Organizatorii Zilelor Clujului își propun să îi ducă pe vizitatori în epoca medievală. Pe strada Potaissa va fi o tabără medievală animată de domniţe şi cavaleri medievali.
Potrivit oamenilor de știință americani, regula confor căreia un an din viața unui câine reprezintă 7 ani din viața unui om este doar un mit, iar aceștia au reușit să creeze un algoritm complex cu care pot calcula exact vârsta patrupedelor.
Episcopul Florentin Crihălmeanu a vorbit în Pastorala de Paște despre Libertatea Credinței și despre sacrificiul făcut de Iisus.
Concurenții din sezonul doi al show-ului culinar ”Masterchef” vor avea parte de o surpriză de proporții la proba ”cutia misterelor” în ediția de marți seară.
Multă lume își pune diverse întrebări despre vise: Ce se întâmplă cu visele? De ce avem coșmaruri?, iar oamenii de știință fac cercetări continue pentru a descoperi misterele din spatele viselor.
Motivul pentru care uleiul de măsline este atât de benefic organismului uman a fost un mister pentru oamenii de știință până de curând, când un studiu a scos la iveală secretul acestuia.
În aceste vremuri de nesiguranță financiară, aurul și argintul nu mai sunt singurele alternative pentru a-ți investi banii. Bitcoin este noua monedă digitală în care îți poți schimba banii pentru a-i ține în siguranță.
Cercetătorii au reușit să descifreze misterul unei grupe de sânge care face ca transfuziile să fie letale. Timp de 60 de ani această grupă, denumită ”Vel”, a reprezentat un mister pentru oamenii de știință, dar acum, această descoperire a
Până acum 5 ani, pragul de 1 miliard de dolari profit în industria cinematografiei nu a putut fi atins decât de 3 filme:Titanic, The Lord of the Rings: The Return of the King si Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest. După apariția 3D-ului și
Pe lângă faptul că mâncăm prea mult și suntem prea sedentari, obezitatea este o boală enigmatică din multe aspecte, iar cei care o studiază sunt de acord că poate avea drept cauze fenomene care scapă de sub controlul nostru. Una dintre cele ma
Părinții unui băiețel de doi ani din SUA au avut parte de o surpriză în momentul în care au văzut o filmare cu activitatea fiului din timpul nopții.
Gigi Becali a mers la Muntele Athos, lipsind de la duelul Chelsea - Steaua. El a fost fotografiat într-o ipostază inedită, în timp ce își lega șireturile.
Esti la inceputul unei relatii si vrei sa stii cat mai multe detalii despre femeia visurilor tale? Ei bine sunt unele lucruri pe care chiar nu e nevoie sa te lupti ca sa le afli, susțin specialiștii.
Cinci capete ale unor cadavre aflate în frigiderele IML Cluj au dispărut în condiții misterioase. Surse Știri de Cluj povestesc că s-ar fi făcut niște teste de către o firmă din Italia.
Iulius Mall Cluj îi invită pe ardeleni să petreacă un weekend cu evenimente aparte. Târg de antichităţi, incursiuni istorice şi activităţi interactive pentru prichindei sunt propunerile îndrăgitei destinaţii de cumpărături pentru următoar
Comisarul șef Alexandru Mureșan a fost debarcat de la conducerea IPJ Cluj, după ce s-a descoperit că are o vilă de 300.000 de euro, pe care nu a declarat-o.
Oamenii de știință au reușit să deslușească misterul din cauza căruia unele persoane obeze nu pot să slăbească nici măcar cu ajutorul curelor de slăbire.
Clujul este controlat de un grup restrâns de familii, care dețin o avere care se apropie de o jumătate de miliard de euro. Unii dintre copiii acestora deja sunt majori și ”rup” cluburile sau studiază ”afară”, dar mâine vor controla orașul.
Odată cu trecerea timpuli părul își pierde din colorit și încărunțește, iar factorii care determină acest fenomen sunt foarte variate, stresul fiind o cauză principală a accelerării acestui proces.
Bianca Drăguşanu a postat un mesaj motivant pe Facebook și a primit aprecierea fanilor.
Jennifer Aniston este în vacanță în stațiunea Cabo San Lucas, din Mexic, împreună cu logodnicul său, Justin Theroux.
Inspectorul şef adjunct al IPJ Cluj, comisarul şef Alexandru Mureşa, şi soţia sa, Melinda Mureșan, sunt acuzaţi de mai mulți oameni de afaceri că le-au produs un prejudiciu de 367.000 de euro.
Google a anunțat că se pregătește să lanseze un proiect misterios, numit Ingress. Prin acest proiect Google încearcă să schimbe modul în care utilizatorii săi privesc lumea din jurul lor.
Celebrul actor român, Ion Dichiseanu, a suferit ieri o intervenție chirurgicală la Clinica de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.
Unele zodii sunt mai predispuse la infidelitate decât altele, iar unul dintre instrumentele de verificare ar putea fi zodiacul.
Premierul Victor Ponta a declarat că el nu a fost deloc îngrijorat de tăcerea preşedintelui Traian Băsescu din ultima vreme şi că are alte motive de îngrijorare mult mai importante.
Traian Băsescu și-a aniversat ziua de naștere la Sinaia, alături de familie şi de 15 lideri din PDL, între care a fost și Emil Boc.
Cu ocazia Halloween-ului iată aici un top al celor mai înspăimântătoare filme de groază bazate pe fapte reale.
Pădurea Baciu-Hoia a fost inclusă de revista americană de călătorii ”Travel+Leisure” în numărul din octombrie 2012, într-o listă a celor mai ”bântuite” păduri din lume.
Brokerul Cristian Sima a anunțat vineri că a fugit din țară pentru că a pierdut banii clienților și nu pentru că i-ar fi furat.