Steaua joacă cu echipa Molde în Europa League, în duelul pentru supremația grupei.
Primarul Emil Boc a anunțat că proiectarea și execuția unui parking situat în Mănăștur, pe strada Negoiu, va începe în scurt timp.
Primarul Emil Boc a făcut un anunț care îi va înflăcăra pe suporterii U Cluj, vehiculând un termen de ordinul zilelor până când echipa va fi vândută de tandemul Florian Walter - Ioan Mărginean.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea îi reprezintă pe maghiarii din România și ar putea face un pact cu Partidul Civic Maghiar (PCM).
Oficialitățile, dar și clujenii de rând, au participat joi dimineață, de la ora 9.00 la ceremonia de depunere de coroane flori la Monumentul Glorie Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu.
Liberalii clujeni susțin că au fost furați în urma unui ordin semnat de prefectul Gheorghe Vuşcan, prin care 4.000 de alegători din Colegiul 2, unde candidat e Steluța Cătăniciu (PNL), au fost mutați în Colegiile 3 și 1.
Investitorii germani care vor să cumpere U Cluj au fost primiți de primarul Emil Boc.
Investitorii germani care sunt interesați de cumpărarea U Cluj au aterizat pe Aeroportul Internațional în jurul orei 12.15.
Primarul Emil Boc a anunțat că va fi regândit modul în care circulă în prezent autobuzul 21, din cartierul Bună Ziua.
Primarul Emil Boc a anunțat că parkingul subteran din zona străzilor Mihail Kogălniceanu - Universității a intrat în linie dreaptă și că se face studiul arheologic.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, va raspunde intrebarilor Dvs., joi de la ora 19.00, in cadrul emisiunii Stiri de Cluj LIVE. Daca aveti intrebari le puteti adresa la comentarii sau pe pagina de Facebook STIRI de CLUJ-afacere locala.
U Cluj a atras atenția unor firme care activează în domeniul sportului, cu afaceri de sute de milioane de euro. Agenția Sportfive transmite Olimpiada de la Rio.
Investitorii nemți care și-au anunțat intenția serioasă de a cumpăra U Cluj aterizează astăzi la Cluj-Napoca, aproximativ în jurul orei 13.00.
Petrom a informat că ieftineşte din nou benzina, pentru a treia oară în ultimele 7 zile. De data aceasta se va ieftini și motorina.
Clujencele de la Cheeky Girls au pozat pentru prima dată într-un pictorial topless pentru revista britanică Zoo.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prezentat o estimare a temperaturilor și a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 23 octombrie - 5 noiembrie, în Transilvania și în restul ţării.
După scandalul cu Corneliu Vadim Tudor în care îl acuza de tentativă de viol, Oana Zăvoranu a luat hotarârea să plece în State pentru a începe o noua viata.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj, au prezentat două autospeciale unice, în valoare de 720.000 de euro, achiziționate pentru regiunea Nord-Vest din fonduri europene.
O bunicuță din Cluj-Napoca face furori pe YouTube, după ce a fost filmată în Parcul Central în timp ce se antrena de zor pe aparatele fitness.
Doi investitori germani, proprietarii unor agenții de impresariat și televiziuni de sport, vin miercuri la Cluj-Napoca pentru a negocia cumpărarea U Cluj. Afacerea este bătută în cuie în proporție de 90%.
Patronul clubului CFR, Arpad Paszkany, a decis: jucătorii nu-şi mai primeasc banii pentru victoria de la Braga, din cauza rezultatelor slabe din Liga I, iar pentru ca Andone să rămână pe banca echipei clujene, are nevoie de un rezultat pozitiv azi
Primarul din Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheș, a trimis o scrisoare deschisă conducerii centrale a PNL prin care a cerut numirea unor candidați credibili pentru alegerile din 9 decembrie, ori va ajunge să susțină independeți în lupta polit
U Mobitelco BT Cluj va juca în turul 2 al Cupei României cu CSM Oradea, conform tragerii la sorți care a avut loc la sediul FRB.
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, luni dimineaţă, că preşedinţii de Consilii Judeţene ai USL fac presiuni asupra primarilor PDL, "ameninţându-i" în schimbul promisiunilor de finanţare.
Zeci de femei în fustă au participat la prima ediție a Skirt Bike Cluj. La eveniment au luat parte și bărbații, condiția a fost să poarte și ei fustă.
Un regim alimentar corespunzător îți menține organismul sănătos, iar unele alimente sunt asimilate mult mai bine dacă sunt consumate în anumite perioade din zi. Iată ce ar trebui să mănânci pe parcursul unei zile pentru a te menține sănăt
Un copil de circa 2 ani a fost accidentat de un biciclist în Parcul Central, sâmbătă, în jurul orei 15.00.
Paul Harries din Marea Britanie a fost ținta glumelor la serviciu, după ce si-a reclamat colegii că ar fi băut alcool în timpul programului. Răzbunarea lui, însă, îl putea închide pentru multă vreme.
Piatra de granit de pe pietonala de lângă Canalul Morii, între strada Regele Ferdinand și Piața Mihai Viteazu, a început să dispară.
Un pieton a fost accidentat vineri seara, în jurul orei 19.00, în zona podului IRA.