Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada de prognoză 14 - 27 ianuarie 2019.
S-a reunit Alianța Vestului pentru a dezbate o Alianță culturală
Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turim şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare totală de 11.419.539.35 lei (aprox. 2,45 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselo
Câți bani ar putea încasa CFR Cluj din vânzarea lui George Ţucudean
Strugurel Lingurar, un român din Irlanda, și-a da foc Mercedes -ului după un pariu - VIDEO
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a declarat sâmbătă că atunci când parlamentarii se vor întoarce din vacanță, vor găsi proiectul de buget pentru 2019 pe masă.
Cea de-a treia ediție a Maratonului Resuscitării – Winter Edition, un eveniment în care manevrele de prim ajutor, salvatoare de viață, sunt predate pentru o zi întreagă de către medicii și paramedicii de la SMURD Cluj are loc în acest weekend, la Cluj.
Deputatul PNL Cluj, Adrian Oros, cere basarabenilor din România să voteze cu blocul ACUM
O pisică din orașul Detroit, Statele Unite, a ajuns pe prima pagină a mai multor publicații, după ce a dispărut de acasă timp de două luni și a apărut la 2.000 de kilometri distanță.
Coreenii de la Samsung discută de multă vreme despre crearea unui smartphone cu ecran flexibil, iar toamna trecută aceștia au anunțat primul astfel de model, numit Galaxy F.
Primarul Emil Boc și-a depus declarația de avere, care nu s-a schimbat foarte mult, dar primarul a reușit să facă economii în perioada 2017 - 2019.
Potrivit cursului publicat de Banca Naţională a României joi, moneda europeană continuă să crească în raport cu leul, asta după ce miercuri a depășit maximul său istoric.
De curând, în Iulius Mall Cluj a fost inaugurat cel mai mare magazin Pegas din România. Totodată, este și prima locație din regiunea de nord-vest a țării a producătorului autohton de biciclete.
Boc trage de perciuni Guvernul Dăncilă! Ce reporșuri aduce premierului, în timp ce alții TAC
Un lider PSD susține că Opoziția ar vrea să concedieze 700.000 de bugetari
Cât aur avea familia bulibașei Rudi Varga din Gilău
Tensiune! 1000 de oameni la înmormântarea lui Rudi Varga. Jandarmii și bodyguarzii sunt acolo
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că începe procesul de acordare de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale, pentru anul 2019.
Miercuri dimineață, începând cu ora 10.00, va avea loc un nou exercițiu “Miercurea Alarmelor”.
Pe gerul de afară, Primăria Cluj-Napoca asigură 110 locuri de cazare pentru cei fără adăpost
Mario Camora a primit o ofertă INCREDIBILĂ de la șefii CFR Cluj
Care a fost cea mai folosită parolă a anului 2018
Licitația pentru asfaltarea străzii Eroilor din Florești a fost adjudecată.
Taxele și impozitele locale pot fi achitate în Municipiul Cluj-Napoca începând de luni, 7 ianuarie 2019, iar pentru a beneficia de bonificația de 10%, termenul limită pentru plata integrală a acestora este data de 1 aprilie 2019.
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, va oficia slujba de înmormântare a bulibașei Rudi Varga
Simona Halep și-a aflat prima adversară din 2019. Astfel, numărul 1 mondial va juca împotriva australiencei Ashleigh Barty, în optimile turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 823.000 de dolari.
Un voluntar CERT Transilvania a declocat traficul în Florești - FOTO
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că a instalat 40 de noi parcometre electronice în zona centrală a municipiului. Acestea funcționează în regim autonom, cu energie solară, fiind dotate cu acumulatori reîncărcabili, care să asigure funcționarea su
SCANDALOS! Rudi Varga, bulibașa romilor din Gilău, înmormântat în cimitirul Eroilor cu ONORURI
Cluj - Ryanair va opera, din aprilie 2019, cursa spre Londra Southend cu o frecvență de trei zboruri săptămânale.