Joi 26 Noiembrie

Romii din Dej puși în carantină forțată! S-au îmbolnăvit la o slujbă religioasă ilegală


Romii din mai multe comunități din Dej sunt puși în carantină forțată pentru a împiedica răspândirea bolii.

Am impus izolarea completă a celor patru comunități în care avem cazuri de infecții. Vorbim de un regim de carantinare de fapt, pentru a împiedica răspândirea virusului mai departe. Important de reținut că oamenilor li se asigură toate cele necesare prin grija primarului din Dej. Toți cei care sunt depistați pozitivi sunt extrași și duși la spitalele dedicate din Cluj. I-am testat pe toți. Avem peste 100 de testări realizate și așteptăm rezultatele finale pentru a avea o situație completă. 

Aici a fost vorba de o activitate religioasă realizată cu încălcarea legii și există 2 dosare penale pe rol”, a spus prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

În Dej au fost depistate 40 de cazuri de coronavirus, toți bolnavii fiind internați, iar familiile lor ținute în carantină pentru a se vedea dacă nu apar și alte cazuri. Inițial au fost 13 cazuri apărute după ce romii au participat la o slujba organizată de un pastor penticostal, iar aseara, după testarea celor 100 de persoane din cele patru comunități, au mai apărut 26 de cazuri. Prefectul Mircea Abrudean susține că se așteaptă toate rezultatele pentru a se vedea care este numărul total de îmbolnăviri, putându-se ajunge la circa 50 de cazuri.

Persoanele bolnave au fost ridicate de acasă cu mascații și duse cu forța la spital, cu toate că nu ar fi vrut acest lucru. De asemenea, pe străzi au fost puși polițiști și jandarmi care nu permit nimănui să iasă din case.

.

Comentarii Facebook