Situațiile de criză aduc și oportunități noi. Haosul din aviaţie ar putea însemna veşti bune pentru cei care vor un job nou.
După mai bine de doi ani de restricții cauzate de pandemia de COVID-19, românii, și nu numai, se bucură de prima vară fără interdicții de călătorie sau măsuri extra de siguranță. Astfel că, din păcate, această sete de călătorie a adus haos pe aeroporturil
Spațiile verzi publice din Cluj-Napoca arată ca și când cineva a folosit ceva substanță. Interesant este că parcurile importante sau în curțile oamenilor nu sunt astfel de probleme.
A fost bătaie generală pe o plantaţie din Germania, între muncitorii români şi cei ucraineni, plecaţi la cules căpşuni.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 4 iulie, legea care instituie interdicția participării la alegerile prezidențiale pentru persoanele care au suferit, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive.
Roxana Donisan (40 de ani) este femeia ucisă de un rechin, într-o stațiune din Egipt. Aceasta era cazată la selectul Premier Le Reve Hotel & Spa Sahl Hasheesh , preferat de români.
Ai vrea ca cei dragi ție să fie pe mâini bune atunci când au probleme de sănătate? Îți dorești ca serviciile medicale și de îngrijire să nu mai însemne anxietate și teamă, ci să fie realizate într-un spațiu modern, de către specialiști empatici și califi
Românii pot primi înapoi banii dați pe taxa auto. Este vorba despre sume ce pot depăși câteva mii de lei.
Delia Matache, la un singur pas de o mare tragedie. Interpreta se afla În stațiunea italiană, unde s-a produs avalanșa soldată cu șase morți, nouă răniți peste 20 de dispăruți.
35 de oameni au murit, în luna iunie a acestui an, înecați în timp ce se aflau la scăldat. Autoritățile recomandă oamenilor să înoate doar în locuri special amenajate în acest sens, să nu intre în apă singuri, iar părinții să nu îi lase pe copii nesuprave
BT Pensii, companie a Grupului Banca Transilvania care administrează fondul de pensii facultative Pensia Mea, anunță un beneficiu nou, comision zero din contribuții. La nivelul pieței fondurilor de pensii facultative, comisionul este de până la 5% din con
Universitatea Cluj a pierdut împotriva ultimei clasate din Slovenia, fiind învinsă de formaţia slovenă NK Aluminij cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, la Kidricevo, într-un meci amical.
Un locuitor din comuna Feleacu ne-a semnalat că în localitate de zile bune stă fără apă, pentru că nu este presiune. Nimeni nu oferă o soluție la această problemă, cu toate că facturile trebuie plătite la zi.
Marele Premiu al Marii Britanii, de la Silverstone, a fost marcat de un incident petrecut chiar în primul tur.
Știri de Cluj a înregistrat în luna iunie un trafic de 2.676.553 de cititori unici, fiind cel mai citit ziar local din România
Tom Turcich, din New Jersey, a devenit, în 10 mai, a zecea persoană care a reușit să înconjoare planeta. A făcut asta într-o perioadă de 7 ani și a fost însoțit de câinele său, Savannah, care a devenit primul câine care a reușit acest lucru, potrivit CNN.
În perioada 4-11 iulie 2022, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu.
Bananele și ananasul sunt fructe care se consumă la micul dejun și rareori se consumă seara, deși ananasul este renumit pentru beneficiile sale în curele de slăbire.
În ultimele zile, rechinii au băgat spaima în oameni. Auzim despre numeroase victime ale rechinilor din multe zone turistice de litoral din alte țări.
Printre turiștii dispăruți în urma prăbușirii ghețarului Marmolada din Italia s-ar afla și un grup de români, potrivit agenției ANSA. În urma prăbușirii, șase persoane au murit, nouă sunt rănite și 16 sunt date dispărute.
Trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac al unui rechin.
Acum un an o tragedie a șocat întreaga Românie, o explozie s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Acel eveniment cumplit a luat viața unui tânăr tătic, în vârstă de 32 de ani.
Seceta face ravagii în Cluj, sute de oameni au ajuns să primească apă „cu porția”.
Managerii, antreprenorii și tinerii profesioniști sunt așteptați pe 16 iulie în Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, la conferința „Leading from the heart”, susținută de expertul mondial în business și leadership Dr. John C. Maxwell.
Pentru persoanele cu alergii grave sau astm bronșic, vremea rea poate fi o amenințare serioasă pentru sănătate.
Seceta din ultimele luni a scăzut în mod constant apele lacului Mead din apropierea Las Vegasului (SUA).
Problema trotinetelor în traficul clujean, care pot fi închiriate foarte ușor și circulă nestingherite prin tot orașul, devine tot mai mare.
Explicații uluitoare ale bărbatului din Satu Mare, după ce și-a bătut copiii, un băieţel de nici doi ani şi o fetiţă de 7 luni.
Festivalul de manele One, de la Cămărașu, are probleme mari atât din cauza lipsei publicului, dar și a mirosului. Vineri, 1 iulie, în prima zi până la ora 21.00 nu era aproape nimeni la festival, iar după ora 23.00 s-a ajuns la câteva sute de persoane.