abonamente de transport gratuite și cu reducere pentru studenții, masteranzii și doctoranzii înscriși în anul universitar 2021-2022.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a decis să deruleze toate cursurile față în față, fără testare și vaccinare. Măsura pare fără gram de ancorare în realitate. Clujul se pregătește de vineri, 24 septembrie, de scenariul roșu, iar numărul cazurilor COVID av
Rareș Bogdan a spus că dacă ar urma alegeri în perioada care urmează, atunci partidele din coaliția de guvernare ar avea probleme.
Un student de la Facultatea de Geografie din Cluj a dat în judecată universitatea şi cere despăgubiri de 15 milioane de euro.
Bistriţeanu Rareș Vâsc a renunțat la o carieră în cercetare în Suedia, pentru a se întoarce la Cluj și a investi în biciclete. Nu orice fel de biciclete, ci unele ecologice, din bambus! Ingredientul secret al succesului său? Un ulei special care să dă rez
Un student orfan de la UBB Cluj nu vrea să se vaccineze și spune că se simte discriminat de condițiile impuse de universitate pentru a intra la cursuri sau pentru a primi un loc în cămin.
Țepele cu chirii revin la Cluj, o dată cu revenirea studenților. Un grup de tineri au căutat un apartament pe un grup de chirii din Cluj-Napoca și au dat peste Lung Cristian Sorin.
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai bune 1000 de universități di
Sportivul paralimpic clujean Alexandru Bologa, care a cucerit în luna august medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, va fi premiat de către Primăria Cluj-Napoca.
Talibanii sunt persoane care în ultimii ani au reușit să inspire multă teamă oamenilor din întreaga lume. Mulți se întreabă însă cine sunt talibanii și care este scopul acestora.
Chiriile au sărit în aer, la mai puţin de două luni până la începerea cursurilor universitare. Proprietarii şi agenţii imobiliari încearcă să recupereze din pierderile uriaşe de anul trecut, când studenţii au învăţat online. Aşa că, faţă de de 2019, chir
AUR (Alianţa pentru Unirea Românilor Cluj) organizat un protest în fața UBB Cluj, pe tema vaccinării obligatorii.
Un tânăr care se afla încă de la 7 ani într-o casă de tip familial din Cugir a intrat la două facultăți de medicină cu media 9.30. Angajații instituției l-au dus timp de doi ani la meditații.
Gheorghe Raus, un tânăr de 18 ani de la Unitate de tip familial din Gherla, a reușit să intre la două facultăți de la UBB Cluj.
Tânăr student, reţinut după ce i-a dat foc unei vecine. Femeia a decedat la spital cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.
Bogdan Dragoteanu, un student din Cluj, trece prin probleme grave de sănătate, după ce s-a vaccinat și început să aibă reacții adverse.
Primarul Emil Boc le transmite șoferilor care spun că întârzie la lucru din cauza traficului că ”lenea nu ține loc de scuze” și că nu pleacă la timp de acasă.
Bilete de la acces în Salin Turda se scumpesc de marți, 15 iunie. Programul este de luni până duminică, între orele 09:00-17:00, iar ultima intrare este ora 16:00.
Admitere UBB Cluj 2021 - Universitatea Babeș-Bolyai Cluj a anunțat câte locuri scoate la concursul de admitere din acest an.
Cum a ajuns Clujul să aibă cele mai mari prețuri de vânzare a locuințelor din România: tinerii angajați din IT și cei din sectorul medical, printre cei care trag piața în sus.
Profesorul Ioan Ardelean de la UTCN a fost condamnat la începutul lunii mai 2021 la 3 ani de închisoare cu executare pentru că a luat șpagă de la studenți.
Drumul Național 75 care duce în Țara Moților a stârnit revolta în munți, iar oamenii au ajuns să facă proteste. Fostul deputat Horia Nasra a spus că drumurile de munte nu ajută la dezvoltarea turismului.