Festivalul Electric Castel a reușit să aducă la Bonțida, pe zi, circa 10.000 de iubitori ai muzicii electronice. Problemele de organizare nu au lipsit, iar ploaia torențială de sâmbătă, 22 iunie, a fost cireașa de pe tort.
Walle, o corcitură de basset, este câștigătorul din acest an al concursului cel mai urât câine din lume.
O persoană s-a înecat în lacul Laguna Albastră din localitatea Aghireșu.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pilotului Florin Tincescu, după accidentul mortal de la Raliul Clujului, produs sâmbătă, 22 iunie, în proba specială care a trecut prin localitatea Agârbiciu.
Suntem tentaţi de cele mai multe ori să tratăm cu prejudecăţi persoanele cu dizabilităţi, îi considerăm oameni condamnaţi la o viaţă lipsită de sens şi nefericită.
Francezul Delecour Francois și copilotul său, Savignoni Dominique, au câștigat Raliul Clujului cu timpul general de 1:14:46,8.
Rudele bărbatului decedat la Raliul Clujului, în cadrul probei de sâmbătă, 22 iunie, de la Agârbiciu, acuză pe toată lumea de proasta delimitare a traseului.
Strada Plopilor a fost inundată, sâmbătă după-amiază, în timpul ploii torențiale.
O mașină de raliu a lovit un spectator la Transilvania Rally, în timpul unei probe speciale din localitatea Agârbiciu. Persoana accidentată a murit.
După primele patru probe ale celei de-a doua zile de concurs în Autoworld Transilvania Rally, Francois Delecour, liderul clasamentului raliului, și-a continuat dominația.
Echipajul Bogdan Marişca şi Sebastian Itu a fost nevoit să abandoneze la Transilvania Rally, după ce bordul mașinii a luat foc la finalul probei speciale de la Beliș.
Inna a postat o fotografie pe Facebook, iar fanii au înnebunit, scriindu-i că este cea mai sexy.
Strada Mihail Kogălniceanu a primi un ”face lift” pentru a se încadra în proiectul Cluj Never Sleeps, ciculația fiind închisă aproape o zi.
Festivalul Jazz in the Park a strâns în Parcul Central din Cluj-Napoca, vineri, 21 iunie, în ziua deschiderii, peste 10.000 de clujeni.
O clujeancă a scris un anunț în Piața de la A la Z prin care încearcă să găsească un bărbat care să o ia de nevastă, mai ales că are nunta pregătită.
Primarul Emil Boc a convocat și condus o ședință de Consiliul Local la miezul nopții de vineri spre sâmbătă. Inițiativa a făcut parte din proiectul Cluj Never Sleeps.
Primarul Emil Boc a fost implicat într-o bătaie cu perne, vineri seara, în fața Universității Babeș-Bolyai, provocarea fiind lansată de tinerii studenși maghiari.
Postul de televiziune Transilvania LIVE se va închide din 1 iulie, au declarat pentru Știri de Cluj surse bine informate din conducerea televiziunii patronate de Arpad Paszkany.
Preţurile alimentelor în România reprezintă două treimi din media la nivelul UE, dar se apropie de medie când vine vorba despre brânză, lapte şi ouă. Nivelul de trai, însă, este la jumătate faţă de Europa.
Un cititor Știri de Cluj ne-a semnalat o serie de nereguli la ștrandul din cartierul clujean Grigorescu, aflat în administrația RADP Cluj.
Strada Mihail Kogălniceanu devine spațiu pietonal în timpul evenimentului ”Cluj Never Sleeps”, asfaltul zona fiind acoperit cu gazon.
Fotografia unui bărbat cu animalul său de casă face furori pe internet.
La Castelul Banffy din Bonțida se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea oficială a Festivalului de muzică electronică ”Electric Castle”.
Anamaria Prodan pretinde că a fost jignită de ultima declarația a lui Ionel Ganea, antrenorul U Cluj.
Doi motocicliști din Cluj-Napoca au relatat drama prin care au trecut în urma unor accidente de circulație petrecute în luna iunie pe Varianta Zorilor - Mănăștur și pe strada Teodor Mihali.
Finanţatorul Arpad Paszkany susține că nu vrea să vândă CFR Cluj, ci caută numai un investitor.
Comisia de sistematizare a Circulației din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a discutat joi, 20 iunie, proiectul de închidere completă a traficului în jurul lacului din Gheorgheni.
Un clujean care locuiește pe strada Albac a solicitat Primăriei Cluj-Napoca instituirea unui sens unic de circulație pe strada Albac.
Un american a vrut să își schimbe look-ul, însă a optat pentru o schimbare total neașteptată.
Un cerșetor câștigă la Cluj 4.400 de lei pe weekend, dar trebuie o ”abordare” specială pentru ca profitul să fie cât mai mare.